Asa a fost stabilit, de catre minister, calendarul admiterii in liceee pentru anul 2015.
De altfel este logic, completarea optiunilor se poate face abia dupa ce se stiu rezultatele la evaluarea nationala.
Bună!
Este NORMAL ca ( ÎNTÂI ) să se ştie rezultatele/media de la Evaluarea Naţională deoarece sunt necesare la calculul mediei de admitere!
Repartizarea se face în mod COMPUTERIZAT în funcţie de media de admitere şi de ordinea în care ai scris liceele pe Fişa cu opţiuni :)
Vezi "Algoritmul de repartizare în licee 2015" la linkul oficial :
http://admitere.edu.ro/Algoritm.aspx
http://admitere.edu.ro/Info/algoritmul_de_repartizare_2015.pdf
"Calculul mediei de admitere utilizate pentru admiterea în învățământul liceal pentru anul școlar 2015-2016 :
1. Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 75%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 25% în calculul mediei de admitere.
2. Calculul mediei de admitere se face astfel:
MA = ( ABS + 3 EN ) / 4
unde:
MA = media de admitere;
ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;
EN = media generală obţinută la evaluarea naţională susţinută de absolvenții clasei a VIII-a" - SURSA = Anexa nr. 2 la ordinul MEN nr. 4432/ 29.08. 2014 de la linkul :
http://www.edu.ro/index.php/legaldocs/22040
Toate cele bune.
"Prima etapă de admitere în învăţământul liceal de stat pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2015-2016 :
3 – 7 iulie 2015 = Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a.
Completarea fişelor de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a proveniţi din alte judeţe, la centrul special desemnat din judeţul pentru care solicită înscrierea
...
4 – 8 iulie 2015 = Verificarea de către părinţi şi candidaţi a fişelor editate de calculator, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator
...
14 iulie 2015 = Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2015 - 2016
15 iulie 2015 = Afişarea în unităţile de învăţământ gimnazial a listelor cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat din judeţ/municipiul Bucureşti
15 iulie 2015 = Afişarea de către fiecare unitate de învăţământul liceal a listei candidaţilor repartizaţi în acea unitate
16 iulie -24 iulie 2015 = Depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi " - SURSA = Anexa nr. 1 la ordinul MEN nr. 4432/ 29.08. 2014 de la linkul :
http://www.isjbraila.ro/......u_2015.pdf