Europa este, convențional, unul dintre cele șapte continente. Cuprinzând peninsula Eurasiei, Europa este separată de Asia de Munții Ural, râul Ural și Marea Caspică la est, și de Munții Caucaz la sud-est. Europa are deschidere, în nord, la Oceanul Arctic, în vest la Oceanul Atlantic, în sud la Marea Mediterană, iar în sud-est la Marea Neagră și la căile ei de legătură spre Marea Mediterană. Totuși, granițele Europei — un concept ce datează încă din antichitate — sunt oarecum arbitrare, deoarece termenul de continent poate face referire la diferențele de ordin cultural și politic sau cele de ordin fizico-geografic.
După suprafață, Europa este al doilea cel mai mic continent, acoperind 10.180.000 de kilometri pătrați sau 2% din suprafața Pământului și 6, 8% din suprafața terestră. Din cele 49 de state ale Europei, Rusia este cel mai mare (atât ca suprafață, cât și ca populație), în timp ce Vaticanul este cel mai mic. Europa este al treilea cel mai populat continent după Asia și Africa, cu o populație de 731 de milioane de locuitori, reprezentând 11% din populația lumii;[1] totuși, potrivit estimărilor Organizației Națiunilor Unite, ponderea Europei va scădea la 7% până în 2050.
Europa, în particular Grecia Antică, este locul de naștere al culturii vestice.[2] Națiunile europene au jucat, începând din secolul al XVI-lea încoace, un rol predominant în politica mondială, în special după începuturile colonialismului. Între secolele al XVII-lea și al XX-lea, țările europene au controlat Americile, cea mai mare parte din Africa, Australia, și porțiuni întinse din Asia. În 1900, cota populației Europei din populația lumii a fost de 25%.[3] Schimbările demografice și cele două războaie mondiale au condus la declinul dominației europene în politica mondială, la mijlocul secolului al XX-lea, pe măsură ce Statele Unite și Uniunea Sovietică își sporeau influența. În timpul Războiului Rece, Europa a fost divizată de-a lungul Cortinei de Fier între NATO, în partea de vest, și Pactul de la Varșovia, în est. Integrarea europeană a condus la fondarea Consiliului Europei și Uniunii Europene în Europa de Vest, amândouă extinzându-și granițele spre est, dupa dezmembrarea Uniunii Sovietice, în 1991. În mitologia Greciei antice, Europa a fost o prințesă feniciană pe care Zeus a răpit-o, după ce a luat forma unui taur de un alb strălucitor. A dus–o pe insula Creta, unde a dat naștere lui Minos, Rhadamanthus și Sarpedon. Pentru Homer, Europa (greacă Εὐρώπη, Eurṓpē) era numele reginei Cretei din mitologie, și nu, încă, o denumire geografică. Mai târziu, Europa făcea referire la zona central-nordică a Greciei, iar din jurul anului 500 î.Hr. termenul a fost extins pentru a face referire și la teritoriile din nord.
Numele grecesc „Europa" are o origine incertă. O ipoteză sugerează originea cuvântului de la cuvintele grecești întins (eur-) și ochi (op-, opt-), iar de aici Europē. Europa are o lungă istorie a unor mari reușite culturale și economice, începând din Epoca Bronzului. Originile culturii vestice sunt, în mod general, atribuite grecilor antici și Imperiului Roman, care a supus întreg continentul pentru mai multe secole. După declinul Imperiului Roman, Europa a intrat într-o perioadă de stagnare, cunoscută sub numele de Evul Mediu, care s-a terminat prin fenomenul numit Renaștere și prin Noii Monarhi, ce aveau să marcheze noi descoperiri, explorări și creșterea cunoștințelor științifice. Din secolul XV, națiunile europene, în special Spania, Portugalia, Franța și Marea Britanie, au construit mari imperii coloniale, cu dependențe în Africa, America și Asia. Revoluția Industrială a început în secolul XVIII, ducând la o prosperitate sporită și, implicit, la o creștere de populație. După Al Doilea Război Mondial și până la sfârșitul Războiului Rece, Europa a fost împărțită în două mari blocuri politice și economice: națiunile comuniste din Europa de Est și țările capitaliste din Europa de Vest. În jurul anului 1991, blocul estic a fost dezintegrat, după ce a fost vândut la Malta.[4] Europa s-a format prin amestecul din moștenirea greco-roman, feudalism și creștinism.Delimitari:
Nord-71°10′21″N 25°47′40″ -Capul Nord (Norvegia)
Sud-36°0′15″N 5°36′37″ - Punta Marroqui (Spania)
Est-60° 0′ 0″ N, 60° 0′ 0″ E-Nord-estul Muntilor Ural(Rusia)
Vest-38°46′51″N 9°29′54″ -Capul Roca(Portugalia)
Granița de est a Europei este, în mod obișnuit, definită de Munții Ural, în Rusia.[5] Primul geograf al secolului I d.Hr., Strabon, credea că, de fapt, Râul Tanaïs reprezintă această graniță,[6] așa cum și primele surse iudaice precizau. Frontiera de sud-est cu Asia nu este definită cu precizie. Cel mai adesea, Uralul sau, alternativ, Râul Emba sunt luate ca posibile delimitări. Granița continuă către Marea Caspică, Munții Caucaz sau, alternativ, Râul Kura din Caucaz, și ajunge la Marea Neagră; apoi, Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara, Strâmtoarea Dardanele și Marea Egee completează granița cu Asia. Marea Mediterană din sud separă Europa de Africa, în timp ce vecinul din vest este Oceanul Atlantic; Islanda, deși mai aproape de Groenlanda (America de Nord) decât de Europa, face, totuși, parte din cadrul acestui continent.
Datorită diferențelor culturale și socio-politice, există multe variante de delimitări ale Europei; în unele surse, anumite teritorii nu sunt incluse în Europa, în timp ce alte surse le includ. De exemplu, geografii din Rusia și alte state post-sovietice includ, în general, Munții Ural în Europa, dar Caucazul îl atribuie Asiei. În mod similar, unele hărți includ în Europa Georgia, Armenia și Azerbaidjanul, în timp ce altele le exclud. Tot în același mod, în ciuda faptului că insulele Cipru și Malta sunt mai apropiate de Asia și Africa, adesea sunt redate ca aparținând continentului european, mai ales de când au devenit membre cu drepturi depline ale Uniunii Europene. Același lucru se petrece cu Insulele Canare ale Spaniei și cu teritoriile engleze și franceze situate în sau dincolo de Oceanul Atlantic sau în Oceanul Indian.
contur sinuos, lungimea tarmurilor de aproximativ 80 000 km
relief complex si variat, altitudinea medie 340 m, altitudinea maxima 5642 m (Muntii Caucaz)
predominanta climatului temperat, prielnic locuirii umane
varietatea si coplexitatea retelei hidrografice ca tipologie, lungime, nivel, debit, importanta
diversitatea biopedogeografica latitudinala si altitudinala
resurse de subsol variate, neuniform raspandite
grad ridicat de populare, densitatea populatiei-71 loc./km²
ponderea ridicata a populatiei urbane (peste 77%)
existenta civilizatiilor stravechi (greaca, romana, bizantina) si predominanta religiei crestine
prezenta celor 2 blocuri regionale: militar (NATO) si economic (UE)
Relieful Europei este foarte variat pe zone relativ mici. În regiunile sudice predomină caracterul muntos, în timp ce mergând spre nord, terenul coboară dinspre Alpi, Pirinei și Carpați, prin teritoriile deluroase, și continuă către câmpiile joase din nord și est. Aceste șesuri prelungite sunt cunoscute sub numele de Marea Câmpie Europeană, iar în mijlociul lor se întinde Câmpia Nord-Europeană. Un arc format din zone mai înalte, de asemenea, se desfășoară de-a lungul țărmului nord-vestic, care începe în vestul insulelor britanice și Irlandei și continuă până la țărmul articulat și plin de fiorduri al Norvegiei.[7]
Această descriere este simplificată. Zone cum ar fi, de pildă, Peninsula Iberică și Peninsula Italică au propriile caracteristici, așa cum și însăși Europa centrală dispune de multe platouri, văi și bazine care complică și mai mult tendința generală.
Suprafața Europei este de aproximativ 10, 5 milioane de km2, fiind al șaselea continent ca întindere. Cea mai mare răspândire o au câmpiile cu înălțimi între 0 și 200 de metri, care reprezintă circa 57%, urmate de dealuri și podișuri — cu 37% — și munți — cu 6% din suprafața totală. Altitudinea medie este de 320 de metri, aceasta fiind cea mai mică, relieful încadrându-se între -28 de metri, în Marea Caspică, și 4807 metri, în Munții Alpi, vârful Mont Blanc.[7]
Per ansamblu, altitudinile mai mici de 500 metri (câmpii, podișuri, dealuri) se întind din estul Munților Alpii Scandinaviei până în vestul Munților Urali și din nordul Munților Pirinei și al Mării Negre până la țărmulul Oceanului Arctic.Din punct de vedere tectonic, continentul aparține Plăcii Euroasiatice; 60% din suprafața Europei este foarte veche (unitățile de platformă și munții paleozoici).
Europa străveche: primul nucleu continental al Europei este reprezentat printr-o unitate de platformă precambriană alcătuită din Scutul Scandinav, în nord, și Placa Est-Europeană (Placa Rusă), care se suprapune peste cea mai mare parte a Europei Estice.
Europa caledoniană: Orogeneza caledoniană, care a avut loc în prima jumătate a erei paleozoice, a dus la formarea Munților Alpii Scandinaviei, a munților din arhipelagul Spitzbergen, a munților Scoției (Munții Grampieni) și Țării Galilor (Muntii Cambrieni).
Europa hercinică: în Paleozoicul Superior, orogeneza hercinică a dus la formarea unui lanț de munți care începea de la Oceanul Atlantic și se termina la Marea Neagră. În prezent se păstreaza în fundamentul unor câmpii din Vestul Europei, dar mai ales într-o serie de masive joase: Podișul Castiliei, Masivul Armorican, Masivul Central Francez, Munții Vosgi, Munții Pădurea Neagră, Masivul Șistos Renan, Masivul Harz (Mittelgebirge), Masivul Boemiei, Podisul Lysa Gora și Podișul Dobrogei de Nord. Aceeași orogeneză a dus la formarea Munților Urali.
Europa alpină: orogeneza alpină, care a avut loc în erele mezozoică și neozoică, a dus la cutarea stratelor din fostul Ocean Tethis în urma coliziunii dintre continentul nordic Laurasia si cel sudic, Gondwana. A luat naștere lanțul alpin alcătuit din : Cordiliera Betica, Munții Pirinei, Munții Alpi, Munții Apenini, Alpii Dinarici, Munții Carpați, Munții Balcani(Stara Planina) și Munții Caucaz. S-a format și cel mai lung lanț de munți vulcanici din Europa, Harghita-Oaș-Vihorlat din erupțiile vulcanice neogene, precum și vulcanii mediteraneeni: Etna în Sicilia, Vezuviu în Italia, Stromboli în Insulele Lipari. În prezent, areale cu vulcani activi se găsesc în Islanda și Italia.
Tipurile genetice majore de relief ale Europei sunt determinate de morfostructurile majore:
Câmpiile: cele mai întinse se suprapun peste primul nucleu continental (Campia est-Europeană se suprapune peste placa est-europeană)
Sistemele montane caledonice, hercinice și alpine s-au format în orogenezele omonime, apărând astăzi fie sub forma unor lanțuri muntoase, fie sub forma unor masive muntoase și podișuri. Ariile depresionare apar sub forma unor câmpii de acumulare (fluviale, fluvio-lacustre, fluvio-glaciare) sau depresiuni interioare. Unitatile de podiș se suprapun peste substraturi diferite după cum urmează: Podișul Ardeni, Podișul Boemiei, Podișul Podolic, Podișul Dobrogei pe structuri hercinice; Podișul Smaland, Podișul Norland și Podișul Finlandei se suprapun pe structuri caledonice.
Acțiunea agenților externi asupra acestor tipuri de relief a determinat apariția reliefului derivat:
Relieful glaciar a apărut fie ca rezultat al acțiunii ghețarilor de calotă, fie ca rezultat al acțiunii ghețarilor montani.
Relieful glaciar de calotă. În pleistocen, Europa Nordică a fost acoperită de o platoșă de gheață care se extindea spre sud peste Marea Baltică și peste Câmpia Europei de Nord și Câmpia Est-Europeană până la latitudinea orașelor Kiev și Moscova. În urma topirii ghețarului de calotă a rămas un relief glaciar specific, cu aliniamente de morene, sandre, blocuri eratice și depresiuni care adăpostesc lacuri. Acest tip de relief glaciar se extinde peste sud-estul Peninsulei Scandinave, Finlanda, Campia Nord Europeană și jumătatea nordică a Câmpiei Est-Europene.
Relieful glaciar montan cuprinde mai multe tipuri: relief glaciar pirinean alcătuit dominant din circuri glaciare, creste alpine, relieful glaciar alpin și caucazian alcătuit din circuri, văi glaciare, morene, creste alpine, dar și relief glaciar actual. În Munții Carpați se conservă relieful glaciar cuaternar.
Relieful litoral:
cu fiorduri: Peninsula Scandinavia, Arhipeleagul Britanic
cu riass: nordul Spaniei, nord-vestul Frantei
cu estuare la gurile de vărsare ale fluviilor: Sena, Tamisa, Severn, Elba, Peciora, Dvina de Nord
cu delte: Delta Volgăi, Delta Dunării, Delta Padului
cu limane: la Marea Baltică și la Marea Neagră
de tip dalmatic: pe litoralul Croației, la Marea Adriatică
țărm antropic: polderele olandeze
Relieful carstic s-a format carstificându-se (calcare, sare, ghips) și este diversificat în raport de condițile locale. Curpinde relief carstic de suprafață: lapiezuri, doline, uvale, polii, ponoare, poduri naturale, toate incluse în termenul exorcarst, și carstul din adâncime, endocarstul, alcătuit din peșteri. Cele mai reprezentative zone carstice din Europa sunt Podișul Karst (Slovenia) și Muntii Alpi din Austria.
Relieful de loess/sedimentar: microdepresiuni formate prin tasare numite crovuri. Se găsește în Câmpia Germano-Polonă, Câmpia Europei de Est.
Relieful vulcanic din Europa cuprinde trei tipuri principale : platouri vulcanice în Islanda, vulcani activi și semiactivi cu relief vulcanic alcătuit din conuri și cratere, în Italia, și un lanț vulcanic neogen stins în Carpați cu relieful vulcanic modelat de agenții externi unde apar conuri vulcanice, neck-uri și cratere sau fragmente de cratere.
Relieful piemontan este cel mai bine reprezentat în nordul Munțiilor Pirinei, în regiunea Piemont din nordul Italiei și în Piemontul Getic, în sudul Carpaților Meridionali.
Suprafețele de eroziune apar în masivele vechi sub forma unor peneplene, cât și în munții de tip alpin, sub forma de nivele de creste sau platouri largi și fragmentate formate în trei-patru etape de evoluție numite suprafețe de nivelare.
Terasele și luncile se desfășoara în lungul văilor din Europa Centrală și de Sud și cuprind 3-8 trepte de terasă. Toate râurile mari și fluviile din Europa prezintă lunci largi și uneori culoare de vale.
Relieful eolian este format din câmpuri de dune și apare mai frecvent în sud-vestul Franței și în Câmpia Mării Caspice și Danemarca.
Relieful insulelor este format din munții alcătuiți din roci eruptive sau cristaline cu înălțimi de până la 1500 metri și din câmpii litorale inguste. Insula Islanda are aspectul unui imens podiș vulcanic, alcătuit din bazalte, tufuri și brecii vulcanice terțiare, peste care se înalță numeroase conuri vulcanice, dintre care cel mai înalt are 2115 metri (Hekla). Apropo, am scris aici de mana.Am gasit intro carte de geografie toate astea. Funda?
De unde ai scos-o şi pe asta: Spania şi Rusia nu fac parte din Europa. Ele fac.
Europa este un continent.E denumirea geografica. Spania se afla pe acest continent.Rusia se afla pe doua continente, Europa si Asia.Probabil ca in articol ai citit despre Uniunea Europeana.
Articolul pe care l-ai citit nu este bun. Spania si rusia fac parte din europa ...si denumirea europa este una geografica ..deci fii mai atent ce articole citesti si ce informatii extragi din ele
Ai citit un articol gresit. Intr-adevar Europa nu este un continent ca restul, adica separt geografic de ape, este separat politic de catre Asia.
insa Spania si Rusia fac parte din Europa, cu precizarea ca Rusia face parte si din Asia
andreiii7 întreabă: