Groaznică temă a putut să vă dea un profesor, pentru niște școlari de clasa a IV-a.
Poate că și un autor consacrat ar avea dificultăți în a realiza o astfel de lucrare.
Nu pot să cred că aveți niște astfel de profesori.
Are careva dintre voi curajul să ceară profesoarei să facă acest lucru?
Nu cred că ea s-ar încumeta.Și-ar cu stîngu-n dreptu și n-ar face-o nici dac-ar sta motanul în mustăți.
Hai să fim serioși!
Corolav, vezi ca sunt clasa a VII-a si se face si din aceasta clasa Cultura Civica! DOH! In clasa a IV-a se numea educatie civica! Tu nu ai facut scoala?!
Dragă domnișoară, am făcut și eu puțină școală, ca drept dovadă că știu să scriu și să citesc.
Și din 1953 pînă în 1977 am tot învățat și apoi m-am oprit.
Dar, culmea neglijenței din sistemul de învățămînt pe care l-am făcut eu: nu au vrut oamenii ăia să ne predea și obiectele astea care se numesc educație și cultură civică.
Și totuși, cu toate aceste neajunsuri ale acelui parșiv sistem de învățămînt, peste 50 % dintre colegii mei de generație au ajuns mari oameni sau oameni de mare probitate morală, intelectuală și profesională ai acestei țări.
În schimb voi, care faceți cam CINCI ani de zile acest obiect, ați ajuns să fiți semianalfabeți, să luați BAC-ul cam în proporție de 11 % pe întreaga țară, să fumați în incinta școlii, să vă drogați în incinta școlii, să veniți beți la școală, să rîdeți de profesori, să bateți profesorii, să vă regulați în școală, elevi cu eleve, profesori cu eleve, profesoare cu elevi, discutați pe TPU despre masturbare, despre cum e dacă rămîi însărcinată, unele fătuci încep viața sexuală de pe la 10 ani, niște mucoși de ăștia de 10 ani se înteresează cam cît de mare trebuie să le fie penisul pe la vreo 10 ani, etc. etc. etc.
Ăsta este civismul pe care îl învățați voi!
Să fiți sănătoși!
E nu sunt genul ala de specimen gretos din ziua de azi! Imi pare rau ca te-am jignit, dar credeam ca-ti bati joc de mine! Scuze... Poate poti sa ma ajuti cu aceasta tema
Îmi pare rău, nu pot. Eu nu am învățat despre civism.
Și, în al doilea rînd, ți-o mai spun o dată, tema nu este accesibilă unui școlar de clasa a VII -a. Ea este greu de realizat chiar și de către un scriitor de meserie, priceput în acestă direcție.
Am scris sau mai scriu și eu ceva cărți dar nu de acest profil.
Să fii sănătoasă!
Multumesc oricum domnule, sa aveti parte de multa sanatate!
Isvziwbdj întreabă: