Sinucidere,Suferinta,merita? Targoviste
Salutare nici nu stiu cum sa incep. o sa incepem cu ziua de 1.01. 2016 ziua in care am intalnit-o pe ea totul era bine si frumos, eu cu ea eram frate si sora, nu de sange, doar la figurat, seara se seara o ascultam imi zicea ce simte o simteam aproape si stiam ce are. usor am inceput sa ma indragostesc de ea... intr-un final i'am marturist ea atunci era cu altul care nu o trata bine, ea plangea zilnic, era trista si eu incercam sa o impac, intr-o zi mi-am luat inima in dinti si i'am marturisit ce simteam pentru ea, am inceput sa o iubesc din ce in ce mai mult si ea mi-a marturisit ca la randul ei ma iubeste, au trecut 8 luni, 8 luni in care am tratat'o ca o regina, 8 luni in care i'am aratat cat de mult o iubesc si cate as face pentru ea, 8 luni in care i'am fost aproape minut de minut, 8 luni in care ea era viata mea si inca e, 8 luni in care am ajuns sa fiu dependent de ea, pana acum 1 saptamana, cand deodata totul s-a schimbat a inceput sa fie rece, a inceput sa se distanteze, in fiecare minut o intrebam "iubita mea ce ai; iubita mea e totul ok?; ai gasit pe altcineva?, ti'am gresit cu ceva?" o intrebam si doream sa vad ce e cu ea ma durea pe mine cand nu imi vorbea pleca dimineata la 9-10 venea seara la 22-23 si imi vorbea in scarba, am stat de capul ei sa vad ce are chiar daca ma respingea eram acolo pentru ea, eram acolo indiferent ca imi vorbea in sictir, indiferent ca nu ii mai pasa ce am, indiferent ca nu imi vorbea ca inainte, am ramas langa ea, astazi. m-a sunat si mi-a spus ca am terminat-o ca nu vrea sa mai fie cu mine, am inceput sa cedez nervos, plangand in hohote am intrebat-o iubita mea... spune'mi de ce, ce s-a intamplat, am gresit cu ceva?, a spus ca nu e vina mea doar ca s-a terminat, m-a parasit, am inceput in aceste 9 ore care au trecut de cand s-a intamplat m-am tot invinovatit si inca o fac ca am gresit cu ceva, eu nu sunt un baiat frumos, nu's slab, nu's talentat, nu am nimic, tot ce aveam era ea si mi-a spulberat totul, a inceput sa se joace cu inima mea, am frisoane, plang continuu, stiu ca nu este asta o modalitate sa treci peste dar m-am taiat, si am descoperit ceva, in timp ce ma taiam nici nu simteam, taiam si nu simteam, eram ca un robot, sunt rece, imi tremura tot corpul, ma doare inima, nu mai pot sa respir tot ce aveam am pierdut, nu ma pot opri din plans si ma doare tot, am incercat sa vorbesc cu cei 3 amici care ii am, nu pot nici sa scriu, de abia vad, nu mai gasesc niciun motiv, multi spun "mai sunt fete" de exemplu prieteni mei ma tot indeamna sa "fu* femeile " doar pe partea de sex dar nimeni nu intelege ca tot ce vreau, tot ce doresc e cineva pe care sa iubesc, si cineva care sa ma iubeasca la fel de mult si pe care sa ma pot baza, sa ma pot deschide in fata ei, sa stie ce am, sa stiu ce are, atat vreau si din pacate nu gasesc, adevarul e ca nu voi gasi si ma doare sufletul ca nu am acest lucru, motivul care am postat aici este ca nu am cui nu am pe cine sa intreb. nu am cum ea era singura care stia ce era in inima mea si care simteam ca pot sa bazez orice sfat este de apreciat, ma simt singur, ascult muzica, ma uit pe Youtube la oameni care au patit la fel. vreau pe cineva daca a trecut prin asa ceva sa ma contacteze la skype sau ym, sa pot discuta cu "un strain" dar sa stiu ca ma intelege, multumesc pentru atentia si timpul oferit.
Ordonare:
Cronologică
Dragoste cu sila nu se poate, ar trebui sa iei in considerare ce ti-a recomandat prietenul, cui pe cui se scoate
Răspunde
Inițial voiam să te iau la mișto.
Oricum, ai de ales. Ori te schimbi, ori îți faci transplant de ****, ori îți garantez că te va înșela absolut orice femeie pe care o s-o întâlnești.
Tu trăiești cu ideea că există acolo undeva, o femeie gata să asimileze toată "iubirea" ta. Dar tipule, nu o poate asimila pe toată nici dacă are 240 de kg.
In primul rand, cred ca stiu unde ai gresit: i-ai oferit tot, mai putin spatiu, si s-a simtit sufocata. Chiar daca iubesti nebuneste pe cineva, trebuie sa fii atent, sa mai lasi si persoana respectiva sa aiba initiativa... Mai usor de inteles, sa i se mai faca dor de tine si sa te caute, sa mai vina si ea in bratele tale cand stati undeva, etc.
Sinucidere? Nu. Nici cand am trecut prin stari similare celei pe care o descrii tu, nu mi-a parut tentant. Decat sa-ti pierzi viata ca un *** (taiat venele, aruncat de pe bloc sau in fata trenului, spanzurat, etc), mai bine ti-o consumi in obiceiuri nesanatoase dar foarte placute, sau ti-o risti facand sporturi extreme. Pana la urma, viata e un joc.
Bun... Anatomie: taiatul cu lama nu doare, pentru ca in corpul nostru nu sunt atat de multi nervi. Si eu saptamana trecuta in timp ce lucram, m-am trezit cu mana infipta intr-o tabla din masina... N-am simtit durere deloc, si nu e doar pielea penetrata.
Renunta la obiceiul ala tampit, la anul vei mai simti doar un mic regret pentru relatia asta, dar poti fi complexat toata viata de cicatricile sinucigase.
Daca vrei sa mai vorbim, lasa-mi un cont de Facebook sau da-mi mesaj privat aici.
Imi poti da in privat skype-ul tau sa discutam? Dar am pe cineva care te poate intelege 
Imi poti da in privat skype-ul tau sa discutam? Eu nu am trecut prin asa ceva, dar am pe cineva care te poate intelege
Imi poti da in privat skype-ul tau sa discutam? Eu nu am trecut prin asa ceva, dar am pe cineva care te poate intelege.
Of ce rău îmi pare și când zic ce rău imi pare nu sunt vorbe aruncate pentru ca și eu trec prin trun lucru asemănător și eu am încercat sa mă omor dar m-am gândit la mama și la tata ca o sa fie rupți de durere oricum, când am faze din astea beau pana când îmi pierd conștiința și mă ajuta pe moment ca după iar revin gandurile
În general, astfel de manifestări de "nelinişte", de "dezorientare" sunt stări foarte vulnerabile, şi indiferent de originea lor, trebuie să vezi în ele şi ocazia unei alte "aşezări" a "lucrurilor" esenţiale din viaţă, a priorităţilor, a valorilor, modul în care te raportezi la ceilalţi, modul în care te raportezi la Dumnezeu, aşteptările pe care le ai de la tine...
Într-o astfel de situaţie de lipsire de sens sau de dificultati este esenţial să cauţi sprijin moral. Nu sta aşa. Nu trebuie să îngădui nici o şansă pentru vreun gând al sinuciderii, nici în fanteziile şi nici în glumele tale.
Trebuie să fugi de un astfel de „început" de gândire, ca de sinuciderea însăşi, pentru că fiecare „început" de gând este ca o „toartă" pentru stări de mai târziu.
Stările de depresie sunt inevitabile în viaţa oricărui om, dar ele se primesc cu maturitate, demnitate, curaj şi înţelepciune (fiecare astfel de stare vrea să ne avertizeze şi să ne repare lipsuri)!
Este vital să ceri şi sfatul unui duhovnic, al unui preot cu experienţă, de exemplu, dar într-un moment liniştit în care să aibă timp să-ţi asculte şi să-ţi înţeleagă bine dificultăţile afective.
Şi trebuie să te mulţumeşti cu paşii mici dar siguri şi definitivi, ai aflării răspunsurilor, la întrebări esenţiale ale vieţii...
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
