Am o problema cu parintii mei si sunt disperata, nu stiu ce ar trebui sa fac.
Eu(21 de ani, aproape 22) sunt bona pentru fratele meu in varsta de 10 ani + menajera ca parintii mei sa poata sa munceasca sa ne permitem o viata decenta mai ales ca stam in chirie.
Problema e ca eu sunt impreuna cu cineva si cand munceste pe schimbul 2 nu ne putem vedea deloc in acea zi. Pana acum il asteptam la el in apartament si dormeam la el pentru ca nici unul nu avem masina si stam in capete opuse ale orasului.
Parintii mei nu sunt de acord cu dormitul la el, ei vreau sa ne vedem 2-3 h pe zi si cand e pe schimbul 2 sa vina el sa ma vada 15 min si sa plece acasa doar pentru ca asa facea si el in tinerete mergea chiar si la 2 dimineata sa o vada pe mama 2 minute. Ceea ce mi se pare ok, romantic frumos dar aiurea pentru ca eu nu lucrez deci sunt mai odihnita decat iubitul meu si macar atat pot sa fac, sa merg pana la el. Si de aici ne-am certat, de fapt ma cert cu parintii mei de cand am relatia aceasta deoarece ei nu-l plac pe iubitul meu si pentru ca au o gandire invechita dupa parerea mea si de cele mai multe ori se lasa cu jigniri adresate mie ceea ce m-a facut sa fiu mai rece fata de ei.
Eu am discutat cu parintii mei si am incercat sa-i inteleg si sa-i fac si pe ei sa ma inteleaga ca nu e ok sa ma tina asa de scurt la varsta asta si faptul ca il dadaceste asa mult pe fratele meu nu e ok dar fara rezultat. Ei vreau ca eu sa imi gasesc un job, sa lucru si sa vin acasa dupa munca sa mananc sa dorm si sa o iau de la capat.
Cam asa se comportau cu mine si in liceu. " la liceu si acasa una doua, nu mergi nicaieri!". si asa am ajuns ca nu am prieteni.
Am discutat si cu iubitul meu care si el o perioada a incercat sa-i inteleaga dar cred ca incepe sa se plictiseasca de dramele astea patetice si mi-a zis ca el nu mai stie cum sa ma ajute si sa ma mut la el. Ceea ce oricum ne dorim, sa ne mutam impreuna si sa ne vedem de viata.
Credeti ca ar trebui sa mai inghit comportamentul parintilor mei ca sa fac un bine si sa raman langa fratele meu sau ar tebui sa ma mut cu iubitul meu?
Eu sincer sunt intre. Uite ca si zilele astea e pe schimbul 2 si nu ne putem vedea si imi doresc sa pot sa merg seara sa il vad si asa dar parintii mei nu imi dau voie sa merg seara si sa vin dimineata inainte sa plece mama la lucru.

Eu zic ca la 10 ani se poate descurca. Nu e mare lucru. probabil are pc sau telefon deci timpul trece rps pentru el. cat despre mutat. parintii tai sunt exigenti si ai putea sa ii ameninti ca daca nu o lasa mai moale pleci.

La 21 de ani pe care ii ai trebuie sa te hotarasti intr-un fel. Ei nu-ti pot impune ce si cum sa faci. Pune piciorul in prag si gata. Ai dreptul la viata ta. Si fratele e destul de mare la 10 ani pe care ii are. Se poate descurca, doar daca nu a fost prea rasfatat de mic.

La 21 de ani poți sa pleci sa-l vezi când vrei, sa-ți faci familie sa te muți sa faci ce vrei ca ești majora. Poate ei îl simt ca nu are intenții bune dar nu știu ce za zic.

Au fost certuri intre mine si el si intre el si parintii mei. Mna se mai intampla. E un baiat bun oricum.
Pentru ei oricum nimeni nu e bun. intr-o vreme cand ma vedem cu baieti care chiar nu aveau nici o intentie de nimic ma certau ca ce fel de relatie e asta de ma vad 1 data la 2 sapt si acum ca ma vad cu baiatul asta zilnic nici asta nu e relatie. S-au oferit chiar pe atunci sa imi gaseasca pe cineva care considera ei buni.
multi mi-au zis, nu e bine sa te certi cu parintii tai ca poate nu dureaza relatia si dupa ce faci?
Pai eu nu am de unde sa stiu daca relatia asta o sa dureze 50 de ani sau inca 50 de minute dar stiu ca nu vreau sa traiesc asa pana la 30 de ani. Sa imi zica parintii la 10 sa fiu acasa, cu cine sa vorbesc, ce sa mananc sau cand sa merg la baie.
Si pana la urma asa cum zici si tu, ai dreptate, si oricum eu nu am cerut chestii asa marete gen sa am o familie sau ma mut la el pentru ca i-am inteles, am cerut doar sa ma lase sa dorm la el ca sa nu umblu pe la 12 noaptea pe strazi.

Ai libertate totala, te poti angaja si sa te muti cu iubirea vietii tale

Ai 22 de ani. A trecut deja vârsta când ar fi trebuit să fi independentă.
Găseșteți un job, ia-ți ceva cu chirie sau stai la prietenul tău (în felul ăsta verifici și dacă merge sau nu relația) și lasă-ți părinții să-și vadă de viața lor. Fratele tău nu e obligația ta.
Fă-ți viața ta așa cum îți place și cum ai chef și nu mai sta la vârsta asta să atârni după alții, să-ți dicteze alții ce să faci sau ce ai voie, chiar dacă sunt părinții tăi.

Nu cred ca e cazul sa alegi între iubit și părinți, asta trebuie sa înțeleagă toată lumea inclusiv părinții chiar și tu. E cursul firesc al vieții. Tu ai prioritățile tale, viata ta pe care trebuie sa ți o trăiești, asta nu înseamnă că te rupi de ai tai. E loc pentru toată lumea. Te poți muta cu iubitul tău și sa te duci în vizita la familie de câte ori ai chef sau e nevoie. Nu e nici o problema, trebuie doar sa se acomodeze cu ideea iar tu sa fii mai hotărâta. Ei nu trebuie sa se bage în legătură cu relația ta atât timp cât iubitul tău tw respecta nu te maltratează iar voi doi va înțelegeți, tu trebuie sa îl placi ni ei

Stiu ca este frustrant sa vezi ca parintii tai nu te trateaza ca pe un adult care e in stare sa-si faca propriile alegeri, dar te comporti ca unul sau inca mai actionezi ca o adolescenta care trebuie indrumata? Fiind un adult care traieste inca in casa parinteasca te poate face sa te comporti ca un copil ( desi esti adulta in toata regula). Se intampla cu multi oameni. Nu esti singura. Dar stii ce? Plangandu-te despre asta sau crezand ca nu este corect, nu va face lucrurile mai bune. Ceea ce face lucrurile mai bune este sa-ti asumi responsabilitatea pentru tine. Poti incepe prin a-ti gasi un job si a contribui la cheltuielile casei. Iar daca nici aceasta schimbare nu-ti aduce creditul si respectul parintilor tai, atunci traiul cu ei nu mai este alegerea potrivita.

Subscriu in totalitate

Oameni nebuni. Eu am ajuns in stilul asta la 30 de ani necasatorit. Deci... Educatia comunista isi spune cuvantul.