La cursuri nu e doar grupa ta, e toata seria de obicei. Adica mai multi au in același timp cu tine cursul respectiv.
Daca doar grupa ta are acea oră, atunci e laborator.
Cum adică? Tu nu te-ai dus pana acum la facultate? Când intri in sala respectiva profesorul trebuie sa spună întotdeauna ce pretenții are de la voi și cum se va desfășura materia lui, care e sistemul de notare, cât puteți lipsi etc. Și chiar dacă nu ai fost tot găsești un coleg pe care sa îl intrebi.
Degeaba te iei tu după răspunsul de mai sus dacă de exemplu un profesor nu te baga in examen dacă ai mai mult de 3 absente la curs sau alt profesor va trece și dacă nu ați dat deloc pe la laborator. De asta la facultate dacă nu vrei sa o frecventezi zilnic, te ghidezi strict după ce pretenții are fiecare profesor in parte.
Cursurile sunt acele la care merge tot anul, laboratoarele doar cele la care merge grupa ta. Cam era cazul in a doua saptamana sa iti dai seama care si care sunt.
În mod normal scrie C, S sau L în orar. Cel puțin la mine.
Obligatorii sunt Seminarele și Laboratoarele, dar asta se discută la PRIMA ORA, atunci îți spune omul cât % contează prezența, sunt profi care nu țin cont, sunt profi care cer un anumit număr de prezențe ca să intri în examen, sunt profi care îți cer să plătești absențele și să recuperezi laboratoarele cu alte grupe etc. Noi nu avem de unde să știm ce reguli sunt la facultatea ta.
Trebuie să-ți întrebi colegii.