De ce sunt crestinii asa de suparaciosi cand li se cer dovezi ca exista dumnezeu?

Nu știu dacă doar creștinii pot fi taxați de „supărăcioși", cînd se aduce vorba de existența lui Dumnezeu.
Foarte probabil că la fel se manifestă și mozaicii, și musulmanii, și brahmanii, și budiștii și nu știu care alte credințe religioase ar mai fi.
Problema care probabil este a se pune ar fi aceea că, dacă el există, DE CE NU AR FI DOAR UNUL SINGUR ( cum se numește el asta decurge doar din limba și cultura care au creat respectivele religii), motiv pentru care istoria cunoaște suficient de multe războaie religioase, care, luat per total, au făcut și acestea milioane de victime.
Partea mai proastă este că, cel puțin în zilele noastre, cînd omul contemporan nu mai trăiește în acel negru și crunt întuneric al Evului mediu, cînd poate să vadă cu alți ochi, și mai ales cu cei ai minții, că o putere supremă, o Divinitate, dacă vreți, dacă există, ea e UNA ȘI NUMAI UNA.
Deci, după a mea modestă părere, aceasta ar fi întrebarea ce ar trebui a se pune.
Cît despre gramatica lui pufosila, ader și eu la părerea că respectivul utilizator este foarte slab pregătit la acest capitol.
Dar nu e chiar singurul printre cei ce au răspuns.
Să aveți sănătate!

Pai ce da faca daca nu au ce dovedi?

Ca n-au si ar trebui sa invete diferenta dintre a crede si a stii ceva, le-ar fi mult mai usor.

Eu din cate vad ca nu ceri nimic, doar te faci de ras.

Cred ca depinde de om. Eu cred ca daca se agita pentru o astfel de intrebare, atunci e nesigur pe credinta lui.

Pentru ca exista un precept religios care spune "Crede si nu cerceta!". A furniza dovezi ca Dumnezeu exista, inseamna a cerceta existenta divinitati, ceea ce contrazice fundamental conceptul credinta neconditionata.

Pentru că sunt dogmatici și doar cred orbește. Imaginează-ți un copil de 6 ani care are un prieten imaginar cu care vorbește (adică vorbește singur) iar părinții îi spun să-l uite pe prietenul lui imaginar și să nu mai vorbească cu el (adică singur), copilul se simte ofensat că părinții lui s-au luat de prietenul lui imaginar. Cam asta este treaba și cu creștinii. Bine că un copil se maturizează odată cu trecerea timpului și realizează că prietenul ăla imaginar nu exista dar la creștini nu prea este cazul pentru că ei au fost spălați pe creier de la naștere să creadă în zeul evreilor și în cazul multora, timpul și maturizarea sunt inutile.

Nu toți sunt suparaciosi, dar pot anticipa deja reactiile superioare pe care le vor avea ateii si prefera sa le evite.Acele dovezi se bazeaza tot pe credinta si, daca aceasta lipseste, oricum isi pierd valoarea.

E adevarat ca si bunica-mea vedea ca exista dragoni in bucatarie, si tot de la alcool era.

InCA Copil. Mi se pare ca esti inca la gradinita...

Pentru ca asa sunt invatati de mici, am fost si eu asa, sunt indoctrinati de parinti, Biblie, alti oameni, etc., si controlati de frica de iad, am fost si eu asa. Nu trebuie sa te certi cu astfel de oameni, ca pana nu realizeaza ei, nu isi dau seama

Pentru ca nu au dovezi?

Pai tu cum ai fii daca ai trai in Ungaria si ti sar cere dovada ca ardealul a fost a ungurilor?

Eu sunt crestin si nu ma supara, fiecare om are dreptul sa creada sau nu in existenta Lui.