Se poate in anumite situatii si conditii si nu trebuie sa repeti cl. a IX-a, bineinteles daca ai promovat clasa.
Cred ca ti-am raspuns ieri la aceasta intrebare si ti-am citat si prevederile Regulamentului-cadru, art.157, alin.(2). Daca nu le-ai vazut ti le citez iarasi:
"ART. 157.(1)Elevii din unităţile de învăţământ liceal şi postliceal din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, declaraţi inapţi pentru cariera militară, se pot transfera într-o unitate din reţeaua ministerului, potrivit prevederilor prezentului regulament.
(2)Copiii cadrelor militare în activitate, ai militarilor angajaţi pe bază de contract, ai funcţionarilor publici cu statut special, în timpul sau din cauza serviciului militar, se pot transfera la cerere, din unităţile de învăţământ din reţeaua ministerului în unităţile de învăţământ liceal şi postliceal din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, dacă îndeplinesc criteriile de recrutare şi au fost declaraţi admişi la probele de selecţie, în baza dosarului de candidat, conform reglementărilor specifice ale acestor unităţi."
Mulțumesc, am întrebat iar deoarece unii zic ca nu se poate si am vrut sa fiu sigur