Ai fugit vreodata de acasa? am pus-o aici dar nu trebuie sa aiba legatura cu probleme in familie. Poate fi din dragoste.
Cei care n-ati fugit de acasa, ce parere aveti despre cei care au fugit de acasa? subiectul asta nu cred ca s-a discutat, cel putin eu n-am vazut pe aici, deci va rog sa argumentati.
Cei care ati fugit de acasa, cum v-ati simtit? fericiti, liberi si ce v-a facut sa fugiti? nu trebuie neaparat sa intrati in detalii personale (desi multi sunteti anonimi), ci sa spuneti intr-un mod mai obiectiv ce motive au stat in spatele deciziei.

Nu am fugit de acasa niciodata. Cine fuge de acasa, probabil ca fuge pentru o viata mai buna...insa nu cred ca asta este o solutie...

Tot acasa te intorci...

Eu una nu am fugit de acasa,si nici nu am avut motive pentru acest gest.
Nu-i judec pe cei care au fugit,probabil nu stiau cat de grea e viata fara mama,tata si portofele lor,dar ma rog prin experienta asta inveti ce inseamna cu adevarat viata, probabil te simti si putin liber, dar totusi renunti la viata ta si din cauza amintirilor si dorului te intorci acasa.
Probabil ca ai fugit de acasa si ai experimentat aceste emotii, stii mai bine de cat mine ce inseamna sa traiesti fara cineva care sa te intretina si poate e un plus pentru tine si vei fi pregatit mai bine cu adevarat pentru adevarata viata, cine stie?

Majoritatea celor care fug de acasa, au si un motiv, de cele mai multe ori destul de bun. Cu toate ca parintii cred ca le ofera tot ce au nevoie la varsta pe care o au, adolescentii din ziua de astazi, duc o viata prea complicata. [stiu din propria experienta] Nu mai gasim intelegerea de care avem nevoie, afectiune, iar asta ne face sa ne departam din ce in ce mai mult de casa. [parerea mea]

Am fugit de acasa pentru trei zile la varsta de 15 ani.Am plecat la mare pentru a ma intalnit cu prietenul meu.Nu regret..adica a fost ceva special, nu ma vedeam la varsta aceea facand asa ceva, a fost un impuls, ceva de moment, m-am hotarat intr-o clipa mi-am luat rucsacul si am plecat, distanta dintre orasul meu si Constanta fiind de vreo 400 de km.M-am simtit independenta, libera, si bineteles fericita, lucruri care probabil se datorau inconstientei cu care tratam lucrurile la acea varsta.
mentionez ca nu am fugit de acasa pentru ca aveam probleme cu familia, ci doar pentru ca eram, cred, indragostita si cum am mai spus inconstienta de consecintele faptelor mele.
A doua oara cand am plecat de acasa, a fost prin clasa a 11-a, pentru o saptamana, eram in saptama de practica la scoala, avusesem si niste discutii cu parintii( poveste extrem de complicata), si am plecat la prietenul meu, el fiind din alt oras, cam la 100 de km.Acea plecare trebuia sa fie definitiva, dar nu s-a dovedit asa.
Acum ca au trecut anii nu imi pare rau de ceea ce am facut, probabil daca m-as putea intoarce in timp as face la fel.A fost placut, si...Multumesc lui D-zeu ca nu am patit nimic.
Am fost destul de...impulsiva si am facut din toate cate un pic, si asa intentionez sa o tin, bineinteles, acum cu mult mai multa responsabilitate.

Nu am fugit de niciodata de acasa, nici nu intentionez sa o fac cu toate ca nu am o viata perfecta dar stii ca se spune ca tot mai bine e acasa.
Cat despre cei care fug de acasa, fiecare face ce vrea si cu siguranta toti care au facut-o au avut un motiv anume. Bineinteles ca dupa cateva zile sau saptamani majoritatea se intorc acasa, nu multi sunt cei care nu se intorc. Cu toti vrem sa vedem cum este sa fim independenti, sa nu ne mai spuna parintii ce sa facem, vrem sa ne zimtim liberi ca pasarea cerului.
Tu ai fugit vreodata de acasa?

De aș fi văzut întrebarea asta mai repede...Da nu-i nimic. Niciodată nu-i prea târziu.
N-am fugit deși am destule motive s-o fac și destule să n-o fac.Cred că decizia asta ''de a fugi de acasă'' ar trebui gândită cu atenție înainte să o punem în aplicare. Oamenii nu sunt tocmai dulci și cine are încredere în oameni e slab, foarte slab. Poate pretextul fugirii este relația copil-părinte, dar părinții oricâte idei comuniste ar avea sunt cei care doresc cel mai mult siguranța odraslei lui.Cum să ai încredere oarbă că totul o să fie bine.Azi bine supraviețuiești cu 15 lei, da mâine o să-i termini, ce te faci? Te duci la persoana iubită care peste n zile se satură de tine? După ce faci? Văd atâtea clișee de genul...Mi se pare prostesc să iei o decizie dacă nu ești sigur că o poți îndeplini cu succes.Una e să ai condițiile necesare și alta să gândești ca un copil de 5 ani.
Da, te simți liber. Oricum mai nou liber=singur.Ei greșit. Avem nevoie de oameni chiar dacă nu-s o specie deosebită.

Pai o tampenie, evident. Mai inteleg când respectivii nu se inteleg cu parintii. Sau inteleg copiii mici pedepsiti care nu mai au voie afara, dar pe astia/astea care vor sa plece mile distanta dupa o tembela/un tembel clar nu am o parere buna. De ce? Fiindca in general oamenii disperati sunt tembeli, iar mie mi-e teama de ei. Se zice ca ti-e frica de ce nu cunosti. Oh, ba da, ma tem de ce sunt capabili acestia in stare de utter blindness.

Nu stiu de ce esti asa repulsiv fata de cei care sunt indragostiti si sunt in stare sa plece prin lume pentru persoana iubita. Nu-i vorba de disperare chiar deloc si ai putea explica de ce ai ales sa crezi ca este disperare; e vorba de faptul ca nu ti-e teama de nimic si circumstantele nu te opresc sa iei ce e al tau. Cand refuzi astfel de idee, nu stiu cum vrei o societate sa fie mai buna. Ideea nu era sa-ti urmezi inima? unii sunt constienti ca risca, dar daca iei in calcul riscurile cu ce ramai dupa aceea? cu regrete si o mandrie cretina, nici una nu este usa spre universul aventurilor.

Pune-ti intrebarea asa : in ce consta viata atunci?

Chestia e ca isi urmeaza doar inima. Ai auzit si tu de atatea cazuri de sinucidere. Asa, unde exista macar putina ratiune, ma indoiesc ca lucrul asta mai poarta numele de „fuga de acasa", intelegi? Adica poti vorbi si cu parintii, poti stabili si cu persoana respectiva pe care vrei s-o vezi, unde si când. Nu e nevoie de o fuga dramatica. Sper ca am fost clar.

Ajung sa fuga fiindca nu se poate stabili nimic. Da-o in mortii ei de ratiune, nu-i atat de usor sa gandesti la rece cand esti indragostit lulea.

Tocmai de-aia! Nu se gandeste deloc. :))
De-aia mi-e teama. Mi-e teama in general de oamenii care nu (mai) gândesc. Indiferent de circumstante, motive. O lume mai buna trebuie sa ramana si stabila mintal in permanenta. Sau demonstreaza-mi ca ma insel, iar ratiunea poate fi data oricând cu piciorul la o parte.

Intre 2 adolescenti sau oameni mai seriosi nu cred ca va exista presiune asupra relatiei lor. Adica, conteaza destul de mult si cine de cine prinde drag. De regula sunt doar tembeli.
Si in plus, tu prezinti un final cam generalist in care perechea se va simti implinita, totul e bine, indiferent de restul lumii.

http://www.youtube.com/watch?v=Euw0urDw7Ew

Iti garantez ca nu toate „dramele" au acelasi final fericit, ba chiar se poate ajunge la o inselatorie sau o depresie de luni de zile, avand in vedere ca majoritatea „dramelor" de genul sunt intre 2 tembeli... de ce, pai fiindca automobile!

nu aveam in gand astfel de cheesy love
Lipsa ratiunii in randul oamenilor nu-i din cauza dragostei si nici nu poti sa dai vina pe ea. Cam pe aici bati tu, de parca dragostea mananca din ratiune.
Exista presiune si intre adulti. Cei care cauta acceptare de la societate totodata sau de la familie, cei care provin dintr-o familie conservativa si religioasa. si dimpotriva, ma refer la orice caz in care omul isi urmeaza inima, n-am spus ca neaparat se termina cu bine. Ideea ce ca nu trebuie sa-ti fie teama de riscuri, chiar daca stii ca te asteapta iadul o data ce-ai pasit pe usa aia. Conteaza aventura, adrenalina, teama ca nu stii cum se va sfarsi sau cat de bine/rau se va sfarsi.
Iti doresc sa te indragostesti de o tipa nebuna care te va scoate din universul ala al teoriilor si concluziilor scoase din plictiseala. De fapt te blestem cu asa dragoste. Nu esti singurul care isi da cu presupusul si amesteca ratiunea, societatea si dragostea in aceeasi oala si nu e vorba de generalizare, dar nimeni nu-i invincibil in fata dragostei.
inca ceva, drama face cine este moale si isi plange de mila ca a esuat. spui frack it! si mergi mai departe.

Mie zau mi se pare o idee buna, si nobila intr'un fel pentru ca fugi din iubire... Dar trebuie sa ti cont daca o sa o duci bine ca iubirea nu tine de foame toata viata si de ceea ce vor face parintii tai, adica ei nu vor sta cu mainile'n san in timp ce tu cine stie pe unde esti. Trebuie sa fi foarte tare si dur sa rezisti la santajurile din partea lor si etc. E bine ca la inceput sa nu vorbesti cu ei la telefon, mai bine il inchizi sa nu vezi nimiccc, nici sms'uri... Da, am fugit de acasa si am vb cu mama la telefon si plangea, era fff disperata si mi-a zis ca se sinucide, nah, tu ce ai face in situatii de genul? Eu m-am intors.