"După Rudolf, după Sissi, iată că și Franz Joseph leagă, cu titlu postum și prin intermediul marelui maestru de ceremonii, dialogul ritualic cu abatele. Numai după acest schimb de replici este permis ca defunctul să fie înhumat în Cripta Capucinilor.
- Cine ești? Cine vrea să intre aici? întreabă călugărul.
- Sunt Majestatea Sa împăratul Austriei, rege al Ungariei, răspunde înaltul demnitar al Curții.
- Nu-l cunosc. Cine vrea să intre aici?
- Sunt împăratul Franz Joseph, rege apostolic al Ungariei, rege al Boemiei, rege al Ierusalimului, mare prinț al Transilvaniei, mare duce de Toscana și de Cracovia, duce de Lorena, duce de Salzburg... (și altele).
- Nu-l cunosc. Cine vrea să intre aici?
- Sunt Franz Joseph, un biet păcătos, și implor mila Domnului.
- Atunci poți intra, răspunde vocea din spatele porții, care în sfârșit se deschide." (Jean des Cars, "Povestea Vienei")
Această frumoasă tradiție, în care împăratul nu putea intra în Cripta Capucinilor până nu recunoștea prin gura maestrului de ceremonii că este "un biet păcătos", se menține în familia Habsburgilor de secole. Ultima ceremonie de acest fel a avut loc în anul 2011, la înmormântarea lui Otto von Habsburg, fiul ultimului împărat al Austriei.
Maximilian I al Mexicului, fratele lui Franz Joseph, a pus un meșter din Innsbruck să-i scrie pe ușa palatului său "Als Adam grub unde Evan spann, wo war da der Edelmann?", care e o traducere în germană a celebrei fraze din predica lui John Ball: "When Adam delved and Eve span, who was then the gentleman?". Împăratul habsburgic al Mexicului (care trata mai bine amerindienii decât președintele amerindian care i-a urmat) știa că el nu a făcut nimic pentru a-și câștiga situația și îi mulțumea lui Dumnezeu pentru că l-a făcut să se nască într-o familie regală.
Vedem aici o pioșenie și un respect față de Dumnezeu pe care rar îl întâlnit la reprezentanții aleși democratic, de obicei plini de sine și inculți.
Ce părere aveți?

Zero f. ucks given!

Sincer, apreciez că avea un anumit respect față de Dumnezeu. Cum ai spus și tu:,,[...]respect față de Dumnezeu pe care rar îl întâlnim la reprezentanții aleși democratic, de obicei plini de sine și inculți,, Nu mulți sunt cei care fac asta...

Se poate observa o scădere în pregătirea politicienilor în ultimii o sută de ani. Nu mai vedem astăzi diplomați ca von Metternic, de Talleyrand, Castlereigh, von Bismarck ori chiar I. C. Brătianu și Maniu ai noștri.
Maria Antoaneta, celebra soție a lui Ludovic al XVI-lea, era și ea extrem de pioasă. Când a aflat că va fi executată, primul ei gând a fost că nu s-a mai spovedit de mult și a cerut să i se aducă un preot. Dar cum Domnia Terorii deja începuse iar Robespierre a interzis catolicismul (pe vremea aceea te închinai la Voltaire, Rousseau și d'Holbach) fostei regine i-a fost refuzată cererea. Dacă un preot era prins administrând Sfintele Taine risca să fie omorât.
Samson, călăul Parisului la acea vreme, își amintește că regina era foarte neliniștită în drumul spre ghilotină. Era dusă cu carul la ghilotină, cu mâinile legate la spate. Călăul spune că regina se tot foia, era foarte agitată și se tot uita în stânga și în dreapta. Regina a văzut apoi o casă și s-a calmat imediat. Maria Antoaneta a murit calmă, fără strigăte, fără plânsete, o moarte demnă de o regină.
După execuție, Samson s-a dus la casa aia, dar n-a văzut nimic deosebit. Numai după Revoluție a aflat de la cineva că niște catolici i-au spus Mariei Antoaneta că au convins un episcop să-i dea un "absortio in extremis" (cred că ăsta e termenul), adică să-i ierte păcatele, chiar dacă nu s-a spovedit, fiind în imposibilitatea de a o face. Regina căuta cu disperare casa în care i s-a spus că va fi strecurat episcopul, iar când l-a văzut pe cleric binecuvântând-o cu semnul crucii, s-a calmat imediat.
Și ce mult se deosebește moartea reginei de moartea lui Robespierre, în 28 iulie 1794. Carlyle ne spune că, atunci când era dus la ghilotină împreună cu fratele său, o femeie (probabil soția ori mama vreunei victime a "Incoruptibilului") a ieșit din mulțime să-l blesteme. Robespierre i-a răspuns: "Scélérate! Du-te dracului cu toate blestemele mamelor și nevestelor!". Prin contrast, ultimele cuvinte ale reginei au fost "Scuză-mă, domnule!", după ce l-a călcat pe Samson.

Corecție: Femeia nu l-a blestemat pe Robespierre, ci i-a spus pur și simplu: "Moartea ta mă umple de bucurie".

Da...o poveste foarte interesantă. Nu știam chiar așa amănunțit despre ea. Mulțumesc că mi-ai spus și mie!