Adoptiile...
Numai ce am vazut o intrebare lansata recent pe TPU, in care un baiat de 17 ani, isi punea intrebarea daca e adoptat, i-am raspuns in speranta de a il ajuta cu ce stiu eu.
Am si eu aceasta banuiala, cand esti mai mic nu realizezi, mai ales daca nu iti spune nimeni, dar cand esti mare poti vedea toate diferentele, tot ce nu se leaga, ba chiar aproape sa nu fie nevoie nici sa incerci sa aflii, putand fii aproape sigur de acest aspect numai din cate chestii iti dai seama.
Si cand eram mai mica s-au intamplat chestii ciudate, dar fiind copil, chiar daca nu mi se parea in regula, parca nici nu voiam sa ma gandesc la asa ceva, si aici apare prostia adultilor, daca n-ai de gand sa spui adevarul si sa termini ce incepi, nu bati apropouri ciudate care doar ii provoaca copilului incertitudini, senzatia ca ceva nu in regula, si intrebari la care dupa refuzi sa raspunzi.
Spre exemplu, eu cand eram mica, mergeam des in vacanta la bunicii si la unchii mei, la sat, la rudele din partea mamei-mea.
Nu sunt acesti oameni foarte educati si dezvoltati intelectual, nu stiu in sinea lor cat le pasa lor de mine, dar totusi nu a fost aceeasi chestie ca si in cazul parintilor, se comportau frumos, tratandu-ma chiar mai bine si mai grijuliu decat pe propriul fiu (matusa, unchiu), bunicii se comportau ca niste bunici, nu mi-ar fi dat senzatia ca nu-s-a lor din comportament.
Si cand eram prin clasele mai mici la scoala, veneau ambii bunici cu trenul dupa mine, sa mergem impreuna la sat, sa stau acolo in vacanta, nu mai stiau ce sa-mi dea, si ce sa-mi faca.
Bun, acum ca am putut forma un tablou comportamental al acestor rude, pot sa trec si partile la care au dat putin cu batul in balta :-)
In primul rand parintii ii vedeam in vizita cand eram mica, la cum tin minte, mi se parea ca ii vedeam o data, de 2 ori pe an venind acolo, eu eram in grija bunicilor. a unchiului (fratele mamei) si matusii (sotiei lui), pana cand am ajuns la varsta de gradinita, atunci am venit la oras, acasa cu parintii mei, venind si bunica care a stat cu mine pana in clasa a 5-a.
Efectiv eu cand am inceput sa vorbesc, ii spuneam matusii si unchiului mama si tata, ii recunosteam pe ei ca fiind parintii mei, doar stiam de ceilalti pentru ca mi se spunea, ca aia is parintii mei si etc., mai glumea matusamea si unchiumiu cu "cine suntem noi?" raspunsul meu normal era "mami, tati", la care lor li se parea simpatic, incepeau sa rada, si spuneau ca nu, ca aia de la Timisoara sunt.
Le spuneam si celor de la Timisoara mami si tati, in sinea mea formandumi-se parerea doar ca ei ar fi figurile autoritare, pentru ca imi spuneau restul asta, dar tot la unchi si la matusa tineam ca la proprii parinti, pentru ca pe ei i-am vazut cand eu am deschis ochii si am putut realiza cine e in jurul meu.
Partea la care s-a dat cu batu in balta, e de exemplu, cand am mers cu matusa mea undeva, si acolo fiind mai multi adulti (nu rude, oameni de prin sat, naiba stie cine erau), a venit unu care a inceput sa intre in vorbe cu mine, cum face un adult cu un copil, cu dragalit, tampenii, dupa care m-a intrebat, auzi, dar tu stii cine sunt parintii tai, ca vad ca-i spui la matusa mami, si i-am zis ca stiu ca sunt cei de la Timisoara, la care el a tras o fata, si a zis ca nu sunt nici aia, si atunci a venit matusamea a inceput sa rada, si l-a dus pe ala la locul lui, i-a inchis gura, ca parea suparat domnul dupa ce a plecat de acolo, avea o mutra nemultumita
In ziua aia cand am ajuns acasa, desi eram mica, sentimentul ca ceva nu a fost in regula, desi nu-l gandeam prea explicit, ca si un copil, m-a dus sa o intreb pe matusamea daca ea m-a mintit vreodata, si mi-a dat un raspuns tipic, cum ii dai unui copil, ca "nu pot sa iti promit ca nu te-am mintit, ca poate am facut-o fara sa-mi dau seama, poate am mintit si cand am zis ca merg pana undeva si nu te pot lua cu mine, nu pot sa jur pe asa ceva", si atunci am intrebat-o daca e ceva ce nu-mi zice despre ai mei, ca asa mi s-a parut, si atunci la insistentele mele si-a schimbat atitudinea, voia sa respinga total subiectul si sa-l inchida, spunandu-mi "dar nu vreau sa-ti spun eu, iti zic ei daca vor mai tarziu".
Alta chestie ciudata, a venit o data la mine matusa-mea si mi-a zis ca sa stau in casa, sa nu ies afara, ca vine un control la firma, aveau un magazin in curtea casei, zis si facut, exact aia credeam ca se intampla din moment ce aia mi-a zis.
Era pregatita o primire cu masa intinsa in curte pentru "acei oameni".
Dupa care la un moment dat, vine in casa si imi zice ca "na, sa ies pana afara, sa vorbesc cu doamna", la care eu, confuzie totala in momentul acela, nu intelegeam de ce ar trebui sa ies eu sa stau de vorba cu cineva care a venit in control la magazin.
M-am dus, era de fapt o singura doamna, si confuzia era mentinuta din conversatia pe care o avea cu mine.
Ma uitam la ea, nu stiam ce sa-i zic, nu intelegeam ce voia aia sa vorbeasca cu mine, ea ma intreba ca "iti place aici? ", la care eu "da, de ce sa nu-mi placa?".
Cum ii spui lu femeia asta, la matusa ta?
Ii raspund cum ii spun.
Si imi zice "dar stii ca ea e matusa ta nu? eu nu inteleg de ce nu esti cu cei de la Timisoara"
I-am zis ca stiu ca e matusa, dar asa ii spun eu, si am intrebat-o de ce ma intreaba astea.
Mi-a zis ca "pai de exemplu, daca nu-ti place aici, poti sa-mi spui, si sa vi cu mine"
Ala a fost momentul in care deja refuzam sa mai gandesc, in mintea mea de copil aveam deja respingere totala si fata de femeia aia, si fata de conversatie, voiam sa dispara rapid de acolo.
I-am zis ca nu, si ca nu inteleg de ce sa merg cu ea.
Cand a vazut ce raspunsuri ii dau, a zis ca na bine, gata, m-a dus matusamea inapoi in casa, si n-am mai vazut-o veci.
Acum ca si adult, atat eu, cat si voi care cititi, cred ca vedeti atfel intamplarea, decat puteam eu sa o gandesc atunci ca si copil.
Dadeam cu eject rapid afara din minte daca era ceva ce ma facea confuza si nu-mi placea, treceam peste instinctiv, si nu voiam sa ma gandesc la aia, mai ales daca ma facea sa-mi pun intrebari si adultii nu raspundeau.
O data ajunsa la oras, sa fac gradinita aici, la prima vedere, parintii pareau a se da drept figurile autoritare, e singurul sentiment ce mi-l inspirau, in rest erau reci, n-aveau nici o treaba, si nici nu-mi prea aveau treaba avand in vedere ca bunica-mea era cu mine, cum vi-am zis ca a venit si ea sa stea.
Eu eram surprinsa cand zilele alea l-am vazut pe taicamiu beat pentru prima data, facandu-i scandal mamei-mea in camera de fata cu mine, eu stateam langa bunicamea fara ca noi doua sa fim implicate in scandal, doar asistam.
La gradinita totul era ok, decat ca vesnic plangeaum dupa bunica-mea cand pleca de acolo , eram obisnuita cu ea.
In schimb la scoala, au inceput sa apara chestii ciudate, nu mi-a zis nimeni, niciodata ce, dar bunicamea era tot timpul dupa invatatoare, cum era mereu dupa mine, tipic bunicilor posesivi cu nepotii, si o data a facut invatatoarea ceva ciudat, mi-a zis sa ies din clasa si sa merg pana la baie.
I-am spus ca nu m-am cerut, la care ea ca mergi mergi, te chem eu cand sa vi inapoi, desi eram copil, mi s-a parut un moment ciudat si umilitor.
Cand m-am intors inapoi, ca a trimis-o pe o colega dupa mine, nimeni nu zicea nimic, decat mi-a zis colega asta ca "vai, ca ne-a zis ceva, dar nu pot sa-ti zic", era mentinuta colega asta pe atitudinea de a nu imi zice, dar aia a fost reactia ca "vai, ce ne-a zis".
Intr-o zi mergand tot asa la scoala, in timp ce imi puneam geaca in cuier, se uita un coleg la mine, si a venit si mi-a zis, dar asa foarte matur pentru postura unui copil, ca "stii, daca nu era faza cu bunica-ta asta, cred ca ti-ar fi fost mai bine, in fine...", l-am intrebat ce vrea sa zica, si s-a dat inapoi dar tot asa, serios si matur, ca si cum chiar insemna pentru el ce zicea, chiar credea ce zice, nu a venit la misto sau ceva, ca "nu...na, nu ma bag"
Acum ca si adult, stau si ma gandesc, daca era vorba de asta de faptul ca as fi adoptata, si bunica-mea s-a pus sa-i zica invatatoarei, clar o greseala, desi bunicamea probabil ca ar fi facut-o din prostie si in acelasi timp crezand ca-mi face un bine, ca poate primesc eu vreun tratament mai special asa, stau si ma intreb cum a putut sa procedeze asa tampita aia de invatatoare, de ce i-ai informa pe ceilalti colegi, ca toti sa stie ceva despre mine, ce nici macar eu nu stiu, si sa ma pui in postura aia umilitoare, de iesi pana afara sa vorbesc eu doar cu restul ceva.
Da...am primit tratamentul special, nu in sensul pozivit insa
O alta la care adultii au dat cu batu-n balta, matusa-mea, cand mi s-a facut o poza de 1 martir sau 8 martie, s-a uitat la ea, a inceput sa rada, si a zis ca "ti-a aparut alunita ca si tatalui-tu", la care eu direct confuzie in momentul ala, eram gen "da stai ca niciunul din ei n-au" )
Cu chestia aia nici nu m-am mai dus la matusa-mea, m-am dus la mama-mea si i-am zis, la care ea a dat un raspuns general gen "dah, lasa ca multe persoane au asa"
Bun, deci nu seman cu mama-mea, nu seman cu taicamiu, nu exista poze cu mine de la nastere, nu exista poze cu maicamea gravida, nu exista poze de la botez, nimic, o singura poza cu mine cand aveam 1 an - 2, si in rest cele de la gradinita.
La asta mai adaug si comportamentul denaturat al acestei familii, pe care l-am discutat in alte subiecte deschise si expuse pe TPU.
Cand eram mai mica, mai tin minte un incident, in care am mers cu mama-mea si cu bunica-mea undeva, clar nu stiu in care naiba de zona, sau de strada, si atunci maicamea a plecat, s-a dus la o casa, am intrebat-o pe bunica-mea unde merge mami, la care bunica-mea mi-a zis (apropo, desi era o bunica iubitoare si posesiva, avea si comportamente de genul clar rurale si stupide) ca "mergi acolo, si spune-le la oamenii aia ca daca nu-i dau bani lu mami, mergi inapoi la ei", ca ii amenint eu ca si copil pe oamenii aia
Din nou, confuzie totala la ce se petrecea si auzeam, n-am vrut sa merg niciunde, nu stiam ce mai gandesc, ce nu gandesc, dar am refuzat total sa fac asa ceva, la care vine mama-mea inapoi la un moment dat si ii zice lu bunica-mea ca "nu da nici un ban, mi-a zis sa plec si ca daca am luat-o e treaba de acum".
Deci, ca si adult, intorcandu-ma inapoi la momentele alea, Doamne ce adulti idioti ), pe cuvantul meu.
Mai tin minte doar o faza care poate avea legatura cu subiectul asta, cand ii facea taicamiu scandal lu maica-mea, eram deja mai mare, aveam vreo 17 ani cred, nu am auzit ce i-a zis mama-mea, dar din reactia lui si ce zicea el, reiesea ca a dat numarul meu de telefon cuiva, el zicea asa "nu-i dai tu nr de telefon lu fiica-mea la nimeni, asta-i fiica-mea, ai inteles? ai bagat la cap? dau cu tine de toti peretii daca aud ca a contactat-o cineva".
Ce pot sa zic eu in continuare decat ce adulti idioti...
Bunica-mea mai avea faze din alea cand eram mica, imi zicea sa merg la mama-mea si sa-i zic ca eu eram un inger cand era ea gravida, si ca am vazut-o cand era gravida cu mine
Maica-mea are ea povestea ei, cum a mers o vecina de-a noastra cu ea sa ma nasca, si cum bunica-mea din partea lu taicamiu ii facea probleme, si o facea sa aiba scandaluri, spunandu-i lu taicamiu ca eu nu pot fii a lui, ca, cum sa fiu a lui daca eu sunt blonda, si am ochii albastrii, ca el nu se uita, si etc. etc.
Ce zice mama-mea, posibil minciuni, nu se leaga cu toate celelalte evenimente ciudate.
Ultima chestie ce pot sa o zic pe subiectul asta, e ca am vazut o poza de la nunta lu ai mei, in care era la masa o femeie si un barbat, cred ca erau cuplu, ca era doar cu ei 2 poza, tin sa zic, fara exagerare, ca seman izbitor cu femeia aia, iar barbatul de langa ea are alunita exact in locul in care am si eu.
Nu exagerez cand spun ca asemanarea e absolut izbitoare, ma regasesc complet in trasaturile femei, si cu ei doi unul langa altul, parca sunt exact combinatia celor 2.
Cred ca daca erau aia parintii mei, n-as fi banuit niciodata ca as fi adoptata, si nimeni n-ar fi putut banui.
I-am aratat poza mamei-mea, fara sa-i zic nimic, acum ca si adult, i-am pus-o doar in fata.
A avut o reactie in care i-au fugit ochii din loc, s-a fofilit, si dupa m-a intrebat pe mine ca "cine is...astia", la care i-am zis "pai uite-te in spatele lor, esti tu cu taicamiu, erau invitatii vostrii la nunta, cum sa nu stii tu cine is? nu stii pe cine ai invitat?
A zis ca nu stie cine is.
Cam asta-i treaba.
Multe din chestiile pe care le povestesc, par a fii "povesti de viata" cum le catalogheaza unii, eu nu le vad asa, le vad ca pe niste dezechilibre ale adultilor, toate aceste actiuni spun ceva despre ei.
Normal ca exista povesti de viata, cand exista adulti idioti care numai la astfel de povesti ar da nastere, oriunde in lume i-ai pune.

Interesantă, impresionantă, răscolitoare poveste.
Se poate dacă este un pic mai periată și limpezită, să faci o nuvelă literară cu ea. Viața bate filmul.

Cati ani ai acum? Daca chiar iti doresti sa afli adevarul, pune toti oamenii fata in fata, cei despre care ai povestit si spune-le ceea ce crezi tu. In functie de reactia lor, cere-le sa faci un test adn cu cei ce se presupun a fi parintii tai sau fa-o fara sa stie ei.
Ideea e ca inainte de asta trebuie sa te gandesti si la ce se schimba daca vei afla altceva fata de ceea ce stii deja.
Daca treaba cu adn ul iti pare prea departe, intreaba pe cineva unde ai fost nascuta, la ce spital si poti merge la spital sa ceri informatii despre nasterea ta, adica cine te-a nascut, ca exista lucrurile alea acolo sau mergi la evidenta populatiei si intreaba si acolo de mama ta.
Povestea e putin cu dus si intors, dar daca e adevarat, poti incerca ce ti-am zis daca ti se pare potrivit.

Am sa ating si subiectul surorii vitrege, din partea tatalui, in subiectul urmator.
Da, metaforic vorbind, viata bate filmul, in realitate nu sunt decat actiuniule mai mult sau mai putin dezechilibrate ale oamenilor, actiuni cu care ii pot afecta si pe cei din jur, mai ales pe cei vizati, in cazul meu fiind copilul printre acesti adulti dezechilibrati pe care i-am avut prin preajma :-)

Ceau, 27 de ani am in prezent.
Acum, nu am stat sa recitesc, sa corectez, sa fiu atenta sa pun absolut in ordine toate evenimentele de care am povestit :-), nu am de ce sa mint, sunt experientele mele, experiente care mai ales in copilarie, nu tineau de mine, tineau mai mult de cei din jurul meu, de comportamentul si mentalitatea lor etc. :-)
Nu, nu ii voi pune pe toti fata in fata, pentru ca in caz ca nu ai citit si subiecte mai vechi de-ale mele, deschise pe TPU, ai fii inteles atunci ca din toate experientele traite cu oamenii astia, relatia e una groaznic de proasta, avand ei un caracter groaznic de prost.
Nu sunt niste oameni la care poti miza pe sinceritate si echilibru :-), iar acum ca si adult, e de datoria mea sa ma feresc singura de expunerile in fata acestor oameni, care tot pe mine m-ar ranii din atitudinea lor.
Da, sunt dispusa sa aflu, o sa vad cum, momentan o sa incerc pe calea cu actele, sa merg sa ma interesez daca exista mentiunea de adoptie in cazul meu, daca nu gasesc in sensul asta ceva ce sa ma lamureasca, poate, dar nu-s sigura, poate imi fac curajul daca mi se pare ca merita sa ma supun la asta, si o iau pe mama-mea, sa mergem sa facem testul adn, il platesc eu bineinteles.
Eu i-am zis doar ei despre chestiile astea o data, si mi-a zis ca sigur, ca nici o problema, ca pot sa merg sa-mi fac testul, ca e grupa de sange, ca am aceeasi grupa de sange ca ei, si eu i-am zis ca nu e vorba de grupa de sange :-), ca aia poate fii si o coincidenta, ca eu vorbesc despre testul adn, in care reiese daca imi e mama biologica sau nu, la faza aia parca nu se astepta , cumva credea ca daca eu vad ca am aceeasi grupa de sange, gata, sunt lamurita.
Nu stiu, om vedea, ma repet, nu am de-a face cu oameni sinceri si echilibrati, sunt foarte multe experiente negative cu oamenii acestia, si chiar si lasand in urma experientele, tot ramane cum sunt ei ca si oameni, multi ar fugii fara sa se mai uite inapoi.

Asta dacă are sens. Cei ce te-au crescut, aceia contează.
Pe mine, fratele și sora ne-a crescut bunica, astfel.
Tata și mama erau toată ziua la serviciu.
Cu bunica eram lângă fusta ei toată ziua. De la ea am învățat poveștile satului ei, să fac de mâncare, să visez la idealuri înalte.
Ei îi spuneam mamă, iar mama era mă-ta.

Inteleg ca esti mare acum.
Eu daca eram in locul tau as fi mers la toate rudele astea si le-as fi batut la cap pana mi-au fi spus ceva. Si inclusiv la acel cuplu, cu barbatul cu alunita. Tot scoteam ceva de la ei.

Nu ti-am citit celelalte intrebari, nu stiu toata istoria. Nu e nevoie sa ii zici mamei tale de test, il poti face fara sa stie ea daca reusesti sa prelevezi o proba de la ea. O poti pune direct in fata adevarului.
Dar ca sa nu irosesti niste bani, eu zic sa incerci la spital si la evidenta populatiei, e mai ieftin.

Iar la faza cu testul, fara sa stie ea nu stiu cum l-as putea face sincer, nu stiu exact ce monstra trebuie ca sa iasa rezultatele testului concludente

Exact la asta ma refeream si eu. Cei ce te-au crescut iti sunt parinti. E usor sa dai viata, e mai greu sa fii responsabil de aceea viata.

Poti sa te interesezi pe net sau direct la laboratorul unde vei face testul.

Legat de acte, am incercat deja undeva, am mers la starea civila, mi s-a spus din ce am intrebat pe alocuri, ca acolo as putea incerca sa aflu.
Si am mers, si mi-au zis alea ca ele n-au voie sa divulge asa ceva, ba spuneau ca ele nu stiu exact ce ar trebui sa se face, nu stiau pe lume is femeile alea, doar incepeau sa ma intrebe ca dar de ce vreau sa aflu, ca cine mi-a zis, si etc., se bagau deja in niste chestiuni personale care nu le priveau pe ele, era dreptul meu sa aflu raspunsul daca da sau nu, fara sa fie necesar sa le spun eu lor povestea mea de viata si etc.
S-a intamplat ceva tipic romanesc acolo, dupa ce am plecat (fara nici un raspuns bineinteles) m-am descurajat pentru o perioada sa incerc in alta parte.

Matusa la intrebarea asta, cand aveam o perioada foarte grea cu parintii si ma chinuiau foarte tare prin comportamentul lor, am prins curaj si am intrebat-o la telefon, ca e o oarecare distanta intre noi, ea e la sat.
A ramas pe loc cateva secunde si mi-a zis ca nu, cand i-am zis ca nu exista poze cu mine de cand eram mica, mi-a raspuns mai asa, mai sucit ca, ba da ca is poze cu tine, is acolo unde ai tu pozele la Timisoara.
Nu stia nici ea de capul ei.
Cum ziceam, nu exista poze cu mine de cand eram bebelus sau cu maicamea gravida.
Maicamea la intrebarea cu pozele, ca de ce nu-s poze cu mine, mi-a zis ca nu era aparat pe atunci.
Si normal ca pare stupid, adica la nunta voastra ati avut aparat, sunt poze de acolo, dar la botezul meu n-a fost chemat nici un fotograf?
La fel cu ea gravida, nici o poza?
Acum trebuie sa fii chiar prost sa inghiti asa un bullshit :-)

Din ce m-am interesat pe internet, se baga ceva in gura, pe interiorul obrajilor, si se freaca acolo, se extrag in felul asta niste celule, asa se face testul adn.
Deci daca e sa ma iau dupa modalitatea asta, nu s-ar face decat constient testul, ar trebui s-o pun sa isi bage chestia aia in gura si sa si-o frece de obraji.
Nu prea e ca-n filme, unde vezi ca isi fac unii teste dupa guma de mestecat

Acum mă gândesc.
Un act de adopție este un act legal.
Dacă este legal, el ar trebui să fie păstrat undeva într-o arhivă.
Astfel, să urmărești mersul unui proces de adopție actual din zilele noastre.
Cei ce înscriu un copil într-un act de naștere ca fiind copil al unor părinți, o fac în urma unui act legal emis de un forum.
Astfel se poate urmări acest proces, acum adopția.
Dacă acum este o procedură, aceeași trebuie să fi fost și pe vremea aceea, un act legal. Pe acela trebuie să îl cauți. Undeva această tranzacție trebuie ă fi fost consemnată. Caută la Arhivele Statului.

Mai un lucru, barbatul ala cu alunita, si femeia de langa el, habar n-am cine is, daca mama-mea n-a vrut sa-mi zica, si mi-a zis ca nici ea nu stie cine sunt, desi erau invitati la nunta ei.
Cu siguranta daca acest aspect ar fi fost adevarat, si daca aia chiar imi erau parintii biologici, si ala ar fi si fost scopul invitatiei lor la nunta, ca urma sa le dea lor un copil, pai cu atat mai mult nu mi-ar zice
Se refuza absolut sa mi se spuna asta, desi dupa cum ai citit si tu in cele relatate, intamplarile duc aproape la sigur spre asta, nu prea au alta explicatie.
Sunt sanse foarte mici ca ceea ce am povestit sa poata fii interpretat altfel, si sa nu aiba nici o treaba cu asta.

Nu, nu m-am gandit la guma de mestecat. Cineva se uita la seriale romanesti
Ma gandeam la fire de par eventual.

Daca e important pentru tine sa afli, mergi pana in panzele albe. Adevarul iese la iveala intotdeauna!

Si eu mi-as fi pus intrebari daca traiam ce ai trait tu. Totusi raman la parerea mea. Macar mama ta trebuie sa iti spuna, nu mai esti copil, ii spun ca nu mai vrei sa vorbesti cu ea daca nu iti raspunde la aceste intrebari si nu te lamureste (fara minciuni).
Si legat de testul ADN, se face foarte usor, iti trebuie doar un fir de par (nu e greu sa iei un fir de par, in baie, pe perie, pe perna tot gasesti) si bani pentru ca e cam scumpicel.

Am sa iti spun pe scurt, ceea ce in alte subiecte am detaliat pana la nivelul unui capitol de carte
Mama-mea are probleme mintale, are probleme comportamentale, cel putin o tulburare de personalitate e.
Chestie care nu o vad si o spun numai eu, de exemplu si rudele de la sat au observat ca a luat-o cam razna, si chiar au reactie de respingere fata de ea, desi is oameni simpli si nu cunosc ei despre boli mintale si chestii.
Si partenerul meu vede asta, si un fost partener dinainte cunoaste aspecte, a vazut-o comportamental cum e si etc.
Sa-ti fac un rezumat cam ce probleme au acesti oameni, si din ceea ce observa, si din ce m-am interesat dupa literatura de specialitate si am cautat, si din ce am discutat cu psihologi, sunt urmatoarele :
- Sora vitrega din partea tatalui, sufera de tulburare narcisistica, e ceva apropiat psihopatiei, nu acelasi lucru, dar apropiat.
Persoanele de genul au lipsa de empatie, si pot genera situatii chiar dureroase pentru cei din jur, de obicei isi aleg persoanele cele mai vulnerabile pentru asta.
In rest chiar nu ai zice ca e ceva neinregula, se comporta ca si fatada foarte educata, foarte civilizata, vorbeste frumos, si in teorie pare sa empatizeze chiar foarte bine cu toata lumea, nu si cu cei care-s vizati pentru abuz insa.
Taicamiu un alcoolic ca la carte de cand il stiu, paranoic si violent.
Si maicamea, psihotica - depresiva.
Nu par a completa nici unul reteta pentru "macar unu din ei ar trebui sa-ti zica, ca esti mare" )
Alta chestie la care nu seman cu niciunul din el, e si personalitatea mea in sine, sunt un om cald fara sa ma prefac, sunt sincera la suprafata, nu incerc sa menajez oamenii prefacandu-ma ca-i inteleg, si chiar empatizez cu cei in situatii, sunt mai echilibrata, difera si coeficientul de inteligenta, nu-s de-a lor in nici un sens :-)

Deci daca nu poti scoate ceva nici de la unchiul si matusa sau alte rude, macar incearca sa faci testul ADN si sa incerci sa ii cauti pe oamenii din poza. Poate ii recunoaste cineva din sat.

Pai da dar, vrei sa par nebuna, sa merg cu o poza din casa in casa, de la om la om, sa-i intreb daca nu-i cunosc pe oamenii aia?
Oricum poate nici nu is de la sat, erau frumusei si nu pareau a fii din zona rurala sa ne intelegem , pot fii si din oras, sau din alt oras, cine stie.
Femeia aia avea trasaturile atat de izbitoare cu ale mele, incat la orice poza de-a mea la care ma uit, ma regasesc in poza pe care am vazut-o cu ea.
Amandoi exprima exact charm-ul acela aparte de care mi se spune si mie de catre prieteni ca il exprim.
Aproape ca daca aia ar fi cei biologici, nu i-ai putea intelege de ce au facut asa ceva :-), decat din prostie si totala iresponsabilitate, pentru ca nu pareau un vai de ei sau ceva.

Vedeam de exemplu, de multe ori la mama-mea, ca se uita cu gelozie la mine, efectiv fizionomia fetei total schimbata de gelozia pe care o exprima, cand ma aranjam si eram complimentata ca ce frumusica sunt si ce trasaturi fine am.
Ba chiar o femeie, prietena - colaboratoare la lucru cu mama-mea pe atunci, a evidentiat faptul ca sunt mai draguta decat ea, si in special faptul ca trasaturile mele sunt mai diferite, ca sunt mai fine.
Se comporta urat cu mine de multe ori si din cauza asta, pe gelozie, parca ma ura, se uita la mine de parca nu is a ei, si parca nu voia sa ma vada realizata si bine.
Oamenii sunt bolnavi omule....atat de bolnavi, incat unii care au o viata familiala normala, nu isi pot imagina ce se petrece in alte parti.

Nu pe toti oamenii ci cei care crezi ca i-ar cunoaste. Macar numele daca l-ai afla. Acum toti au Facebook si poti sa ii gasesti usor.

E complicat, si ti-am zis, pot parea nebuna, daca ma prezint cu o poza dupa mine si incep sa intreb mai multe rude.
Se poate ajunge sa se creada ca is disperata dupa treaba asta, ei necunoscand situatia de interior.
Stiu ca faza cu numele ar ajuta, ala ar fi primul lucru, m-as pune si as cauta gen pe Facebook, daca as avea numele lor.
I-as adauga doar in lista fara sa le zic nimic, as astepta sa vad daca au ei vreo reactie cand imi vad numele si pozele.
Dar pare imposibil de aflat, daca ea ca mama, si avandu-i ca invitati la nunta, zice ca nici macar nu stie cine is aia.
Surpriza e ca in prezent, caut poza asta peste tot prin casa, si nu o mai gasesc.
L-am pus si pe prietenul meu sa ma ajute, si am desfacut tot ce se putea desface pe aici, de la sertare, la genti, nu mai gasesc nici poza aia, nici celelalte poze pe care le aveam, asta dupa ce am intrebat-o pe maicamea, atunci cand i-am pus poza in fata.

A vazut si prietenul meu poza, dar el a vazut-o o singura data, eu m-am uitat la ea de mai multe ori.
Lui i-am zis prima data de treaba asta, i-am aratat poza, si dupa am mers la mama-mea.

Un copil de 17 ani intreaba ca e adoptat...

hai sa presupunem ca n-ar fi fost adoptat, ar fi trait intr-o casa de copii lipsita de orice fel de iubire neconditionata, si s-ar fi apucat de droguri, ar fi deveniv betiv, ordinar, etc etc

Dar asa a fost adoptat de o familie cu probleme mintale (narcisisti, schizofrenci, depresivi, bipolari) Dar totusi au oferit un trai decent, cum au putut ei, dar pana la urma l-au iubit.

Care varianta e mai buna?

"eu nu le vad asa, le vad ca pe niste dezechilibre ale adultilor, toate aceste actiuni spun ceva despre ei."


Când suntem copii nu suntem constienti de anumite chestii, Dar când devenim noi "adulti" Tindem sa vedem, Ba chiar sa accentuam defectele celor care ne-au cerescut.

E mult mai usor sa- numim "idioti"decat sa-i intelegem

Cat despre copiii, care cresc la casa de copii, nu are legatura asta in mod direct cu ce devin ei in viata.
La fel cum sunt copii alaturi de familia biologica, care sunt iubiti, au parinti de succes, si ajung ei sa fie niste drogati, betivi, etc. etc.
Sunt copii care alt loc decat casa de copii n-au vazut de cand au inceput sa discearna lumea, si pana la 18 ani n-au iesit de acolo, in schimb au ajuns medici, chirurgi, avocati, piloti.
Nu, nu-s cazuri rare, is cazuri normale, cum se intampla peste tot in lume.
Din ce am spus, nu poate fii vorba de iubire, si daca e sa o iei cu iubire bolnava, si pedofilii isi iubesc victimele, ar trebui ca acestea sa fie recunoscatoare?
Ca mai bine langa niste pedofili decat undeva protejati de nenorociri mai mari?
Abuzul e abuz, nu difera ceea ce iti face, difera doar in ce sens, schimba detaliile povestii, dar ce se intampla afecteaza in aceeasi masura.
De asta consider ca esti un cretin, sa imi vi cu maimutarerile astea de copil prost care isi permite sa atace cu ce crede, fara sa fii trait la randul lui in aceeasi masura aceste situatii.
Si daca le-ai fii trait, si asta ar fi fost ce ai extras tu din ele, te privea pe tine, daca ai dezvoltat sindromul stockholm si doresti sa iti traiesti viata asa in continuare.

Câta urã ai fata de persoanele care abuzeaza fizic sau emotional

Iubirea si respectul sunt o stare, sentimente care merg pe reciprocitate.

Aceia care spun ca au o gandire rationala si sanatoasa sunt de fapt cei mai pârliti)
"Daca ma iau dupa perceptia ta slaba a lumii in care traiesti, as putea spune ca si eu sunt abuzatoare"
Eu ma cred Stefan cel mare, iti spune ceva