| maryannna1 a întrebat:

Importanta istorica a marilor imperii in dezvoltarea civilizatiilor antice

Răspuns Câştigător
| NICKSOOO a răspuns:

Marile imperii ale lumii
Marţi, 29 Septembrie 2009 12:43


Egiptul, leagănul civilizaţiei

,,Egiptul, spre care elenii se îndreaptă cu corăbiile, este pentru egipteni un pămînt dobîndit şi un dar al fluviului...Căci dintre rîurile care prin mîlul cărat de apele lor au clădit aceste ţinuturi, niciunul nu e vrednic să fie aşternut nici măcar cu una din gurile Nilului-fluviu cu cinci guri-în privinţa belşugului de apă" ( Herodot, Istorii )

Cu multe milenii înainte de venirea lui Hristos s-a făurit pe valea Nilului o veche civilizaţie a lumii mediteraneene-Egiptul antic, cel mai vechi stat din lume, anterior tuturor celorlalte. Egiptul a fost încă de la început modelul statului clasic pentru că de la el toate statele au copiat administraţia, fiscaliltatea, justiţia şi armata.
Putem spune fără nici o exagerare că pe malurile Nilului s-a format leagănul întregii civilizaţii. De aici omenirea a preluat primele forme de comunicare (limbajul şi scrisul ). Aici a apărut prima dată ideea de stat împreună cu tot aparatul fiscal, legislativ şi administrativ şi tot aici se dezvoltă medicina. Cunoştinţele şi experienţa egiptenilor antici în domeniul medical erau foarte avansate pentru acea perioadă. Ei efectuau intervenţii chirurgicale, tratau fracturi şi aveau cunoştinţe farmaceutice. Dovezi din analiza mumiilor arată un nivel ridicat de profesionalism în lucrul cu corpul uman, din moment ce mumiile au rămas intacte şi după complicate înlăturări de organe. În plus nivelul pînă la care se mergea în procesul de mumificare al persoanelor importante arată faptul că aceştia aveau cunoştinţe incredibile de anatomie. Tot egiptenii sînt cei care au inventat şi ,,sărutul" în forma sa erotică. Civilizaţia actuală este în întregime tributară Egiptului.

Poziţia geografică

Republica modernă Egipt este amplasată în mare parte pe teritoriul fostului imperiu antic şi este situată în colţul de N-E al Africii. Egiptul actual este legat cu Asia de Vest prin istmul Sinai. Uneltele de cremene din era Paleolitică dezvăluie cele mai vechi dovezi de activitate umană, dar primii egipteni adevăraţi sînt cei cunoscuţi sub denumirea de Tasi-Badarieni, prima cultură preistorică. Aceştia s-au aşezat ca agricultori în valea Nilului.

Limba egipteană

Limba egipteană antică a fost o limbă hamitică, înrudită cu limbile libico-berbere din Africa de Nord. În mileniul al treilea înainte de Hristos s-a folosit o limbă arhaică, egipteana veche. Aceasta a fost limba naţională a dinastiilor ( 2200-2000 î.n.Hr. ) şi a fost folosită pentru toate documentele scrise din timpul Regatului Mediu şi a continuat să fie folosită în texte într-o formă uşor modificată pînă în perioada greco-romană. Egipteana tîrzie (sec. 16-8 î.d.Hr.) este limba folosită începînd cu dinastia 19. Texte din egipteana veche, medie şi tîrzie au fost în scrierea hieroglifică şi cea hieratică. Începînd din secolul al 8-lea î. d. Hr. a început să fie folosită scrierea ,,demotică" pînă în vremurile romane. Limba coptă a jucat o mare importanţă în istoria scrisului fiind limba Egiptului romano-bizantin şi are mai multe dialecte. Creştinii egipteni care se mai numesc şi copţi au transformat-o într-o limbă literară. Alfabetul copt este compus în mare parte din alfabetul grec plus cîteva litere preluate din scrierea demotică. Limba coptă se mai păstrează şi astăzi în Egiptul modern ca limbă liturgică a Bisericii copte. Folosirea ei este echivalentă cu folosirea limbii latine în Biserica Romano-Catolică.

Legenda din spatele civilizaţiei

Majoritatea cercetătorilor s-au pus de acord cu faptul că întreaga omenire datorează Egiptului inventarea scrisului şi al limbajului, elemente fără de care civilizaţiile lumii nu puteau interacţiona, şi, chiar mai mult, nu puteau supravieţui. Fondatorul scrisului şi al limbajului este un personaj legendar şi totodată carismatic cunoscut sub numele de Hermes Trismegistul asimilat de către egipteni cu zeul Toth, Hermes pentru greci şi Mercur pentru romani. Unii l-au identificat chiar cu Moise, iniţiatorul legii mozaice şi legislatorul vechilor evrei. Hermes a rămas cunoscut ca inventatorul scrisului, limbajului dar şi iniţiatorul magiei, alchimiei şi al astronomiei. Este posibil ca acest personaj legendar să fi existat în realitate deoarece orice lucru are în spate un arhitect. În islam, alchimia a fost privită ca o moştenire a profeţilor dinainte, iar Hermes trismegistul este identificat cu Enoh-Idris. Se pare că acest Hermes a fost un fel de Prometeu, venit în lume să le arate oamenilor cum să supravieţuiască, şi, mai mult să fie toleranţi între ei. Există şi anumite puncte comune chiar cu Iisus din Nazaret. Religiile întregii omeniri pornesc de la un singur izvor. Cei mai mari înţelepţi ai antichităţii şi totodată ai întregii istorii au studiat cultura egipteană. Drintre aceştia se numără Thales din Milet, Pitagora, Herodot, Platon, Solon, Licurg şi Plutarh.

Primul stat

Apariţia statului egiptean şi a primei instituţii statale din istorie a fost influenţată de o serie de factori. În primul rînd se impunea coordonarea sistemului de irigaţii şi îndiguiri pe întreg spaţiul Văii Nilului pentru a domoli furia inundaţilor şi pentru a fi folositoare agriculturii. Într-o altă ordine de idei popoarele primitive care locuiau în regiunile aflate de o parte şi de alta a Văii Nilului, în deşerturile arabice şi libice precum şi cele din Nubia invadau şi jefuiau adeseori ţinuturile bogate ale Egiptului. La început au existat două state, Egiptul de Sus şi Egiptul de Jos care au fost unificate conform tradiţiei expuse de Manethon şi Herodot de către regele Menes care a fost şi întemeietorul oraşului Memphis. Toţi faraonii Egiptului sînt consemnaţi de celebra piatră care se păstrează la Palermo. Acest Menes pare să fie sinonim cu Narmer care a cucerit regatul rival din delta Nilului şi a fost întemeietorul primei dinastii.

Imperiul s-a creat din motive economice

Unirea celor două regate egiptene a făcut posibilă desăvîrşirea sistemului de irigaţie al întregii Văi a Nilului ce a dus la sporirea agriculturii şi implicit înmulţirea populaţiei. Comerţul a luat, de asemenea, un mare avînt la început prin troc, schimbul în produse. Corăbiile egiptene făceau expediţii comerciale în oraşele feniciene şi se întorceau de acolo cu lemn de care Egiptul, ca şi în ziua de azi, era destul de lipsit. Pentru a întări frontierele, faraonul Snefru pune să se clădească un zid mare la sud şi la nord. Sub faraonii dinastiilor a III-a şi a IV-a au început construirea imenselor piramide şi mausolee regale din blocuri mari de piatră. Adepţii ufoligiei ( credinţa în extratereştri ) pun aceste construcţii pe seama unor civilizaţii venite din alte dimensiuni cosmice. Conform acestor tendinţe piramidele întoarse cu partea de jos în sus ar semăna cu o pistă pentru navele cosmice. Sursele istorice spun însă clar că piramidele au fost construite prin jertfa a sute de mii de anonimi care au trudit din porunca faraonilor şi au muncit pe o arşiţă necruţătoare la tăierea şi şlefuirea imenselor blocuri de piatră, la transportul şi construcţia acestor edificii incluse, astăzi, în patrimoniul UNESCO.

Piramidele egiptene

Prima piramidă este aceea a regelui Djoser de la Saqqara în trepte care ajung pînă la 60 de metri înălţime însă cea mai mare este piramida lui Keops la Giza, lîngă Cairo. Aceasta constituie unul dintre cele mai atractive puncte turistice din întreaga lume. În timpul Regatului Vechi, pe vremea dinastiilor-3-6, Egiptul atinge apogeul prosperităţii, a splendorii şi a realizărilor culturale. Piramida în trepte a lui Djoser şi clădirile anexe constituie prima clădire importantă din piatră cioplită din istorie ( 2650 î. d. Hr. ) Începînd cu dinastia a 4-a, faraonul devine stăpînul absolut nu numai în teorie, cum era pînă atunci, dar şi în practică. Pe scara autorităţii după rege urma vizirul iar după acesta conducătorii diferitelor ramuri ale administraţiei. În timpul dinastiei a 5-a scade puterea regilor, iar preoţii zeului soare Ra capătă o puternică influenţă asupra familiei regale. Comerţul cu Nubia denumită şi Cuş se intensifică pe durata dinastiei a 6-a. Declinul puterii regale atinge apogeul în timpul domniei de 94 de ani a regelui Pepi II. Literatura din această perioadă include cîteva cărţi de înţelepciune: cărţile lui Imhotep, Hardidief, Kagemni şi Ptah-Hotep.

Apogeul imperiului

După două perioade intermediare măcinate de numeroase convulsii sociale şi conflicte între regii noi şi prinţii din Teba ( Egiptul de Sus ) care îi înfrîng pe rivalii din Nord şi unesc Egiptul sub un singur sceptru puternic ( Dinastia a 11-a )-urmează Noul Regat sau Imperiul propriu-zis. A doua perioadă intermediară a constituit epoca de aur pentru literatura clasică egipteană. Dinastia a 12-a a fost foarte bine organizată şi a păzit cu succes graniţa asiatică. Egiptul traversează o perioadă în care se pare că anumiţi faraoni au impus o formă de monoteism. Amun din Teba unit cu zeul soare sub numele de Amen-Ra devine zeu naţional principal. Acest monoteism nu este însă total deoarece foarte mulţi egipteni îl cinsteau pe Osiris-zeitate legată de viaţa de dincolo. Aşadar egiptenii credeau în viaţa de după moarte. Între 1552-1069 î.d.Hr. Egiptul cunoaşte apogeul politic: Tuthmosis III cucereşte Palestina şi Siria şi caută să stabilească graniţa naţională cît mai departe de Egipt. Prinţii oraşelor state canaanite şi amorite ajung vasali şi plătesc tribut regilor egipteni. Această stare durează pînă în timpul domniei lui Amenophis III ( cca. 1360 î.d. Hr. În această perioadă scurtă de timp Egiptul a fost cea mai importantă forţă din Orientul Apropiat antic. Amenophis a căutat să reducă ambiţiile preoţilor şi să le scadă puterea. După ce generalul Haremhab preia controlul în Egipt şi începe să îndrepte o serie de lucruri pentru că ţara intrase într-o perioadă de declin, timp în care scade şi controlul asupra Siriei şi a Palestinei într-o oarecare măsură-urmaşul său Paramessu îşi ia numele de Ramses I şi întemeiază cea de-a 19-a dinastie.

Biblia-sursă istorică

Majoritatea cercetătorilor susţin că ţara din timpul Dinastiei a 12-a a fost Egiptul din vremea lui Avraam. Se pare că porunca pe care faraonul a dat-o supuşilor săi cu privire la Avraam ( N.R- ,,Şi i-a dat faraon oameni care să-l petreacă şi l-au petrecut afară din Egipt, pe el şi pe femeia lui şi toată averea lui"- Geneză-12, 20 ) este confirmată şi de sursele egiptene, dar sub o altă formă. Există o paralelă cu privire la întoarcerea unui egiptean exilat pe nume Sinube, iar reprezentările grafice de pe un mormînt din Benihasan îi înfăţişează pe 37 de asiatici care au vizitat Egiptul în acea perioadă. Un fapt deosebit de interesant confirmă statutul de carte document sau sursă istorică a Bibliei-cea mai populară carte de pe mapamond. În timpul dinastiei Hyksos administraţia egipteană a început să instaleze funcţionari semitici în funcţiile importante. Cel mai cunoscut este cancelarul Hur. Personajul biblic, Iosif , i se potriveşte perfect în acest context. La fel ca mulţi alţii, el a fost un slujitor semit în familia unui egiptean important. Nu ştim însă cu siguranţă dacă Iosif a fost chiar Hur sau dacă Hur a fost mai tîrziu după Iosif. Cert este că evreii au avut într-o perioadă acces la funcţiile administrative ale statului egiptean-fapt ce confirmă povestea lui Iosif. ,,Deci Faraon grăi către curtenii săi: Putea-vom oare să găsim un alt bărbat la fel cu acesta, întru care sălăsluieşte Duhul lui Dumnezeu? Şi s-a îndreptat Faraon către Iosif: de vreme ce Dumnezeu ţi-a descoperit ţie toate aceste lucruri, nimeni nu este mai priceput şi mai înţelept decît tine! Tu să fii cîrmuitor peste casa mea şi de porunca ta să asculte tot poporul meu; numai cu tronul împărătesc voi fi mai mare decît tine!Iată, te pun pe tine stăpîn peste tot Egiptul! Atunci a scos Faraon inelul său din deget şi l-a pus în mîna lui Iosif şi a dat poruncă să-l îmbrace pe el în veşminte de vison şi i-a pus colan de aur împrejurul gîtului...Eu sînt Faraon, însă fără voia ta nimeni să nu ridice mîna sa sau piciorul său în toată ţara Egiptului. Şi faraon l-a nomt pe Iosif: Ţafnat-Paneah, şi i-a dat lui soţie pe Asineta, fiica lui Putifar, preotul cetăţii On. Şi a ieşit Iosif ca să cerceteze ţara Egiptului" ( Geneza sau Fecerea 41, 38-45 )

Importanţa Dinastiei a 19-a

Urmaşul lui Ramses, pe nume Seti, revendică autoritatea Egiptului asupra Siriei, face cîteva incursiuni împotriva hitiţilor şi se face remarcat printr-un program de construcţii impresionante în partea de N-E a Deltei Nilului. Fiul său, Ramses al II-lea a fost Faraonul prin excelenţă astfel încît regii ce l-au urmat i-au preluat şi numele de la Ramses al III-lea şi pînă la Ramses al XI-lea. A domnit 66 de ani, timp în care Egiptul a fost martorul a numeroase edificii noi şi a luptat cu hitiţii din Siria timp de 20 de ani pînă la tratatul de pace pe care l-a făcut cu regele hitit Hattuşil III. Prima jumătate a Dinastiei a 19-a a fost se pare şi martora asupririi Israelului şi a Exodului ( N.R-vezi cronologia Vechiului Testament ). În acest timp are loc şi epopeea lui Moise. Povestea poate fi autentică întrucît regii Egiptului obişnuiau să crească pe lîngă casa lor copii de origine semită ca în cazul ,,prinţului lui Dumnezeu", să le ofere o educaţie aleasă şi să-i iniţieze în anumite taine la care oamenii de rînd nu au avut acces. Se pare că Moise a fost crescut într-un ,,harim" , reşedinţă de plăcere din Delta Nilului ca un adevărat prinţ. Moise a primit o educaţie autentic egipteană şi se pare că cunoştinţele de bază care l-au făcut să supravieţuiască în deşert împreună cu cei care l-au însoţit le-a deprins la curtea regală egipteană. De asemenea, pe lîngă faptul că este considerat legislatorul evreilor, Moise este cunoscut ca unul dintre cei mai mari iniţiaţi din întreaga istorie a omenirii împreună cu Hermes ( Toth ), Orfeu, Krişna sau Pitagora. În ceea ce priveşte povestirea călătoriei prin pustie trebuie să luăm în considerare că documentele din această perioadă pomenesc un du-te vino constant între Egipt şi Canaan potrivit rapoartelor de frontieră. Mai mult decît atît numeroase cuvinte ebraice şi canaanite pătrund cu zecile în limba şi literatura egipteană din această perioadă.

Funcţionari corupţi

Ramses al III-lea a fost ultimul mare faraon imperial al Egiptului. În primul deceniu de domnie ( 1190-1180 î.d.Hr ) el se confruntă cu pericolul unor popoare care au spulberat Imperiul hitit în partea de Est a bazinului Mediteranei şi periclitau siguranţa Egiptului cu o invazie atît din Siria cît şi din Palestina. Ramses III respinge trei atacuri succesive şi pentru o scurtă perioadă de timp a împins armatele Egiptene în Palestina. Urmaşii săi au fost slabi şi Egiptul începe să intre într-o perioadă de declin din pricina corupţiei aparatului de stat.

Şişac, şef de trib din Libia

Şişac a fost un şef de trib din Libia avînd numele originar Bubastis sau Pibeseth care a profitat de moartea ultimului rege din Tanis ( 945 î.d.Hr. ) şi s-a urcat pe tron în mod paşnic. Cartea Sfîntă ( Biblia ) îl aminteşte cu numele de Şişac. Numele consemnat în istoriografia egipteană este însă Sheshonq. Acesta duce o politică asiatică nouă şi agresivă. Deşi l-a privit însă pe regele Solomon ca pe un adversar redutabil s-a temut să intre în conflict cu acesta şi în afară de faptul că i-a primit pe refugiaţii politici evrei nu a întreprins nici o acţiune împotriva acestuia. Cel mai cunoscut dintre aceştia a fost Ieroboam care, după ce se întoarce în Palestina ( N.R-după moartea lui Solomon ) provoacă scindarea Regatului lui Israel în două state conduse de Ieroboam şi Roboam. Stela descoperită la Meghido indică faptul că Şişac cucereşte în cele din urmă regatul lui Israel şi regatul lui Iuda. În templul lui Amun din Teba ( Karnac ) apar multe nume de locuri biblice anexate în lista lui Şişac.

Regatul decăzut

În anul 525 î.d.Hr. Egiptul intră sub stăpînirea perşilor sub domnia lui Cambise Între 400-341 î.d.Hr. ultimii faraoni locali dobîndesc o independenţă precară, dar în cele din urmă Egiptul este copleşit de Persia şi este supus total timp de 9 ani. Alexandru cel Mare, împăratul Imperiului Macedonean, intră în Egipt în anul 332 î.d.Hr. şi este primit acolo ca un ,,eliberator". Egiptul devine prima monarhie elenistică sub conducerea Ptolemeilor, iar apoi este cucerită de Roma apoi de Bizanţ. O operă apocrifă descrie cucerirea Egiptului de către Roma. ,,După ce a pus stăpînire pe Alexandria şi Egipt, Caesar a numit regi pe cei pe care Ptolemaeus îi trecuse în testamentul său, rugînd cu insistenţă poporul roman să nu-i schimbe. Întrucît cel mai mare dintre fii murise, încredinţează domnia fiului mai mic şi celei mai mari dintre cele două fiice, Cleopatra, care rămăsese credincioasă lui Caesar şi nu părăsise cartierul ocupat de trupele lui...După aceea, a luat cu sine Legiunea a VI-a, alcătuită din veterani, şi pe celelalte le-a lăsat la Alexandria...Caesar considera că e de demnitatea imperiului nostru şi în folosul public să-i ocrotim cu trupele noastre pe regi, dacă ne erau credincioşi, sau să-i reprimăm cu aceleaşi trupe, în caz că ar fi nerecunoscători" (Războiul alexandrin) Din secolul III d.Hr. Egiptul a fost o ţară predominant creştină, cu o biserică proprie (coptă ). În 641 d.Hr. cucerirea islamică a anunţat epoca medievală şi cea modernă.

Egiptul actual, republică

Este republică din 18 iunie 1953. Hosni Mubarak este preşedintele republicii din 14 octombrie 1981, urmîndu-i în funcţie lui Anwar Sadat. Mubarak este în prezent la al cincilea mandat în fruntea ţării. El este liderul Partidului Naţional Democrat, în prezent la putere. Rebublica operează după reformele din 2005 un sistem prezidenţial multipartit unde puterea executivă este împărţită între preşedinte şi prim ministru. Egiptul este la ora actuală cea mai populată ţară a Africii avînd o populaţie de 78,5 milioane de persoane. Majoritatea populaţiei este concentrată de-a lungul Nilului, fiind în proporţie de 80% de religie islamică, restul fiind creştini, în principal copţi în proporţie de 17 %. ( Ştefan Botoran )

Biserica din Egipt

Biserica Ortodoxă coptă este o parte din Biserica Ortodoxă din Alexandria care s-a separat de bisericile bizantine în urma Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon din 451. Avînd o istorie comună cu Biserica din Alexandria Calcedoniană, îşi are rădăcinile în propovăduirea Sfîntului Apostol Marcu. Biserica Coptă face parte din grupul bisericilor ortodoxe orientale. Întîistătătorul ei este Papa copt din Alexandria, în prezent Papa Shenouda al III-lea. Biserica Ortodoxă Coptă din Alexandria are aproximativ 18 milioane de credincioşi creştini ortodocşi copţi în Egipt şi în lumea întreagă. Pe lîngă acestea, este biserica mamă pentru Bisericile Ortodoxe din Etiopia şi din Eritreea. Mai mult de 95% din creştinii din Egipt sînt ortodocşi copţi, dar există şi alte patriarhii din Alexandria ( catolici copţi, catolici greci şi latini, şi ortodocşi greci ), la fel ca şi mici comunităţi de protestanţi şi anglicani. Biserica coptă consideră că niciodată nu a adoptat monofizismul în forma în care este combătut de Sinodul de la Calcedon, în schimb fiind adepta miafizismului. În acel sinod, monofizismul a fost definit ca fiind credinţa într-o singură fire (natură ) a lui Iisus Hristos. Copţii mărturisesc că Domnul este perfect în divinitatea Sa şi că este perfect în umanitatea Sa, dar divinitatea şi umanitatea Sa erau unite într-o singură fire (natură ) numită ,,firea Cuvîntului întrupat", definiţie dată de Sfîntul Chiril din Alexandria. Copţii mărturisesc două firi, umană şi divină, care sînt unite într-una singură ,,fără amestecare, fără confuzie şi fără stricăciune" conform declaraţiei de credinţă de la sfîrşitul Liturhiei copte. Egiptul, locul de refugiu al Sfintei familii (,, Din Egipt am chemat pe Fiul Meu") are o Biserică care este subiectul a numeroase profeţii din Vechiul Testament. Profetul Isaia în capitolul 19, versetul 19 spune: ,,În ziua aceea, va fi un jertfelnic în mijlocul pămîntului Egiptului şi un stîlp de pomenire la hotarul lui, pentru Domnul". Tot în Egipt au fost puse bazele monahismului prin Antonie şi Pahomie. Filocalia şi Patericul conţin numeroase pilde de înţelepciune date de către Părinţii care s-au nevoit în pustia Egiptului.

Misterele piramidelor

Piramida lui Keops este cea mai mare dintre cele trei piramide de la Ghizeh. Atunci cînd a fost construită, piramida avea 145,75m înălţime, dar în timp a pierdut 10m. Unghiul piramidei este de 54 de grade şi 54 de minute. Piramida este construită prin îmbinarea a aproximativ 2.521.000 blocuri de piatră de peste 2 tone fiecare. Timp de 43 de secole a fost cea mai înaltă construcţie de pe Pămînt.
Anul finalizării construcţiei este considerat a fi 10.500 înainte de Cristos.
Există mai multe ipoteze legate de originea şi scopul piramidelor de pe platoul Ghizeh: observatoare astronomice; locuri de cult ale unor civilizaţii dispărute; construcţii extraterestre. Cercetătorii susţin că Marea Piramidă nu este un mormînt deoarece Kheops a fost înmormîntat lîngă piramidă.
Există legende care spun că în Egipt s-ar afla Sala Arhivelor, adică o încăpere subterană secretă unde sînt păstrate toate documentele de la apariţia primilor oameni pe Pămînt. Primul care a reuşit să intre în piramidă a fost califul Al Mamun. Cei mai buni ingineri şi arhitecţi ai săi au deschis piramida în anul 820 după Cristos. După cum consemnează scrierile arabe ale acelor vremuri, incursiunile lui Al Mamun în interiorul piramidei au descoperit semnele imprimate de tăietorii în piatră pe suprafaţa brută a dalelor. Ele purtau numele a trei suverani : Khufu, Khnem-Khufu şi Khnem. Marile şcoli ale antichităţii erau în Egipt, iar vechii egipteni cunoşteau efectul de piramidă. Drept dovadă, amplasamentele interioare exacte, în locul cu efect maxim, adică în centrul piramidei, la o treime de bază şi două treimi de vîrf. Poziţia geografică a piramidelor din Egipt este uimitoare. S-a constatat că galeria sudică din camera faraonului era îndreptată spre centura lui Orion, care după textele piramidelor era împărăţia lui Osiris. S-a observat că piramidele se suprapun exact pe schema centurii lui Orion. Marea Piramidă, ale cărei laturi sînt orientate cu o exactitate uimitoare către cele patru puncte cardinale, face parte dintr-un complex de piramide, toate descriind Constelaţia Orion. Mai mult, Marea Piramidă reprezintă steaua cea mai strălucitoare a constelaţiei, numită Betelgeuse, spre care este orientat tunelul principal al aşa- zisei "camere a regelui". Cinci din cele şapte cele mai strălucitoare stele au piramide echivalente: cele trei mari piramide Khufu, Khafra şi Menkaura pentru centura lui Orion, piramida Nebka de la Abu Rawash corespunde stelei Saiph şi piramida de la Zawatal - Aryan corespunde stelei Bellatrix. Rîul Nil corespunde Căii Lactee. Cercetări efectuate de-a lungul secolului XX au scos la iveală faptul că preoţii şi arhitecţii egipteni antici cunoşteau numărului Pi (3,14), pînă la cinci zecimale.

Mumia lui Tutankamon

Figura unuia dintre cei mai misterioşi faraoni ai Egiptului, faraonul-copil Tutankamon, a putut fi văzută prima dată în noiembrie 2007. Mumia a fost expusă într-un sarcofag din plexiglas cu climat special în interiorul mormîntului său din Valea Regilor. Evenimentul are loc la exact 85 de ani de la descoperirea mormîntului de către exploratorul britanic Howard Carter. Faţa lui Tutankamon a rămas intactă în urma procesului de mumificare. Tutankamon a murit în urmă cu peste 3.000 de ani, pierzîndu-şi viaţa în perioada adolescenţei. Deşi el a fost un rege destul de puţin important la momentul respectiv, comorile descoperite la mormântul său au captivat interesul publicului si au atras milioane de persoane în Valea Regilor. Mumiile faraonilor şi mormintele acestora rămîn în continuare un mister pentru toţi cercetătorii.

1 răspuns:
| doctorandus a răspuns (pentru NICKSOOO):

"Most Israelites were actually of Canaanite stock; their ancestors did not participate in an Exodus from Egypt; Israelites did not build the pyramids!" http://ruml.com/thehebrewbible/notes/09-Notes.pdf

Nu e scris de un liber-cugetator, ci de un Yeshiva boy care a invatat ceva mai multa carte.

Miliarde de crestini n-au putut face pentru Exod ce-a facut Schliemann pentru Troia.