Buna. Asa eram si eu acum cativa ani. Stateam in camera mea cu zilele si ma inchideam in mine. nici eu nu intelegeam de ce, pur si simplu asa simteam la momentul acela. Cu timpul, ei au inceput sa se sature de chestia asta si eu m-am maturizat si mi-am dat seama ca nu e ok ce se intampla. Apoi am intalnit un baiat, l-am prezentat lor (cu greu si cu retineri) si asa am inceput usor usor sa port discutii cu ei, sa le povestesc ce se intampla in viata mea, vorbeam aproape totul cu ei si asta fac si acum (cu limite). M-a ajutat foarte mult iubitul meu, mi-a deschis ochii si m-a indrumat sa vad ca de fapt ei sunt mult mai deschisi decat par in a ne asculta si a ne ajuta mai ales. Daca te face sa te simti mai ok, poti discuta cu un psiholog intai, nu este o rusine! Am fost si eu si inca merg din cand in cand, atunci cand simt eu ca am nevoie. Elibereaza-ti mintea si o sa vezi ca va fi bine! Incearca sa iesi din zona asta...
Stiu ca o sa iti fie foarte rusine, dar vorbeste despre situatia asta cu parintii tai. Ei te cunosc cel mai bine si iti vor binele, deci raspunsul cel mai potrivit este la ei!
Ai omis un element esential - varsta. Probabil ti se trage de la hormoni...
Salut. Eu te sfatuiesc sa vorbesti cu parintele de care te simti mai apropiat. In mod normal, baietii se inteleg cel mai bine cu mamele, care pot deveni bune confidente si care nu ar trebui sa te judece. Sfaturi utile despre fete si relatii poti primi si de la tata, dar asta nu inseamna ca trebuie s-o excluzi pe mama ta (doar daca nu va intelegeti sub nicio forma).
Ideea pe care vreau s-o punctez este sa nu vorbesti cu amandoi odata, ci separat. Ca sa nu te simti ca la interogatoriu, luat la intrebari. Fixeaza un dialog intim cu fiecare si cu siguranta isi vor face timp pentru asta, daca simti nevoia sa discuti cu ei despre ceea ce te preocupa.
A, ok, deci esti virgin. Stai calm, trece. Nu trebuie sa te simti dubios, totusi sunt parintii tai. Vorbeste cu ei.
Ceva nu este ok la vârsta asta.
Iar sa te fi prins cu cineva in pat, eu unul, nu consider ca ar fi ceva atat de grav cum lasi tu sa se inteleaga ca ai crede. Iar eu ca părinte de băiat de 27 de ani iti spun ca nu a fost nicio scofală.
Ce simti tu fata de ei este ori o problema pe care o ai doar tu, ori un sentiment indus de comportamentul lor. Si iar nu cred ca este ceva in neregulă cu ei.
Nu iti voi ascunde ca ceva nu se leaga. Sunt părinții tăi, sper ca se comportă macar ok si mai sper ca vei face ce se poate ca sa rezolvi sau macar sa deduci intensitatea acestor simțiri.
Mult noroc.
Eu nu stiu cum crezi ca ai fost tu conceput.
Ca si-au tras-o si ei, lumanarele, o sticla de vin, maica-ta s-a dus la epilat in ziua aia probabil.
Deci sunt si ei oameni la fel ca tine, pe langa faptul ca sunt parinti.
Daca fi-miu era mare si il prindeam cu cineva in pat, ii ziceam, bravo tata, continua ca nu va deranjez, si ma duceam, ieseam prin oras, sa-i las sa-si faca treaba.
Hai sa zic, daca iti placeau baietii mai ziceam, ca era mai greu sa le zici.
Da asa? iti urmezi cursu vietii, pubertate, mai o gagica, mai o buca, cum face toata lumea de varsta ta.
Acum am vazut ca ai 20 de ani
Ai fost abuzat cand ai fost mic sau? ca altfel nu pot sa imi explic cum la varsta aia nu esti mai dezinvolt un pic.
Sunt un tip introvertit, nu prea ies din casa. Probabil si din cauza asta, m-am dezvoltat psihic extrem de greu, inca am minte de copil. Nu am trecut prin multe experiente.
anonim_4396 întreabă: