Am 25 de ani sunt in 8 luni si nu am idee ce sa fac. Eu mai am o fetita de 4 ani din casnicia anterioara. M-a ajutat mama mea cu fetita pana acum, cat am fost la munca. Intre timp am fost si intr-o relatie cu un alt barbat timp de doi ani si am ramas insarcinata. Initial s-a hotarat sa fac avort datorita faptului ca relatia nu mai mergea. Situatia a fost de asa natura ca nu am facut avort si persoana cu care am ramas insarcinata a promis ca ma va ajuta. Bineinteles ca nu s-a intamplat. A trebuit sa stau pe spatele mamei mele lunile astea si cu fiica mea. Acum cand momentul nasterii se apropie aflu ca barbatul respectiv a luat o decizie singur. Sa nasc cum pot, si dupa doua sapt sa il dau lui dar dupa asta sa nu ma mai vada niciodata. Lucru care nu mi se pare normal. Cum sa imi ceara asa ceva. Nu am idee ce sa fac. Eu cu doi copii imi va fi greu. Mai ales ca nu am nici un sprijin nici din partea fostului meu sot cu primul meu copil. Un astfel de om astfel de cerinte nu merita un copil. Sunt foarte bulversata si nu stiu incotro sa o iau. Timp de 5 luni am stat si m-am tot gandit ce e mai bine sa fac. Initial am zis mai bine sa ramana cu el, dar pe parcursul lunilor am realizat ca nu ii pasa de fapt. Acum ca a luat aceasta decizie nu imi demonstreaza ca numai om nu e. Eu voiam decat sa ma ajute cu nasterea si dupa aia ca doi oameni sa ne intelegem. Acum vad ca el nu numai ca nu vrea sa ma vada pe mine tot restul vietii dar solutia a fost, ori la mine si nu te mai vad in veci, ori la tine si sa nu va mai vad pe niciunul. De aici vad ca nu ii pasa. Plus ca tot el a zis, daca copilul este un impediment da-l la adoptie. Indiferent cum o iau, daca ramane la el si nu il mai vad. sau il dau la adoptie. Sa fiu sincera as prefera sa il dau la adoptie decat lui dupa felul in care s-a exprimat si dupa ce decizie a luat. Acesta nu e om. Sunt foarte ametita si sincer ranita pentru ca nu am idee ce sa fac in ideea in care stiu ce inseamna un copil, si stiu cat m-am chinuit sa il cresc singura. Si acum doi copii ar fi si mai greu. Nu stiu ce sa fac. Imi poate da cineva un sfat. Va multumesc!

Daca il dai lui, il vinde pentru organe. Este un sat in Transilvania care are renume ca se vand copii pana nu sunt nici nascuti si deja isi gasesc cumparator. Sigurat il vinde, de aceea nu vrea ca tu sa mai stii ceva de el, din moment ce nu va mai exista, nu? E clar.
Atunci, 2, daca il dai la adoptie, prima data ajunge la centru de amplasament unde ti-l handicapeaza cumva, ti-l nenoroceste. Uite-te iarasi la tv, unde arata cum copiii de la centrul de plasament ajung debili sau handicapati, sunt legati de pat ca sa nu plece, nu ii invata sa mearga si ajung invalizi si multe alte atrocitati, vai si amar!
Deci mai rau ca la inchisoare, caci ei sunt fiinte nevinovate si sunt chinuiti mai rau. Uite-te, antena 3 a castigat un premiu de aur in America, la un reportaj despre un copil abandonat in centrele de plasament - cat a chinuit, prin ce a trecut, cat a suferit, in ce hal a ajuns.
- ii muta de la o varsta la alta in diferite localitati. Si mai este un reportaj, care se numeste "Copiii nu sunt de vanzare" - cu Carmen Avram(antena 3), in care se vorbeste despre acel sat in care se vand copii. Bineinteles ca nu e singurul, dar e cel mai renumit pentru asa ceva.
Trebuia sa te gandesti ce fel de om e, inainte sa faci copiii. Nu sunt ei de vina de nesabuinta ta. Tu esti de vina, fara suparare. Acum, cumva sa gasesti altul si sa mai faci un copil! Gandeste-te bine inainte! Plus ca, nu te-ai informat suficient in masuri de protejare antisarcina.
Ce ai de facut? Eu iti spun, cu riscul ca te superi, dar, faci cum consideri la urma urmei : in primul rand : ai grija de sanatate! Evita orice relatie sexuala cu persoane neverificate si in afara casatoriei! Respecta si ajuta pe mama ta si gaseste-ti o ocupatie, ceva, din care sa scoti un venit si adreseaza-te la primaria din localitatea in care iti ai domiciliul si solicita ajutor social! O sa primesti alocatie de familie monoparentala (un singur parinte) si, eu stiu, alte ajutoare, o sa vezi, dar trebuie sa te informezi la primarie.
Si, du-te la biserica si roaga-te la Dumnezeu sa iti ierte pacatele, pentru ca sigur ai si cere-I ajutorul. Ar fi bine sa te spovedesti la un preot/duhovnic. De fapt, asta face un crestin in postul Pastelui. Dumnezeu iti va lumina calea si te va ajuta, dar trebuie ca si tu sa vrei si sa crezi in ajutorul lui.
Deci, nici sa nu te gandesti sa abandonezi copiii, ti-am spus ce vor pati. Mama ta nu te-a abandonat, te-a ajutat, si ma gandesc ca te ajuta. Trebuie sa te porti cu ea frumos si cu respect. Crede-ma, nu ai alta solutie civilizata si morala.
Iti doresc sa alegi calea cea buna, sa fi tare si sa ajungi sa duci o viata cat de cat suportabila, asa ca noi toti, dealtfel, in tara asta!
Oricum, iti recomand sa nu crezi ceea ce vezi sau auzi, pana nu verifici temeinic! Fi mai calculata si mai inteleapta, caci vezi, platesti scump orice moment de nesabuinta!

Vina iti apartine tie nu lui, trebuia sa iei pastila de 2ª zi daca nu vroiai sa ajungi in cacealmaua asta, ori dai copilu la adoptie ori il cresti din greu si renunti la orice capriciu in viata ta. Dupa aia sa nu zici ca nu te mai vrea unul in viata lui daca te vede cu 2 copii.

Of of of,mamica tanara ce esti,nu i-l da lui pentru ca nu va avea grija,barbatilor nu le pasa atat de mult de copii,bine nu toti sunt la fel dar e clar ca nenorocitului astuia nu-i pasa de soarta copilului vostru, stiu ca ti-e greu dar nu-l da nici la adoptie, scumpo toata viata vei suferi si vei trai cu gandul ca ti-ai dat copilul altor oameni fara sa incerci macar sa-l cresti, e greu stiu, e greu sa fi asa tanara sa nu ai un job dar totusi 2 copii,nu renunta la copil gandindu-te doar la tine,copilul ala nu are nicio vina ca tasu e un idiot,ti-as spune mai multe de greseala pe care a-i face-o dandu-l dar intru prea mult in viata personala si nu vreau aici, daca vrei sa-ti spun tot vb pe privat, ceea ce ti-as spune ti-ar deschide ochii si te-ar face sa realizezi ca e o parte din tine, este ca si cum ti-ai da un rinichi si nu-l vei mai primi inapoi, gandeste-te ce ar insemna sa ai 5 copii si sa-i dai pe toti, cum ar fi sa traiesti fara 5 organe, rinichi stomac, ficat si plamani, ai mai putea trai?!

Eu nu imi pot imagina cum poti face un copil cu un om pe care nu il iubesti, cu care nu stii daca vei avea un viitor, adica nimic sigur.De ce ai facut asta? mai ales ca aveai un copil, acum ai mai facut unul si il dai spre adoptie.Trebuia sa te gandesti de 100 de ori inainte de a mai face un copil, ce vina are el ca tu nu ai avut minte? De ce sa il dai spre adoptie? Gandeste-te cum ar fi fost ca ai tai sa te fi dat spre adoptie. Poate peste 10 ani il vei vedea pe strada si vei zice ''bietul copil, nu are ce manca'' si sa fie de fapt al tau..trist,foarte trist.Sa nu il lasi la ''tata'', ar avea o soarta si mai crunta, bietul de el.

Off,cat de greu ti-ar fi cum sa renunti la accea bucatica din tine? te inteleg ca tie greu,dar hai sa privim partea buna,cand vei privi aceea bucatia rupta din tine ca rade,ca zambeste,iti va lua durerea cu mana,vei putea lupta,in fiecare seara cand vi de la munca obosita,te pui pe plans,te vei duce cu ochii umflati si te vei uita la copilas crede-ma toate lacrimile din lume ti se vor parea nimic, in comparatie cu rasul copilasului pe care esti pe cale sa il aduci, esti mama, o adevarata mama lupta pana la ultima sulfare pentru copilasu ei, nimic nu i se pare prea greu.Ai sa te urasti mai incolo daca vei facea avort, sau daca il vei da. Daca tatal e vai de el, lasa, creste tu copilu mai incolo vei primi rasplata pentru efortu depus si noptile nedormite.Roagate sa fie sanatos

Pastreaza-ti copii, pe amandoi si roaga-te sa fie sanatosi.
Discuta cu mama ta, asa cum s-a putut sa te ajute cu primul copil, asa veti gasi impreuna si solutia pentru situatia de acum.
Stiu ca te sperie perspectiva sa-ti inchizi viata la 25 de ani, ca sa-ti cresti copii, dar sunt puii tai si chiar daca ai cersi, esti datoare sa-i scoti la liman daca i-ai adus pe lume.Nu ei au cerut asta,tu ai hotarat sa le dai viata,asa ca fa-i oameni.
Nu vreau sa crezi ca sunt rea cu tine,dar asta e adevarul.
Pe tatal copilului scoate-l din schema,si un caine e mai bun parinte decat el,replica-i simplu ca nu-si merita nici copilul,nici pe tine si ramai mandra si foarte materna alaturi de copii tai.
Inscrie-te la ajutor social,cere ajutor si la biserica de care apartii,cauta orice cale legala si demna de ajutor,nici o umilinta si nici un sacrificiu nu e prea mare ca sa-ti vezi copii mari si sanatosi.
Uita de varianta cu adoptia,tu te-ai nascut in vremuri mult mai grele si totusi ai fost crescuta de mama ta, ai avut-o alaturi mereu, ai idee ce inseamna pentru un copil sa strige "mama" in somn si sa n-o gaseasca niciodata? Te-ai gandit la ce ti-ai condamna propriul copil?
Revino-ti si nu fii lasa, nici tematoare, gaseste-ti curajul sa lupti pentru tine si pentru copii tai.
Sa ai parte de nastere usoara si de dragostea si mandria copiilor tai!

Nu sunt culmea nici lasa, nici tematoare. nu m asperie nici gandul ca mi-as inchide viata. Pentru ca nu as face-o. Nu asa consider ca imi inchid viata. Am apelat la acest site pentru ca aud diferite pareri de la diferiti prieteni si chiar familie si sunt confuza. Multi imi zic ca poate nu voi avea sa ii dau ce va avea nevoie, si ca i-ar trebui o familie intreaga. Eu avand inca o fetita de 4 ani care a crescut numai cu mine, se vad repercusiunile ca tatl ei nu a fost langa ea. Atat. Nu am decis nimic. Sunt sigura ca in momentul in care voi naste si o voi vedea, pentru ca este tot fetita o sa fiu sigura ca vreau sa ramana langa mine. Este si a fost o perioada foarte lunga in care eu ca om nu am fost bine si acum efectiv ma apasa tot ce aud.

Am recunoscut ca am fost de vina, Consider ca suntem amandoi de vina. Nu i-a cerut nimeni sa ma ia de nevasta. Daca intr-un final el a spus ca totusi se bucura ca va fi tata si va ajuta trebuia sa se tina de cuvant. Si nu sunt atat de nerabdatoare sa imi refac viata alaturi de alt barbat ca sa m agandesc cine ma vrea cu copii. Personal nu ma intereseaza. Era vorba de copilul lui, nu de mine.

Ms frumos pentru sfat. In orice caz nu cred ca ar face asta, am apucat sa il cunosc cat de cat. Numai ca nu inteleg incapatanarea lui de a lua copilul si eu sa nu mai am nimic cu el. In adoptie cum am mai spus a fost ceva luat in considerare de catre familie si prieteni gandindu-se toti ca i-as oferii o familie intreaga, completa. Fiica mea mea a crescut numai cu mine, si-a vazut tatal de 3 ori. Desi este copil intreaba. Acolo oricum este o sitiuatie diferita. Am fost casatoriti, la un an ai fiicei mele am divortat ramanand prieteni oarecum, numai ca nu a ajutat financiar deloc. Ma tot gandesc ca sunt asa si datorita faptului ca sunt in 8 luni, sunt prea multe parerei in jurul meu, stiu ce inseamna sa ai un copil singura, nu stii cum sa te imparti cu munca si viata lui. Decizia mea nu este luata. Am vrut doar sa vad si diferite pareri.Imi iubesc copilul si chiar copii foarte mult.

In primul rand eu am iubit acest barbat foarte mult. Sentimentele mele s-au schimbat recent. Nu am stat cu un om timp de 2 ani, vb ta mai ales avand inca inca un copil pentru distractie si crezand ca nu va avea un viitor relatia asta. Am si specificat mai sus ca nu am decis nimic, voiam doar sa aud si alte pareri, nu am spus ca il dau spre adoptie. Am spus ca sincer as prefera la adoptie decat la el. Asta in caz ca eu nu voi avea de ales. Am crezut ca in timp acest barbat va realiza ca un copil e un dar, cum si el s-a exprimat inainte sa se tot razgandeasca ca ajuta si intr-un final sa ia o decizie de genu. Cum ti se pare dupa 5 6 luni in care singura si cu mama, numai noi am stiut cum ne-am descurcat, sa il dau "cadou" lui si gata sa imi vad de viata mea. Eu nu pot sa suport nici gandul. Avand in vedere ca eu lui in lunile astea nu i-am cerut nimic, nu m-am dus la usa lui, am asteptat sa faca singur ce a promis, cred ca am fost suficient de rabdatoare si intelegatoare. De abia acum ca se apropie sfarsitul l-am intrebat ce facem cum ne organizam si raspunsul lui a fost acela pe care il stii deja.

Nu am vrut sa-ti ingreunez sufletul,am vrut sa intelegi ca poti reusi orice vrei,ajunge sa vrei!
Nu sunt vorbe goale,exista mii de mame absolut singure care au reusit sa-si creasca copii si te poti numara printre ele.
O ai si pe mama ta care iti este alaturi,e un ajutor nesperat!
E adevarat ca orice copil are nevoie de ambii parinti,dar inainte de toate are nevoie de o infinita dragoste pe care tu le-o poti oferi,sunt puii tai...
Este foarte greu sa te regasesti si sa te echilibrezi,loviturile au fost cam multe pentru tine in ultima vreme,unicul tau refugiu este,culmea, exact in copii tai si-n ajutorul mamei tale.
Nu esti singura si desi stiu ca ai nevoie de altceva, actioneaza ca si cum ai fi.
Esti tanara, mama si puternica, poti.
Sa fii sigura!

Una din persoanele care mi-a dat ideea de adoptie a fost culmea mama mea. Iti multumesc pentru sfat. Nu mi-ai ingreunat situatia...mai mult decat e nu cred ca este posibil.

Nu il da pe copilul tau acelui barbat,care nici nu se poate numi barbat,pana la urma. Nu merita sa aiba acest copilas.
Nu il parasi,vei regreta...e copilul tau,si asa cum ti-ai crescut fetita, poti sa cresti si acest copil. Nu il lasa in voia sortii, gandeste-te bine. O mama poate face multe lucruri si isi gaseste putere sa lupte pentru copiii ei, pentru ca sunt tot ce are ea mai important.
Pe aici ti s-au oferit multe sfaturi bune, tine cont de ele.
O nastere usoara! Si multa putere sa ai grija de copiii tai!

Stii forte bine ca insarcinat fiind e mai greu sa te hotarasti, te enervezi si oarecum o lasi pe alta data cu decizia, mai bine te chinui cu ambii copii decat sa ai surprize peste ani, cand fiica ta poate te va judeca ca i-ai dat sora sau fratele unor straini, sau exista optiunea de a cunoaste parintii adoptivi sa ajungi la o intelegere cu ei sa te lase sa-ti vezi copilul cand vrei

Este foarte greu intr-adevar sa iau orice fel de decizie, mai ales cand vine vb de asa ceva. Numai prin asta nu ar trebui sa treaca o femeie. M-am gandit si la optiunea care ai zis-o tu. Totusi eu momentan nu imi fac griji decat cu nasterea. Aia am vrut si de la respectivul. Nu viata lui, doar putin ajutor. Tocmai pentru ca stiu cat costa sa treci printr-o nastere.

Probabil,mama ta a reactionat asa in fata greutatailor pe care le prevede, pentru ca usor nu va fi.
Dar nu cred ca-si va sustine ideea pentru prea mult timp si te va ajuta in orice vei hotari.

Foloseste prezervativul, nu stiu cum poti sa scrii asa ceva pe net...

Salut

Te-ai gândit la ideea de a face din copiii tăi scopul vietii tale?

Adică să trăieşti în principal pentru ei?

Ce zici ca înainte de a lua decizia de a da copilul tatălui, la orfelinat sau să rămână lângă tine să te gândeşti cum te-ai simţi împlinită la bătrâneţe? Imaginează-ţi că ai 80 de ani. Privind la trecutul tău (adică prezentul de acum şi viitorul) ce te-ar face să te simţi împlinită şi multumită de viaţa care ai dus-o?

Ceea ce pot să spun din experienţa personală e că mama mea a divorţat demult de tata şi ne-a crescut pe sora mea si pe mine de una sigură şi sunt sigur că asta o face să simtă că trăieşte pentru un scop nobil. Necătând la greutăţi, întotdeauna ne-a spus că fatpul că ne purta de grijă a fost o sursă de satisfacţie pentru ea.

Cele bune!