1. Într-o propoziţie sau frază poate exista un cuvânt, un grup de cuvinte sau o propoziţie care nu au nici o legătură sintactică cu restul enunţului, reprezintă o comunicare de sine stătătoare, care se află pe alt plan sintactic faţă de restul frazei:
Nu ştiam, mi-a răspuns el, că a fost arestat.
Nu cred, zău, că el este de vină.
Vorbitorul introduce în frază cuvinte sau propoziţii de explicare sau de atitudine. Acestea se numesc construcţii incidente.
O propoziţie incidentă ca zise el, cred eu, mă gândesc se reduce adesea la un verb şi la subiectul acestuia, care este frecvent plasat după verb, este inversat:
Tu ai dreptate, zise el, nu e om cinstit.
N-o să regreţi, cred eu, că am dreptate.
2. Verbul unei propoziţii incidente este foarte frecvent un verb de declaraţie de tipul a spune, a zice, a răspunde, a declara sau de opinie, de tipul a crede, a gândi, a presupune.
În uzajul literar sensul "a spune" este uneori implicit în sensul verbului folosit:
Ia te uită, se miră el, mai eşti încă aici? (= spuse el cu mirare).
Ce-ai păţit, se nelinişti el, nu te simţi bine? (= spuse el cu nelinişte).
3. [stil.] În limba vorbită apar frecvent cuvinte sau propoziţii incidente care nu comunică nimic, sunt golite de sens, ca:
- Domnule!
- Soro!
- Mă rog.
- Nu-i aşa?
- Ce mai?
Se recomandă evitarea acestora, întrucât este neelegantă şi încarcă inutil comunicarea.
Propozitia sau constructia incidenta ofera informatii in plus.este separata de restul propozitiei prin [,] linie de pauza etc.
O informaţie în plus. Se izolează de celalalte propoziţii prin virgule, iar la analiză se ia separat.
Nu depinde de nimeni.
Adi1987 întreabă: