Am avut și eu o discuție asemănătoare cu mama și bunica mea odată. Bunica mea îmi povestea de viața la țară și cum a început să muncească de la 5 ani și mama îmi povestea cum stăteau de la 6 dimineața la coadă la pâine se spălau cu apă încălzită la ibric și trebuiau să îl pupe în c*r pă Ceaușescu ca să n-aibă probleme. Am dubii că ți-ar plăcea o astfel de copilărie. Oamenii tind să își idilizeze tinerețea din motive de nostalgie, iar când ești mic/tânăr și nu ai cu ce să compari, neajunsurile și deranjurile nu sunt așa evidente.
"consider ca cea mai fericita perioada a vieții este pana la 12 ani.„
Nu. Idilizarea copilăriei e un lucru care în opinia mea trebuie să înceteze. Când ești copil nu ai intelectul dezvoltat, nu ai niciun fel de independență, ești complet la mila unor adulți, nu ai nici măcar bucuria de a îți alege stilul vestimentar, nu te poți ocupa de subiecte complexe, nu poți face nimic din chestiile importante pe care le poți face la o vârstă mai înaintată. Să nu mai vorbesc că copiii nu au nici empatie așa dezvoltată și din cauza lipsei de experiență pot fi extrem de cruzi. Idilizarea copilăriei în opinia mea vine de la oameni care nu își suportă responsabilitățile.
Și?
Leul și-a schimbat valoarea de pe vremea lui nenea, 1000 lei de atunci nu e echivalentului a 1000 de acum.
Am învățat engleza prima data la grădinița și asta era înainte de 2000.
Sunt destui în prezent care asculta și trupele de pe vremea aia. Nici aia din '80-'90 nu ascultau melodii din '40-'50.
E vina părinților ca în loc să-și învețe copii sa se joace afara le dau telefonul pe mana de la grădinița sa ii tina ocupați.
Își luase bunicu dacie noua cu 3000 lei...schimbase mobila bunica cu 1000 și ceva lei.
anonim_4396 întreabă:
anonim_4396 întreabă: