Comparativ cu anul trecut, cel puțin, a fost mai greu. Dacă anul trecut nu a fost niciun subpunct de dificultate medie/grea, anul ăsta au fost vreo 3.
Pentru unii greu, pentru alții ușor. Cei mai mulți, din câte am văzut, au ieșit din săli destul de amăgiți, părinții erau triști.
Mie nu mi s-a părut greu. Aștept rezultatele.
Tu cum te-ai descurcat?
A fost mai greu ca anul trecut, asta clar, dar subiectele mi se pare ca au fost concepute foarte bine. Asa o sa se mai cearna lucrurile si nu o sa mai ia toata lumea 10 pe niste fleacuri, cum a fost anul trecut. Si mi se pare buna si ideea cu media de absolvire, care valoreaza 25% in loc de 50% pentru ca unii vin cu medii de 10 in gimnaziu, chiar daca nu e nimic de capul lor, in timp ce altii au medii de 9.4-9.5 fiindca au avut profesori mai severi(dar au invatat si stiu). Acum nu vreau sa para ca generalizez. Exista, desigur, si elevi foarte buni, care au medii de 9.9-10 la absolvire si iau si peste 9.5 la E.N.
Adevarul este ca acolo nu mi-a dat radical din 3 supra 3.Am analizat triunghiurile DOC si AOB si am dovedit ca sunt congruente. Daca Unghiul CDO=unghiul OAB(amandoua au 90-60 grade) => CO=OB=>triunghiul COB este isoscel=> distanta de la O la BC=BC inmultit cu radical din trei, totul supra 2.Se simplifica BC(care e 2 m) cu 2 si ramane radical din 3.
Hmm...trebuia doar să vezi că triunghiul OBC e isoscel și apoi să te duci în OMB (OM-înălțime) cu tangent unghiului de 30.
Cât crezi că iei?
E bun b) de mai sus? Daca e bun inseamna ca iau 9, daca nu iau 8.50.
Din moment ce nu ți-a ieșit chiar rezultatul correct, cred că îți va da doar câteva puncte, în jur de 3, pentru că trebuie să-ți puncteze ceva de acolo.
Oricum, felicitări!
Vroiam sa aud niste pareri, mie mi s-a parut greu doar subiectul 3.Mare noroc a fost pe astia din clasa de la mine care fac doar subiectul I si desenul de la subiectul II.
In comparatie cu anul trecut au fost mai grele un pic...la mate nu prea mi s-au părut FOARTE greu, au fost ok cele 2 probleme de la sub 3 au fost mai dificile si probleme cu Ion ))) nu am facut-o, in rest am făcut tot bine. Cred
La romana am făcut varza Dintr-o prostie, sper sa iau măcar un 6 Dar pe de'o alta parte si la romana mi s-a părut greu! Poezia aia iti dadea un pic de gândit.
mdaa...acum asta e! in sfarsit am scăpat de stres! Pot sa ies si eu afara Toata vara jur ca nu mai pun mana pe un pix
Totusi, sper sa mai scadă mediile de intrare de la licee, TOTUSI, e 75%-25% si examene mai grele față de anul trecut
Bună!
Subiectele de la Evaluarea Naţională 2014 ( la Matematică ) au fost mai UŞOARE decât cele date în anii anteriori!
Şi proba de la Română a fost relativ uşoară, dar a fost MULT de scris
Toate cele bune.
Marian1111 întreabă:
Adi1987 întreabă: