Lumea este plina de nedreptati, vei mai avea ocazia sa descoperi asta. Faptul este consumat, in locul tau as incerca sa vorbesc cu profesoara respectiva intre patru ochi, fara martori.as incepe prin a-mi cere scuze(altfel nu ai sanse) si sa spui ca nu te-ai gandit la urmarile gestului tau, dar ca vei face tot posibilul sa nu se mai repete, afland ca doreste seriozitate la orele dansei. Abia apoi ii poti adresa o rugaminte sa-ti motiveze absenta.Fi diplomat, ca de fraieri este plina lumea, tu fi mai istet decat ei.
Nu are dreptul sa puna absente un profesor doar pentru comportament. Vorbiti cu dirigintele sau diriginta sa vi le motiveze.
Cred că știi că "cioară la cioară nu își scoate ochii"...
Diriginta nu le va motiva, ți-o spun sigur! Nici măcar directorul nu are permisiunea să intervină la ora profesorului, fără acordul lui (al profesorului). Profesorul FACE ce vrea la ora lui, mai ales în RUBRICA lui din catalog!
Sunt unii profesori care trec absențele nemotivate (cu roșu!), iar atunci nici o scutire din lume nu le mai motivează.
@Birtia_Andrei_Mirel
Mai bine, du-te și cere-ți scuze. Să sperăm că profesoara îți va ierta comportamentul, care s-ar traduce prin 'indisciplină'.
Nu există absențe nemotivabile. Orice scutire motivează absența.
Iluzii! Poate în visurile tale. Da' ce spui de absențele din catalog, fie notate cu roșu, fie care apar cu litera "n" în dreptul absenței (adică nemotivată!)? Dacă profesoara îți poartă pică (și are experiență în domeniu!), îi poate trece un "n" lângă dată.
Să știi că niciun profesor nu îți motivează prostiile!
Alea-s tâmpenii care nu au nicio valoare și știu ce vorbesc. ))
Zău?! Atunci întreabă-i pe cei care se află în situația respectivă, dacă au (sau nu!) valoare!
Mai bine îmi arăți unde în legislație e menționat așa ceva.
Arată-mi și tu unde scrie că elevii au dreptul să fie indisciplinați, lipsiți de respect și pot să se hlizească în timpul orelor!
Am spus eu că au dreptul?
Pentru asta sancțiunile sunt de la scăderea mediei la purtare la exmatricularea fără drept de reînscriere în unitate, nu absențe când sunt prezenți, profesorul nici măcar n-are dreptul să-i dea afară de la oră.
Observ că n-am cu cine vorbi. Tu chiar n-ai înțeles că profesorul face ce vrea la ora lui!
Face ce vrea în limitele normalității, spre exemplu poate pune orice notă dorește fără a da explicații. Nu are dreptul să dea pe nimeni afară, să-l înjosească, absențele cu N nu există, iar elevii indisciplinați nu sunt pedepsiți cu absențe, urmările sunt mult mai grave pentru comportament decât o absență.
Tu spui doar ce știi tu, că așa știi tu, fără alt argument în afară că știi tu. Eu îti pot arăta în legislație tot ce am spus aici.
Uite aici sancțiunile:
https://i.imgur.com/uowYYO5.png