Conform codului penal spune asa:
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau an*l, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 și 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Jurisprudență
(3) Fapta prevăzută în alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 13 și 18 ani, când majorul a abuzat de autoritatea ori influența sa asupra victimei, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Dacă însă victima are vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani și nu există o relație dintre cele prevăzute de alin. (3), fapta nu mai reprezintă infracțiune. Sunt aplicabile în acest caz dispozițiile art. 4 C. pen. privind aplicarea legii penale de dezincriminare. Face excepție de la regula indicată ipoteza în care minorul este o persoană care practică prostituția, situație în care cel ce întreține un act sexual cu un minor este susceptibil de comiterea infracțiunii.
Rezulta ca varsta pentru exprimarea consimtamantului este minim 15 ani. Consimtamant neviciat, prin care tu nu ti-ai aratat autoritatea fata de persoana respectiva, nu ai manipulat-o, etc.
Ce mai zici de aia care au 25 de ani si bulesc alea de 14-15-16 ani?
Nu esti pedofil deoarece si tu esti tanar. Daca aveai peste 30 de ani si aveai relatii sexuale cu fete de 12-13 ani da atunci erai pedofil. Eu cand aveam 12 ani am intalnit pedofili online destui,
Ok hai ca unii aveau si 25 de ani si sa dadeau la mine care aveam 12.
Deci de la 20 in sus daca te dai la fete de 12-13 ani esti pedofil. Dar 18 nu stiu....si eu am avut 18 si 19 ani dar cam tot copil esti si tu...foarte tanar
Conform DEX Pedofilie este o tulburare mintală care se manifestă prin înclinația erotico-sexuală a unui adult (major) față de un copil (minor). Conform codului penal, pedofil este persoana care are relatii cu fete sau baieti mai mici de 13 ani.
Conform codului penal, pedofil poate fi si un minor care are mai mult cu 3 ani decat victima. Daca minorul victima are mai mult de 15 ani este corupere de minori, nu pedofilie.
Daca fata are peste 15 ani, poate exista o relatie intre tine si ea, daca fata consimte. Citeste art. 220 si urmatoarele din codul penal.
"Conform codului penal, pedofil poate fi si un minor care are mai mult cu 3 ani decat victima."
Pedofilia nu este o infractiune, ci o boala. Infractiunea de "pedofilie" nu apare in codul penal.
In schimb actiunile ce pot rezulta din aceasta boala sunt sanctionabile, dar nu sub denumirea de "pedofilie".
Am vrut sa spun ca sunt de acord si fetele, din curiozitate.
Ai dreptate. Da, codul penal considera minori si pe copii. In schimb minori sunt si adolescentii pana la 18 ani, care nu mai sunt copii, decat fata de parinti. Fetele care se mai marita (inainte era ceva normal) si au copii inainte de 18 ani le bagi in aceiasi oala cu copiii? Daca cineva are atractie fata de o fata sau un baiat care are peste 16 ani, deci minor, nu poate fi pedofil.
In multe procese apare drept cap de acuzare pedofilia. Codul nou penal, ce pare facut prin unele parti de neofiti in materie, nu face dinstinctie intre pedofilie si corupere de minori.
Intelege naiba odata ca pedofilia nu e o infractiune, e o boala. Deci nu poate fi "cap de acuzare".E ca schizofrenia, de exemplu. Nu te aresteaza nimeni daca esti schizofrenic, ci doar daca actiunile determinate de asta sunt infractiuni, iar acuzatia e in functie de ce anume faci, nu esti acuzat de "schizofrenie".
De asemenea, boala in sine, pedofilia, nu se refera la atractia pentru fete/baieti de 15 ani, ci mult mai mici.
Pedofil e cineva care nu se excita decat la minori/minore
in cazul tau, daca fata are 15 ani impliniti, in Romania nu mai e ilegal
Conform statutusului persoanei in Romania, acestea se impart in: copii - pana la 14 ani.
Minori cu raspundere penala limitata - 14-16 ani.
Minori cu raspundere penala completa 16-18 ani.
Adulti.
Dar cum spuneam, niste neofiti in materie, au tradus gresit din codul penal francez si a introdus si copiii la minori.
De altfel amestecarea varstelor de la coruperea minorilor tocmai asta este: abordarea neofita a problemelor, nestiind dreapta ce face stanga.
Nu trebuie sa folosesti cuvinte cre nu tin de civilizatie intr-o relatie cu o persoama necunoscuta (Intelege naibii -nu naiba - ii spui unui prieten sau cunostinte. Dar de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere), mai ales ca eu am inteles si ti-am dat dreptate. Ti-am mai zis ca in uzul judecatoresc se foloseste expresia "pedofilie" ca infractiune. Am asistat la o multime de cauze unde se afirma ca este un dosar de pedofilie, adica sex cu un copil.
Nu in cazul meu, ci conform codului penal, o relatie sexuala cu un minor care a implinit varsta de 15 ani, consimtita de minor nu este fapta penala, decat daca se incadreaza in exceptiile prevazute la art. 220 si urmatoarele din C.P.
Https://youtu.be/X_DxYliRWnU?t=112
Cum ai citit si mai sus : sa aiba 15 ani.
Expresia de pfd se refera mai degraba la aia care sunt atrasi in special de baieti., La fete e mai complicat., tine de normele sociale., ca pana la urma fetele se dezvolta si mai repede. Daca ai merge cu +100-200 ani., ar fi alte norme sociale la 15 ani buna parte deja erau maritate. Viata avea alte norme., Sa nu mai vorbim de tarile arabe., la care si azi e la fel.
Dar si la rromi mai este acest obicei.
În România, vârstă consimțământului e 14. Dar pot exista complicații dacă diferența de vârstă e mai mare de 4 ani și ei bine tu ești major, deci dacă cumva se fac ceva acuzații poți avea probleme. Dar diferență de 2 ani, chiar nu văd nicio problemă, poate doar cu părinții fetelor.