anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Am o chestia pe care o simt ca devine din ce in ce mai apasatoare. Ei bine, imi este foarte frica sa imi fac o relatie pe termen lung sau definitiva chiar. Mai mereu am avut acesta frica de a nu fi inselat, asa ca mai toate interactiunile mele cu fetele s-au rezumat mai mult la joaca si mai mereu fiind sceptic. Acum aprox 6 luni un prieten cu o relatie de vreo 6 ani, (aveau planuri de nunta chiar) a trecut prin ceva prin care pe mine m-a facut sa imi fie si mai frica de un asemenea angajament. Fosta lui iubita, la care el tine ca la ochii din cap si o resptecta, o trata exemplar, a avut o aventura cu altcineva. Chestia e ca nu ai fi zis ca tipa aia era in stare de asa ceva. As fi bagat mana in foc ca nu ar putea face lucrul asta, mai ales ca pareau destul de fericiti amandoi, iar ea nu dadea senzatia ca ii lipseste ceva. Dupa ce a descoperit-o prietenul asta al meu a intrat in depresie, a suferit mult, insa cred eu ca acum e un pic mai bine, dar tot rau o duce. Dupa ce am vazut faza asta cu ochii mei, acum imi e si ma frica. E adevarat ca nu toate femeile sunt la fel, cred ca exista si tipe loiale, doar ca am frica sa nu prind vreuna din asta ca cea de care am povestit mai sus. Repet, nu iti dadea nici cea mai mica senzatie ca ar putea sa fuga sa si-o traga cu altul.
Sincer am inceput sa evit interactiunile cu tipele care cred eu ca sunt atrase de mine si ma rezum doar la discutii simple, profesioanale, nimic mai mult, chiar daca unele din ele sunt pe placul meu. Am inceput sa fug si sa evit eventuale interactiuni cu femei ce ar putea duce la mai mult. Si ma simt destul de aiurea, pentru ca vad fete care se uita la mine pe strada, in parc, la sala, la job dar avand aceasta frica nu fac nimic si simt ca oarecum trec sanse pe langa mine.
Ei bine, desi cred ca nu toate sunt la fel, tot am frica asta de angajament si de a nu patii ce a patit prietenul meu, de a nu fi inselat, sau tinut de prost. De fapt chestia cu inselatul ma sperie cel mai tare.
Cum as putea sa infranez aceasta frica/stare?

11 răspunsuri:
| BuLaNNNeL a răspuns:

Nu prea poți. Cum tu ai liberul arbitru așa îl are și ea. Se destramă căsătorii de 20 de ani pe teme de genul, d-apai cele din zilele noastre.
Singura șansă e să dai de o leoaica, restul.s suzete laughing.
Mie personal, îmi e mai teamă de reacția proprie, la asta te-ai gândit? Sa fi fost tu in locul tovarășului tau? Ai fi intrat in depresie sau in penitenciar?

| Frank51 a răspuns:

Nimic nu e garantat, nu suntem în controlul a nimic, doar a vieții personale.

| GabiDumitrescu a răspuns:

Mergi la o profesionista sau la o amatoare care sa te f*&a pana iti scoti timpeniile din cap, asta ar fi cea mai indicata abordare. Da, stiu, o sa sara o hoarda sa imi dea nefolositor si eronat, inclusiv tu. Adevarul doare, stiu. Ai o perspectiva absolut gresita asupra lumii si asupra relatiilor. Asa, te inseala una. SI CE?
1. Da, draga, m-ai inselat, te iert, dar toate bune si frumoase, drumurile noastre se despart aici.
2. Da, draga, m-ai inselat, te iert, insa cu conditia sa se mute si gigelul ala cu noi si de acum te pompam amindoi simultan, vrei-nu vrei.
3. Blocat pe toate retelele sociale, blocat numarul de telefon, schimbat yala, scos frumos bagajelele la usa, adio din scurt si brutal.
4. Iti plingi in pumni ca un fatalau, o ierti, nu ii dai papucii, ii zici ca o ierti si te rogi de ea sa nu plece, desi e clar ca ar cam fi cazul macar sa purtati o discutie serioasa, ceea ce nu faceti, ca ti-e frica sa nu va certati, deci ii dai verde sa mai repete chestia asta.

P.S. Poate ar fi o treaba sa vizitezi si un psiholog.

| existential a răspuns:

Intr-adevar, multe casnicii se destrama in ziua de azi, din motive mai mult sau mai putin intemeiate.
Daca te casatoresti sau nu, asta e o decizie pe care e bine sa o iei singur. Nu putem prezice viitorul, insa putem aduce argumente pro, contra si analiza toleranta la "risc", "beneficiile".

In fond oricare dintre noi suntem capabili in anumite situatii sa dam dovada de infidelitate, raceala, ura si multe altele, care pot duce la destramarea unei casnicii.
Cred ca in orice situatie dificila, important e sa (ne) intelegem si in felul asta sa evoluam interior, sa dezvoltam acele calitati importante in relatiile cu semenii - iubirea, fidelitatea, compasiunea, sacrificiul.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Să analizezi unde duce această frică, la refuzul oricărei relații.
Ce s-ar întâmpla dacă ai ajunge înr-o relație? Ai ajunge în siuația de a deveni responsabil de consecințe, familie, copii, greutăți, necazuri. Ce face frica? Te ferește de acestea. Deci ce se ascunde în spatele fricii de refuz? Frica de responsabilitatea de a deveni bărbat. Să îți asumi această responsabilitate și apoi frica aceea, care este superficială, va dispare.

| Drimmero a răspuns:

O inseli tu primul ca sa nu suferi atunci, glumesc, sa nu faci asta. E frica irationala, stiu ca rar gasesti o tipa ca lumea dar nu toate sunt la fel si poate ai noroc sa dai de una care e perfecta pentru tine. Nu te lua dupa relatia tovarasului tau, poate totul parea perfect din exterior dar cine stie pe ce faras era relatia lor, nu scuz inselatul ei, a fost josnica dar fiecare relatie are povestea si intamplarile ei, la tine poate va fi diferit, adica nu ca poate, sigur. Nu te mai gandi la astea si traieste-ti relatia, ofera ce primesti si daca partenera e ce trebuie tine de ea si cu dintii.

| Ava1231 a răspuns:

Esti incredibillaughing)
Pai asta ii viata frate, nu ai cum sa te feresti de asa ceva, când e sa se întâmple...se intampla, n ai ce face

| Freya1 a răspuns:

Aici e o problema de lipsa increderii de sine si lipsa de experiență. Plus e posibil sa fi stat foarte mult in cercuri de oameni ce au trecut prin drame si nu ai avut de unde sa iei un exemplu bun.

În primul rând lucrează la tine.Analizeazate pe tine, pe ce nu iti place sau ce te nemulțumește la fizicul tau, la comportamentul tau etc.Pentru ca in cele mai multe cazuri, oameni se tem de înșelat in momentul in care nu se cred suficient de buni pentru altii sau precum altii.Cand ai complexe si il vezi pe x-ulescu ca arata mai bine ca tine te gandesti ca ce sansa ai tu in fata lui,sau,in momentul in care vezi un prieten ce arata bine si tie iti pare ok ca este înșelat te gândesti, ce șase ai tu sa nu ti se întâmple la fel.
Asa ca, analizeazati calitățile și defectele si scoate cel mai bun tu din tine.

Al doi-le lucru ar fi, sa nu mai compari viitoarea ta relație cu relația lui x.Tu esti tu, iubita ta e iubita ta iar ei sunt ei.Nici o relație nu e la fel,chiar dacă în fiecare exista iubire sau divergente.
Era o vorba, "dumnezeu nu face copii la idigo"

Iar ca sa nu fi înșelat in viata asta,trebuie si tu sa depui un pic de efort.
În general o persoana nu înșală daca e mulțumită cu ce are acasa,este respectată si decisă pe o relație stabilă.Asa ca,daca tu te comporți frumos, esti atent si afectuos, respecți persoana de langa tine, nu esti plecat cu lunile si ani, iti iubesti partenera si alegi o femeie ce vrea o relație serioasă posibilitatea da nu te înșele e cel putin de 80/90 %.
Dar cum am spus, pentru a forma o relație serioasă trebuie sa căști ochii, sa nu iti iei o femeie aventuriera cu zeci de relații la activ, o materialistă, o pitipoanca sau o persoana needucata.Trebuie să te uiti dupa o fata simpla, decență, muncitoare, matură si serioasă.Iar pentru a-ti da seama daca e asa sau nu ai nevoie si de o perioada de prietenie, de cunoaștere.Nu trebuie pur si simplu sa te arunci cu capul înainte,ci sa aveti discuții telefonice,pe internet,întâlniri suficient de dese fata in fata, discuții despre viata ta,a ei,despre fostele relații, planuri etc.

Acuma trebuie sa conștientizezi ca nu trebuie sa iti de-a nimeni mura in gura, trebuie sa mai experimentezi si tu si sa începi să cunoști sexul opus.Iar daca e sa nu iasa ceva, sau sa nu va înțelegeți aia e, treci mai departe.
Degeaba tot stai cu morcovul ca rămâi fecior bătrân.

| geoconda a răspuns:

Nu știi și nu ai de unde să știi cand vine acea relatie pe termen lung sau definitivă, înțelegi?
Frica de a nu fi înșelat, înțeleg. Dar dacă dăm așa impresii partenerului de gelozie, se satură de noi, cred eu. Mai bine dă tu impresia că înșeli, că ești mai indiferent. Zicea o melodie: before I love you na na na, I'm gonna leave you, na na na, caută ca să o asculti si vezi ce zice. Oricum se referă strict la faptul că,, îți voi frânge inima, înainte ca tu să o strângi pe a mea", dar da, este complicat si aici, pentru că nu știi cât de loial e partenerul.
Se mai întâmplă astfel de chestii, și cu oamenii care au fost împreună și 10 ani, și 20. Pur si simplu, nu și-au făcut datoria față de Cel de sus și au păcătuit. Ție nu trebuie să îți fie frica, tu trebuie să mergi cu capul sus. Acum, ce-o fi, să fie! Tu ești curat în fața lui Dumnezeu și asta conteaza.
Nu iti mai fie frica, nu ai cum sa prinzi vreo tipa din aia, tu crezi că tipa aia l-a înșelat de bine? Poate nu se intelegea cu el, poate o fi vrut,, gusturi noi".
Îți dai seama de fata, după sinceritate, incredere, respect. Le consideri niște șanse pe toate acele fete? Inainte sa cauti problema la alții, caută problema în tine.
Am mai zis, tu caută să fi corect într-o relație, ca nu e celălat e păcatul ei
Fundă? happy

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru Ava1231):

Viata "se intampla" daca o lasi tu sa se intimple. Majoritatea facem asta, apoi ne uitam cu ura la cei care se afla in control.

| 09Daniel20Botezan70Psihologie70Psihiatrie90 a răspuns:

Salutare! happy Am adoptat și distribui această serie de informații psihologice, cu care încerc să-i ajut pe cei care suferă de depresie și nu numai: big grin  După ce citești, răspunsul îl găsești în inima ta! happy Mult succes! big grin

-învinge orice formă de emoție negativă, de teamă! happy
-refuzul de a ierta implică în mod necesar povara timpului psihologic. big grin
-prezentul este tot ce vei avea vreodată. happy
-viața ta, este în acest moment. big grin
-viitorul este o replică a trecutului. happy
-când mintea ta este împovarată de trecut, trăiești aceleași lucruri. big grin
-calitatea conștiinței din prezent dă formă viitorului, care nu poate fi trăit decât în clipa de acum. happy
-identifică-te cu mintea, observă gândul, nu-l analiza! big grin
-ascultă liniștea din spatele oricărui sunet! happy
-observă cromatica, nu interpreta! big grin
-modifică-ți gândul, sau acceptă-l! happy
-modifică-ți starea, sau acceptă starea! big grin
-simte corpul tău interior, scufundă-te în iluminare! happy
-trăiește clipa de acum, prezentul etern, profund! big grin
-nu există salvare în timp, nu te poți elibera în viitor de problema ta. happy
-prezența în clipa de acum este cheia libertății. big grin
-nu poți fii liber decât acum. happy
-anumite lucruri din trecut n-au mers așa cum ai dorit. big grin
-îți manifești o putere să mergi mai departe, de ce s-a intamplat în trecut. happy
-te împotrivești lucrurilor care există deja. big grin
-speranța te concentrează pe viitor, neagă prezentul, neagă fericirea ta. happy
-situația ta de viață există în timp. big grin
-viața ta există acum. happy
-situația ta de viață este o construcție a minții. big grin
-viața ta este reală. happy
Ideologii personale.Aleg să renunț la depresie/îngrijorare/teamă/dezamăgire pentru că:
-apare în urma conștientizării a unui lucru greșit. sad
-este rezultatul prejudecăților. sad
-sunt trist pentru că sunt într-o stare de regret. sad
-am o mare neplăcere și suferință. sad
-am o minte împovarată cu împotrivire. sad
-sufletul meu este încătușat, în suferință, în judecata păcatului. sad
-am de ce să mă îngrijorez. sad
-am o stare de depresie. sad
-sunt captat în necurăție și supărare. sad
-sunt singur împotriva cerului. sad
-sunt nefericit și neîmpacat. sad
-sufletul nu s-a detașat de trecut și de viitor. sad
Ideologii personale.Aleg fericirea, constă în următoarele idei:
-fac ceea ce îmi consolează a binele. happy
-fac ceea ce mă bucură pe o perioadă lungă de timp. big grin
-fac totul profund, din inimă, nu din minte. happy
-renunț la orice modalitate de păcat. big grin
-pot cu adevarat sa ma identific cu mintea. happy
-vreau să îl pot contempla pe Isus Hristos, regele sfinților și al îngerilor, în purificare, slavă și în glorie pentru eternitate. big grin
-sunt împăcat cu trecutul, m-am iertat. happy
-trăiesc curat prezentul. big grin
-prezentul etern îmi dă bucurie. happy
-mă pot bucura de clipa de acum. big grin
-nu mai am de ce să îmi fac griji. happy
-simt sănătatea și viața din mine. big grin
-am o minte iluminată, purificată. happy
-de astăzi (data), mi-am schimbat viața radical. big grin
-mă detașez de păcat, de ce nu-mi aduce fericirea și pacea. happy
-confer o viață nouă. big grin
-nu mă mai interesează ce mi-a plăcut cândva. happy
-îmi consolidez sănătatea și bucuria. big grin


-dacă nu poți să nu gândești deloc, înseamnă că nu te poți elibera din minte. happy
-gândul există doar în mintea ta,niciodată în realitate. big grin
-iubirea,bucuria,pacea, nu pot înflori decât când ne eliberăm de sub domnia minții. happy
-conștiința este calea eliberării de durere. big grin
-nu mai crea durere în prezent! happy
-acceptă și nu rezista inconștient la ceea ce există! big grin
-respectă clipa de acum! happy
-momentul prezent este tot ce vom avea vreodată. big grin
-moartea ia tot ce nu suntem noi. happy
-secretul vieții este să mori înainte de a muri, și să descoperi că nu există moarte. big grin
-viața este acum. happy
-prezentul este tot ce vom avea vreodata. big grin
-trăiește in locul în care te afli! happy
-permite tuturor lucrurilor să existe cu, sau fără tine! big grin
-trăiește sfârșitul timpului! happy
-nu lăsa frica, să îți inunde mintea! big grin
-nu îți petrece întreaga viață așteptând să începi să trăiești! happy
-nu iți dori ceea ce nu ai,și dorește-ți ceea ce ai! big grin
-viața este deja desăvârșită, completă, perfectă. happy
-îți poți îmbunătăți situația de viață, dar niciodată nu îți poți îmbunătăți viața. big grin
-trecutul nu poate supraviețui dacă ești prezent. happy
-nimic real nu poate fi amenințat. big grin
-nimic ireal nu există. happy
-vindecă durerile, spulberă inconștiența, fără să faci nimic, pur și simplu existand și păstrând frecvența prezenței intensă! big grin
-fericirea si nefericirea sunt de fapt una, numai iluzia timpului le separă. happy
-nu alerga după o iluzie pentru tot restul vieții! big grin
-lucrurile și stările îți pot oferi plăcere, dar îți pot da și durere. happy
-îți pot oferi plăcere, dar nu îți vor da bucurie. big grin
-trezește-te, părăsește-ți mintea, fii prezent! happy
-acum, nu vei mai avea nevoie de lume, nu vei mai avea nevoie ca ea sa fie altfel de cum este. big grin
-acum vei fi capabil să simți adevarata compasiune și să-i ajuți pe ceilalți la nivelul cauzei. happy
-numai cei care au cunoscut transcenderea lumii pot creea o lume mai bună. big grin
-la acest nivel profund, compasiunea devine vindecare, în sensul cel mai amplu. happy
-în această stare influența ta se bazează în primul rând, nu pe realizarea a unui anumit lucru, ci pe simpla existență. big grin
-elimină suferința la nivelul cauzei! happy
-elimină inconștiența din lume! big grin
-alină suferința lumii, daca ești chemat! happy
-nu te opune durerii, las-o să existe! big grin
-nu nega durerea emoțională, ca sa nu contamineze! happy
-nu-i intoarce spatele, înfrunt-o, simte durerea complet, exprim-o! big grin
-continuă să simți durerea, frica, groaza! happy
-ai prefera să mori fără durere? big grin
-lasă strecutul să moară în fiecare moment! happy 
-Îți doresc toate aceste acumulări psihologice facute de mine, să le contemplezi! big grin
-Răspuns câștigător? big grin