Cireşarii se află în vacanţa de vară. Victor este plecat cu părinţii lui în Austria, iar Ionel este plecat într-o excursie pe malul mării. Ceilalţi cireşari îşi petrec vacanţa în orăşelul lor natal.
În timp ce se plimba prin curtea şcolii, Tic a văzut o fată foarte frumoasă îmbrăcată într-o rochie albă.El s-a hotărât s-o privească de mai aproape, dar fata l-a observat aşa că Tic a renunţat la planul său.Copilul a poreclit-o „fata în alb".Tic a aflat că pe fata în alb o cheamă Laura şi că ea se află în vacanţă la bunica ei care este foarte severă.
Ursu se pregătea pentru un meci foarte important de box.El se antrena foarte mult.Din fericire Ursu a câştigat meciul dar foarte greu.La meci, Tic a văzut-o pe Laura pentru ultima dată fiindcă ea a dispărut imediat după meci.
Cireşarii au aflat că fata în alb a fost răpită de trei oameni şi a fost dusă în Castelul Vulturilor.Acolo ea a fost închisă într-o încăpere.
Cireşarii nu ştiau unde se află castelul.Ei credeau că acest castel se află la nişte ruine din apropierea oraşului, aşa că au început căutările.Ei n-au găsit castelul la ruine, în schimb au găsit un document.vechi de mai bine de trei sute de ani.Ei au descifrat documentul care era scris în alfabetul chirilic.Cu ajutorul lui Victor care s-a întors din Austria, cireşarii au aflat că drumul spre castel le va fi arătat de un pom strâmb de pe o colină din oraşul Şoimeni.
Ziua următoare ei au pornit spre Şoimeni.Ajunşi acolo ei au găsit în locul pomului o biserică construită exact după forma pomului.Ei s-au luat după umbra lăsată de biserică. Cireşarii au căutat gaura unde putea fi ascunsă intrarea în castel şi au găsit-o într-un munte.Ei au intrat în gaură şi au descoperit un tunel care ducea spre castel.
Însă tunelul avea o grămadă de capcane, dar cireşarii au scăpat cu bine. Ajunşi la capătul tunelului cireşarii au descoperit Castelul Vulturilor. După ce
le-au trecut emoţiile ei au intrat în castel unde au descoperit o încăpere care avea pe pereţi tot felul de arme decorate cu pietre preţioase. După mai multe căutări ei au găsit două tunele diferite care duceau spre inima castelului.Tic a intrat în primul iar Victor a intrat în al doilea.
La capătul tunelului în care a intrat Victor a găsit încăperea în care se afla fata în alb.El a scos-o din încăpere şi a vrut s-o ducă la ceilalţi cireşari dar Victor şi Laura au căzut într-o capcană. Când Tic a ajuns la capătul tunelului în care a intrat a descoperit încăperea în care se aflau cei trei oameni.Aceştia l-au prins pe Tic şi l-au ţinut legat crezând că este un hoţ.
Victor şi Laura au fost salvaţi de Ursu.Cei trei oameni au aflat de la Tic că mai sunt şi alţi copii cu el. Întâlnindu-se cu ei, cireşarii le-au arătat celor trei oameni unde se află comoara.Tic a fost eliberat de căutătorii de comori aşa că toţi s-au întors fericiţi acasă.
Bunica fetei în alb s-a bucurat foarte mult văzând-o pe nepoata ei şi i-a felicitat pe cireşari.Tic s-a îndrăgostit pentru prima oară.El a intrat în adolescenţă.

Ziua următoare ei au pornit spre Şoimeni. Ajunşi acolo ei au găsit în locul pomului o biserică construită exact după forma pomului.Ei s-au luat după umbra lăsată de biserică. Cireşarii au căutat gaura unde putea fi ascunsă intrarea în castel şi au găsit-o într-un munte.Ei au intrat în gaură şi au descoperit un tunel care ducea spre castel.
Însă tunelul avea o grămadă de capcane, dar cireşarii au scăpat cu bine. Ajunşi la capătul tunelului cireşarii au descoperit Castelul Vulturilor...
alexcatalin13 întreabă: