Belgia: Capitala belgiei este și „capitala" uniunii europene, în bruxelles se află parlamentul european, deci belgia este un loc de întâlnire pentru marile puteri ale lumii.
Eu as fi scris asa: "Da, da! Vezi-ti de drum!". Chestie de gramatica. S-ar putea sa ai tu alt drum. Aici nu sunt permise asemenea raspunsuri. Mai vorbim maine.
Nu am timp să explic acum motivul alegerii acelor ţări.
Consideră că au fost luate aleatoriu.
Şi de ce tocmai Turcia?
Cu ce e Turcia (ţară cu peste 80 de mil de loc) mai puternică decât Brazilia (care are peste 200 de mil de loc) fiind si cel mai mare stat din emisfera sudica, sau faţă de Indonezia care are a 4-a populaţie a lumii?
Si dintre ele, care conteaza mai mult la nivel mondial?
Adica care are importanta mai mare?
Tu esti un fel de inger pazitor al faptelor si limbajului bun pe acest site, i-ai trimis si lui mesaj pe privat ca poate ramane fara cont asa cum imi trimisesei mie?
Vad ca tu ai contul din 2010, chiar in perioada cand era nou TPU, esti administrator de atunci sau esti creatorul site-ului?
Turcia este un membru NATO care are relații economice și diplomatice și cu Asia și Rusia. Nu sunt ei acum cei care au reușit cei mai mari pași în medierea războiului din Ucraina? Plus Turcia e un nod comercial extrem de importanta care lega doua continente. Cred că are destule atuuri sa fie cea mai influentă din lista ta.
E! Stie el. Are niste raspunsuri date pe alte postari, Unuia ii spune ca-i tigan, pe altul il injura. Nu i-am putut scrie in privat si de aceea i-am scris aici.
Brazilia.Are bazinul Amazonului, ala face foarte multe pentru planeta, pentru oameni, deci ceva mare la nivel mondial.Plus are cafea multa
Turcia,orașul Istanbul e un nod de legătură pentru multe rute plus poziționarea geografică excelenta a Turciei:ieșire la Marea Neagră și Mediterana și plus de asta face legătura între Europa și Orientul Mijlociu.
Turcii au acces la zone importante geostrategie cum ar fi:Balcanii, Orientul Mijlociu și zona Caucaziana.
Prin orașul Istanbul turcii își fac propriul joc politic deoarece multe marfurii se perinda din Europa spre Asia via Istanbul.
Uite-te la războiul dintre Ucraina și Rusia și vezi care e pozitia Turciei care joaca și cu NATO dar și cu Rusia puțin.
Ah, și din punct de vedere al forței militare Turcia e a doua tara in Nato după America.
E a doua ca ce anume? Ce are Turcia si nu are franta sau Anglia? Turcia din ncite stiu nu are nici o arama nucleara, in schimb Franta si Anglia au.
Deci ca forta in NATO turcii is pe undeva pe locu 5, pe locu 2 ar fi Franta si UK.
Forta militara ce inseamna? Nu inseamna militari, inseamna si arme. Turcia chiar daca au persoane mai multe aia nu arata car fi o forta mai mare decat alti care au mai putin.
Ce mai conteaza ca si forta militara? Ce tip de arme ai, degeaba ai fier vechi depasit aia nu-i forta, e acolo la numar.
Deci Turcia este o tara in care nu poti avea incredere, nu vad ce mare importanta sa aibe.Aia azi zic ceva maine nu te mai cunoaste.Is in NATO dar mina in mina cu rusii, daca tu consideri Turcia o forta si pe locu 2 o fi poate pentru tine, dar realitatea este alta.
Daca ma injuri asta e, eu am zis ca idee sa nu ramai cu cgestii gresite. Poti cauta si singur pe netu asta si afli f usor ca Turcia nu-i pe locu 2 in NATO.
Forțele armate turce reprezintă în prezent a doua mare forță militară activă a NATO, după Forțele armate ale SUA, având un număr estimată (în 2015) de 639.551 militari, angajați civili și personal paramilitar. Turcia este una dintre cele cinci state membre ale NATO, care fac parte din politica de partajare nucleară a alianței, împreună cu Belgia, Germania, Italia și Țările de Jos.[10] Un total de 90 de bombe nucleare B61 sunt găzduite la Baza Aeriană de la İncirlik, dintre care 40 sunt alocate pentru a fi utilizate de către Forțele Aeriene din Turcia în cazul unui conflict nuclear, dar utilizarea lor necesită aprobarea NATO.[11]
Https://worldpopulationreview.com/......ar-weapons
Uite aici tarile care au a rme nucleare.Se pare ca Turcia nu are nici o arma de genul asta.
Daca tu spui ca ar avea, arata unde scrie asta, apoi o sa zic si eu ca tine.
Inca odata zic, forta militara a unei tari nu se refera doara la numarul de soldati.Ce ai citit tu la aia se refera la numamrul de soldati.Dar luata ca forta, Turcia ar fi pe locul 5. Daca vrei iti arat link, dar poti si tu sa cauti si sa vezi.
Spui ca nu stiiu cate biombe de astwea nucleare is gazduiyte de Turcia, or fi dar arata, nu doara sa spui de la tine. Apoi una este sa gazduiesti ceva, alta sa fie alea tale, alea acelei tari.Deci in caz de ceva tara respctiva nu le poate folosi tocmai pentru ca nu-s ale lor.
Tu spui ca Turcia gazduieste 90 de bome alea SUA care is de fapt 50
Uite aici ce spune wikipedia, iti las link-ul mai jos in caz ca nu te pricep sa cauti singur.
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_states_with_nuclear_weapons
Deci is undeva la 9 tari care detin bombe nucleare, iar Turcia nu se afla printre ele.
Turcia nu este nici a doua tara ca forta militara din NATO, este undeva a 5. Daca tot continui sa spui ca tine, ar fi bine sa vii si cu ceva clar, sa arati, nu doara sa spui de la tine.
Problema nu e ca Turcia nu e pe locul 2 in NATO, problema e ca Turcia a prins narav si tupeu sa sfideze si sa se opuna NATO ori de cate ori vrea!
Turcia demonstreaza ca e un stat suveran si total independent, de aceea nu-i place sa se alinieze intotdeauna la regulile si dispozitiile NATO, cu toate ca face parte din alianta!
Turcia este stat suveran, dar alte tari cum sunt? Turcia este o tara de oameni fara cuvint, aia e nu ca e suverana.Deci nu stiu ce au vazut aia la turci.
Cint esti intr-o alianta,acolo is ceva reguli, tu le accepti cand intri, trebuie sa le respecti. Turcia e o tara araba, ca tot dracu ala is si aia si se dau dupa cum bate vintu.
NATO ar cam trebuie sai mature, sai lase singuri, eu asa as fi facut.Nui place sa se alieze la reguli, atunci du-te si vezi-ti de treburi de unu singur.
Ce spui tu este ca si cum tu ca cetatean roman nu accelti legile de unde traiesti, ca esti tu impotriva.Nu respecti, du-te si traieste in padure, du-te militar
Ce cauta Turcia in NATO daca nu respecta regulile de acolo? Cind au intrat au fost de acord corect? Asa acu daca nu mai sunt de acord, sa iasa, ducase invirtind ca nu-i tine nimeni.
Deci Turcia nu demonstreaza de cit ca este un stata de 2 lei si 15 bani,ca este un stata in care nu te poti inc rede,cam asta demonstreaza,nu ce spui tu.
Problema,s,au discutia era pe ce loc este Turcia in alianta ca forta militara,chiar asta era problema si eu tiam arata ca nu e asa cum tu spui sau credezi,ori crezi si acum.
Turcia daca tragi un foc de arma fug aia toti ca sobolanii,se ascund,cum e turcu si pistolu,vorba aia eu nu-i vad pe turci mergind in vreun razboi, ori facind cine stie ce.
Stat suveran si total independent asta e tare de tot, de parca RO ar fi vasalul cuiva, deci RO nu-i stat independent, nu-i stat suverna sau cum?
Ai rabdara ca daca mai continua asa or sasi mute aia tigaile de acolo, adica bazele si dupa sa fie cum vor ei.Nu poti sa fii prieten cu cineva si ala sa te lucreze pe la spate,sa te sfideze sa mai stiu eu ce.
De fapt asa is mai toate tarile din europa care is in NATO,ei is in nato dar vorbesc pe americani numa de rau,americani care de fapt ei is nato
Esti in nato ai de cotizat asa cum s-a stabilit,dar te faci ca uiti,gata am intrat in nato asta e tot,nu te mai cunosc,dar cand e ceva,ce faci nu ma aperi asa cum face RO,guvernu instiga la ura impotriva americanilor dar RO e in Nato.
Asa cum le-a zis Trump la cei din nato la intrunirea aia,platitiva ce aveti de dat,nu-i obligat cetateanu american sa va supoerte pe voi,sa va apere aia moca.
Vad ca va indoctrineaza aia cum nu se poate mai bine.Tu daca esti iontr-o afacere cu cineva ce faci? Doara vrei sa primesti,sa fii ajutat dar,tu nu ai treaba,nu trebuie sa faci nimic,nu trebuie sa iei parte la nimic acolo sau ce?
Treb sa bagi bani, nu viii hai ca vrei si tu sa faci afaceri dar cu banii altora ce idei timpite mai au eropenii.Ori poate cred ca americanii is idioti.
Toti handicapatii conduc UE, cand lleo zis trump banu jos, se uitau ca la extraterestrii, nu stiau aia despre ce este vorba.
Turcia demonstreaza cit de praf sunt.Ei se cred putdernici dar cu bazele americanilor acolo, de pleaca aia sai vad atunci ceor sa faca.De fapt face figuri presedintele lor, dar banui ca restul de populatie isi vede de treaba, lasa prostu sa dea din gura.Ala de fapt este tablou, altii iau hotariri., ca de nu ar fi fost asa fi tu sigur ca iar fi dat afara nato din alianta.
Deci de la locul 2 am ajuns la alte basme, naravuri, ce mai zici. Turcia nu sfideaza pe nimeni, e doara presedintele ala al lor prost de gura, doara face zgomote, in rest cum am zis iai is vad de treaba lor.
Les_Adrian_1933 întreabă:
Adi1987 întreabă: