Pai atunci ce mai ai nevoie de nevasta din moment ce cauti ceva permanent.
Ar fi bine sa vb cu ea deschis si poate iti da o prietena de a iei singura.
" Viata reala nu e intotdeauna un desen animat."
Numai in desene animate sotii sunt fideli sotiilor lor cu probleme medicale?
Încearcă pe rețelele de dating gen tinder, s-ar putea să ai oarecare succes. Mai poți încerca și pe nimfomane.ro, altele nu îmi vin în minte acum.
Oricum, te sfătuiesc să le spui din prima la ce fel de relație ești dispus cu ele să nu ai parte de surprize.
E greu de răspuns la întrebarea asta atâta timp cât nu știm exact ce înseamnă "nu mai este activă sexual" în cazul tău.
Am un prieten care s-a aflat într-o situație similară. Soția lui a suferit o operație de histerectomie combinată cu niște complicații care s-au finalizat prin imposibilitatea ei de a mai întreține relații sexuale normale.
Iubirea dintre ei e atât de mare încât au putut trece peste. Au reușit să se satisfacă sexual (probabil mai mult pe el) prin alte metode, încât să nu fie nevoie de alte variante care probabil ar fi dărâmat-o și psihic pe ea.
Altfel, e simplu să apelezi la varianta cea mai facilă.
Depinde doar ce înseamnă soția ta pentru tine.
De ce nu vorbesti despre asta cu sotia ta? In mod sigur are o prietena dispusa sa va ajute.
Femeile intre ele vorbesc despre multe lucruri si stiu multe lucruri despre prietenele lor
Nu e de acord femeia aia nici cu o prietena de a ei sa aiba realtii sexuale barbatu. Ce tu sa fi barbat si sa nu poti face nimic cu ea, ii dai unda verde sa si-o traga cu vreun prieten de al tau daca vrea? )
RacPac, nu inteleg de ce ar fi o sugestie in afara intrebarii, adica vrei neaparat sa o gasesti "pe un site" - ca alta diferenta nu vad.
Si nu stiu cat de total diferit e contextul tau, ai o relatie in care i se pare logic sa fii sincer si cu atat mai logic sa rezolvati Impreuna problemele.
Dar asta depinde de fiecare, poate pe tine te te excita mai mult sa o faci pe ascuns.
E alegerea ta insa nu astepta sa avem cu totii aceasta pinie. Eu ti-am recomendat acelasi lucru, mi se pare mult mai corect si e ceea ce as face eu. As gasi o solutie impreuna cu perechea mea.
De altfel daca cauti site-uri, pune intr-un motor de cautare intrebarea.
Sarmana sotie, dupa problemele pe care le are mai vii si tu pe la spate sa-i dai una (p.s. este o parere strict personala, orice asemanare cu realitatea este meritul tau)
Fratioare, e greu sa-ti dea cineva un raspuns "strict la intrebare", tocmai pentru ca viata nu e un desen animat...iar o abordare precum a ta, rascoleste cumva anumite sentimente adanc inradacinate in fiinta umana. Ce vreau sa spun? Un barbat care cauta in alta parte pentru ca din cauze medicale, sotia nu-i mai poate oferi, starneste cumva nevoia oamenilor de a protesta. Nu avem noi de unde sa stim ce e intre voi si ce aranjamente aveti, dar asa la prima vedere, pare ca o tradezi atunci cand ii e greu. Din faptul ca l-ai repezit pe RacPac, desi nu mi s-a parut gresit ce ti-a spus, trag concluzia ca ea nu stie ca vrei sa faci asta...deci nu ai "dezlegare" de la ea, sa cauti in alta parte. Si atunci, se numeste tradare.
Pentru ca ai intrebat de site-uri, eu nu prea stiu sa existe asa ceva. Sigur ca sunt alea care vor relatii, dar cu beneficii financiare, insa tu nu vrei asta, tu vrei "friends with benefits", iar eu chiar nu am intalnit un site specializat fix pe asta, pe reunirea oamenilor care vor sa faca sex doar de placere, fara implicarea banilor. Asa, poti incerca sa agati oriunde si sa speri sa gasesti una care sa-ti accepte conditiile.
Este clar ca nu o iubești cu adevărat dacă te culci cu alte femei. nu înțeleg bro de ce ai face asa ceva dacă ești cu soția ta? De unde vine asta cu alte femei? Și de ce este așa? Adică cum poți sa fi așa când soția ta mai ales acum ca nu este bine deloc tu te gândești la alte femei...
Eu am o relatie Liberala, unde inainte de toate discutam despre ceea ce simtim, sau dorim.
In care intelegem ca nu suntem nici unul proprietatea celuilalt si da, iubita mea daca vrea si-o trage cu cine vrea si eu la fel. Preferam sa o facem impreuna, adica si-a tras-o si cu fostul iubit si cu prietenul meu cel mai bun, dar eram in trei si amandoi pentru ea (sunt hetero).
La fel si eu cu prietena ei si cu alte tipe.
Dar totul pe fata, si fiind amandoi de fata. Asa cum ai si tu dorinte sexuale "extra", asa are oricine. Noi le satisfacem impreuna
Multumesc tuturor pentru inaltatoarele lectii de moralitate. Se da si un examen de promovare intr-un esalon superior sau e facultativ? Sunt sigur ca daca as prezenta si situatia medicala a ei, as gasi rezolvare, fara indoiala intre aceste raspunsuri. Multumesc inca o data. Pana acum rataceam in intuneric si acum am gasit lumina. Am sa recomand tuturor celor care au probleme sa caute aici rezolvarea. Urmatorii 100 de inscrisi vor fi probabil de la recomandarea mea.
Maini n-ai? E mai simplu.
Dar de ce cu beneficii? Nu arati bine sa fi placut pe bune? Insa poti gasi totusi.
Intra pe www.matrimoniale.ro, www.sentimente.ro, www.placere.ro si cauta pe acolo, scrie in profil ce doresti, si in scurt timp vei fi abordat, specifici "cu beneficii".
Asa, te inscrii acolo si vezi ce iese, dar pui poza in clas si actuala! Ca fara poza ai mult mai putine sanse, aia e.
Sau nu pui, faci cum vrei, dar dat fiind ca acolo toti vor relatii de toate felurile, ai mari sanse sa gasesti, daca spui ce doresti in profil, ca sa stie omul clar.
Ca altfel o sa zica ca esti unu din miile de footaciosi care apeleaza o femeie pentru sex si atat, si nici nu-ti raspunde, daca cand stie ca e cu beneficii, poate e interesata.
Sau scrii si in mesaj ce vrei si cum.