Aa. Scuze, intelesesem ca sa insisti pentru filologie. Da, atunci mai vorbeste cu directorul o data pentru stiinte sociale (ai sanse destul de multicele), insa incearca sa fii politicos, ca altfel iti scad sansele. Bafta!
De regula nu ai sanse, avand in vedere ca transferul cu schimbarea profilului se poate face doar in vacanta de vara si numai daca ai avut media de promovare a cl. a XI-a cel putin egala cu a ultimului promovat din clasa de transfer.
Ca exceptie se poate, dar numai in cateva situatii, conform Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul MEC nr. 5447/2020, citez:
"(3)Transferurile în care se păstrează forma de învăţământ, cu schimbarea profilului şi/sau a specializării, se efectuează, de regulă, în perioada vacanţei de vară, conform hotărârii consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ la care se solicită transferul.
(4)Transferul elevilor în timpul anului şcolar se poate efectua, în mod excepţional, cu respectarea prevederilor prezentului regulament, în următoarele situaţii:
a) la schimbarea domiciliului părinţilor într-o altă localitate, respectiv într-un alt sector al municipiului Bucureşti;
b) în cazul unei recomandări medicale, eliberată pe baza unei expertize medicale efectuate de direcţia de sănătate publică;
c) de la clasele de învăţământ liceal la clasele de învăţământ profesional;
d) la/de la învăţământul de artă, sportiv şi militar;
e) de la clasele cu program de predare intensivă a unei limbi străine sau cu program de predare bilingv la celelalte clase;
f) în alte situaţii excepţionale, cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar."
"la profil mate-info, si as vrea sa ma mut la stiinte sociale/filologie...Chiar nu ma descurc la matematica"
păi cum dumnezeu ai ajuns până intr-a 12 a? Acu schimbi profilui?
Daca nu respecti cel putin o conditie din cele spuse de Ioandelasal nu. Nu are sens sa insisti la director daca nu ai medie. Poti sa mai incerci la alte licee, dar incepe scoala si nu stiu daca mai e posibil.
Pai trebuia sa te decizi pana acum! Esti a 12-a, nu mai are rost sa te muti ca oricum nu ai cand sa recuperezi materia!