Cum intelegeti voi notiunea de "forta"? Ce e aia? Dar notiunea de "energie"? Eu sunt un om energic, sunt plin de viata. Am forta, merg la sala pentru antrenament; ma antrenez si acasa. Calul are si el forta, poate trage o caruta. Leul are forta in maxilare. Pretutindeni unde este viata este si forta. Dar cum este cu atomul? De unde are el forta? ca doar nu se antreneaza pe nicaieri? De unde are magnetul forta? Si ce are, mai exact? Sa nu ziceti ca e ceva in legatura cu atractia, ca va intreb ce e aia "atractie".
Deci, concret, cum intelegeti aceste doua notiuni: forta si energie?

1. Forta= acțiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia, îi schimbă starea de repaus sau de mișcare sau îl deformează.
Sistemul fizic este alcătuit din două sau mai multe elemente fizice (spre exemplu: masa şi paharul cu apă pus pe ea formează un sistem fizic; trenul împreună cu sinele de cale ferată şi gară formează alt sistem fizic etc.). Lumea materială este un câmp de forţe, deci o suprafaţă asupra căreia forţele acţionează. Ceea ce tu ai menţionat prin forţă este un alt sens al acestui cuvânt. Ai arătat o însuşire a omului, a animalului de a avea putinţa de a acţiona (omul o face pe cale raţională, iar animalul pe cale instinctuală).
Energia are simptomul de viaţă. Unde este energie, este o activitate vie. Atomul este energie în sinea lui. Cum funcţionează? Aceasta este o întrebare a cărui răspuns, pe cât este de incomplet, pe atât eu nu deţin cunoştinţele ştiinţifice necesare pentru a îţi prezenta o oarecare înţelegere precară asupra funcţionării sale. În spiritualitate, există un principiu: totul este vibraţie, deci totul este interconectat (fie la nivel de microcosmos, la nivel de macrocosmos), iar acestea toate sunt interconectate, fiindcă acestea toate sunt vibraţie, deci au aceeaşi esenţă. În filosofie, există, prin termenul de "energie", o substanţă ("substanţă" are sensul de esenţă, de "principiu activ", de ceea ce conferă vitalitate materiei) primordială a unui obiect material (deci sunt două viziuni existente, deja: lumea esenţei şi lumea materială). Lumea materială există prin legi fizice, deci materia este obligată prin propria natură să urmeze legile fizice, astfel să existe o ordine. Ordinea aceasta există şi la nivel de microcosmos (ceea ce e pace înlăuntru, e şi linişte în afara sa): spre exemplu, mişcarea atomilor: această mişcare prezintă o agitaţie ordonată permanentă a atomilor către un anume sens comun tuturor atomilor (fiindcă atomii sunt toţi la fel). Dacă atomii nu ar avea un sens comun al mişcării lor, atunci nu ar mai exista ordinea, dominând dezordinea interioară şi exterioară a materiei.
După părerea mea, energia este forţa de viaţă, iar prin asta doresc să exprim puterea şi însuşirea energiei de a acorda vitalitate, de a se lipsi de inerţie (precum este un concept sau precum este -acum judecând primitiv, deci după aparenţă- o literă aşezată în eterna inerţie a amintirii). Energia există prin ea (deci energia există şi persistă prin cum este şi ce este ea; există prin natura ei creată). Ceea ce reţin eu cu admiraţie este ceea ce am spus mai devreme: energia este forţa de viaţă. Energia este o forţă în sine.
Acestea sunt părerile mele. Îmi cer iertare că nu te satisfac (mi-ai creat impresia că eşti genul de om ce acordă o atenţie primară unei dovezi factuale, unei definiţii completă logică şi că, de asemenea, ai interesul de a pune întrebări. Deci te îndoieşti. Un filosof, Rene Descartes, spunea că tot ce există trebuie să fie supus îndoielii. Fiindcă există aceste două noţiuni: aparenţă şi esenţă.
Dacă doreşti putem discuta în privat, dacă te pasionează definirea şi înţelegerea lumii în care trăieşti. Apropo, un personaj din romanul "Portretul lui Dorian Gray" de Oscar Wilde spunea despre definiţie că aceasta limitează .