Am o problema. Recent eu si logotnicul meu ne-am despartit. Problema nu e aaceasta, pentru ca oamenii in general se mai impaca si se mai despart, nu ii usor dar ii suportabil. Problema e ca in perioada in care am fost cu el, el fiind o fire mult prea timida (nu prea vorbea mai cu nici un necunoscut, 2 vorbe doar daca erau necesare pentru el erau mult prea mult), nu prea am iesit aproape pe nici unde. Mergeam numai la petrecerile prietenilor lui, prietenii mei fiind destul de neglijati in aceasta perioada, am ajuns sa fim niste straini. Multi dintre ei sunt foarte incapatanati si s-au suparat ( si eu m-as supara pe mine), altii au plecat din tara iar altii planuiesc sa plece dincolo. Eu am ramas fara prieteni, iar fara el in aceste momente mi greu ca realizez ca sunt singura. Cunostinte am cu duiumul, mai multe decat mi-as dori sau prieteni in momente bune, dar cand dau de greu, acei cativa care erau alaturi de mine acum nu mai sunt. Nu pot sa merg cu o cunostinta la o inghetata sa vorbim, ca sa ne mai descarcam, sau ceva de genul. Eu trebuie sa trec singura rin tot, iar acum vine intrebarea mea Ce ar trebui sa fac ca sa fac fata situatiei mai usor? Cum as putea face sa imi revin mai usor si sa reintru in societate ( inainte de a fi cu el eram o persoana foarte activa, mereu la o petrecere sau un pub sau in oras cu prietenii. Dupa el am ramas fara acei prieteni petrecareti iar aceste cunostinte ale mele prefera sa stea in casa sau la biblioteca fara sa petreaca prea mult timp cu mine)?

Din textul de mai sus reiese clar ca tie iti plac cluburile, semidoctii si viata traita la maxim iar el e un tip la locul lui care nu prea ii place sa vorbeasca. Este clar ca nu va potriviti. Cauta pe cineva sa te completeze, nu opusul tau. Eu am renuntat la majoritatea prietenilor mei pentru dragostea mea, si nu regret deloc. Zici ca nu mai ai prieteni... Hmm, pai daca tot esti o fire asa sociabila, cum de nu reusesti sa-ti faci prieteni? Ai la dispozitie orasul, fakebook-ul, cluburile etc...

M-ai inteles gresit, sunt o persoana care prefera sa se distreze "atat cat o tine plapuma". Idea e ca inainte aveam cu prietenii mei tot felul de activitati ca sa nu stam in casa, sa nu facem parte din persoanele obsedate de tehnologie. Imi place sa cred ca atata vreme cat traiesc nu merita sa nu ma distrez. Dar lucrul pe care nu ai cum sa il intelegi din ceea ce am scris acolo e ca imi plac persoanele inteligente cu care poti purta o discutie. Daca imi place sa ma distrez, la fel si altora asta nu inseamna ca suntem semidocti. Iti dau exemplul meu: fata la facultate anul 2, bursiere, imi place sa si citesc, dar consider ca viata nu poate fi experimentata numai in casa. Iar persoanele care considera ca e mai important sa nu faci parte dintr-o societate si aleg izolarea(des intalnit, in ultimul timp si eu am ales aceasta cale, imi recunosc greseala) atunci nu fac altceva decat sa se chinuie pe sine si sa sufere de multe ori in tacere.

Multumesc mult pentru sfat, voi incerca pe cat posibil sa pun in aplicare cele scrise de tine. Chiar iti apreciez ajutorul

Nu am vrut sa generalizez... Fiecare se distreaza in felul sau. Eu, de exemplu, ma distrez mult mai bine jucand jocuri cu prietena mea, decat sa ies cu fostii prieteni si sa ne batem joc de ceilalti oameni. Pot recunoaste ca sunt dependent de tehnologie.
Oricum, sa nu intelegi ca nu ies din casa... ar fi putin ciudat. Facand aluzie la fostul tau logodnic, nici mie nu prea imi place sa stau de vorba cu oricine si prietenii mi-i pastrez doar pe aceia cu care (cacofonie) am ceva in comun. Oricum nu pot sa inteleg cum v-ati inteles voi, tu fiind Ying si el Yang.

Am avut o perioada de depresie in copilaria mea cand eram ca si el dar am trecut peste si mi-am revenit cu brio. In plus eu si cu el aveam cateva lucruri in comun si cateva subiecte dar pentru el eram "o piatra" sau "o povara" ca sa il citez

Nu are nicio legatura depresia cu stilul de viata pe care ti-l alegi. Am incercat si eu, dar pur si simplu nu suport toti cocalarii in preajma mea. O excursie la munte, la mare, in campus merge, insa sa ma duc la mall sa aud toate pitipoancele si toti cocalarii pur si simplu nu pot. Am fost acuzat in nenumarate randuri, cum ca as fi rasist, ca ma cred superior, ca nu bag lumea in seama si atunci le-am raspuns: uita-te bine cine esti, ce caracter ai, si cum te exprimi, si atunci o sa-ti dai seama singur ca-mi esti inferior.

Eu nu ma bag intre tine si antipatiile tale, desi te pot contrazice cu privire la un lucru depresia are legatura cu stilul de viata. Daca tu esti lipsit de putere si fara chef esti trist mohorat uneori speriat lipsit de orice dorinta de a continua sa traiesti, nu ai cum sa te simti bine in acele momente, de multe ori nici in preajma oamenilor, mai ales sa ai vreo activitate. Eu am fost in situatia asta, dar nu inseamna ca si el e la fel, deja vorbim aici de temperamente diferite unul are caracterul dominant colericul, iar celalalt melancolocul (se vede de la o posta care are momente de extrabertit si care are de introvertit in general intre noi 2)

Eu sunt foarte fericit in colectivul in care traiesc, nici vorba de depresie.
In fine, aceasta discutie nu-si mai are rostul. Fiecare isi traieste viata cum vrea si cum ii place. Eu iti doresc succes in a-ti gasi jumatatea. Pana la urma, asta cred ca este si raspunsul la intrebarile tale initiale: gaseste-ti adevarata jumatate.

Nu era vorba de tine, ca ai fi sau nu depresiv. Asta mi s-a intamplat mie in copilarie de aia ne-am inteles ca stiam cum sa vorbesc cu el. Nu imi doresc in acest moment o alta relatie, ar fi clar ca nu ar fi reala, iar eu nu doresc sa fac rau nimanui, ca in acea situatie nu eu sufar ci cealalta persoana daca ajunge sa tina la mine. Multumesc oricum pentru timpul si ajutorul tau

Ma bucur ca am putut sa te ajut, si ca apreciezi un sfat dat de mine, Sper sa reusesti si sa fii cat mai fericita!

fakebook-ul,

Trebuie sa fii puternica si sa incepi sa iti reiei activitatile vechi. Oricum acum vezi si care din prietenii tai sunt cu adevarat prieteni.Dar vei reusi.

Sunt fel de fel de greşeli şi mici tensiuni care pun la încercare o relaţie de prietenie în timp. E nevoie să ţii mult la acea relaţie de prietenie pentru a avea răbdare, pentru a sacrifica orgoliul, pentru a acorda bunavointa…

Trebuie să te asiguri că partenerul de viaţă poate fi capabil să îţi fie şi prieten, şi un bun sfătuitor. Viaţa ne va pune în faţă atât de multe provocări încât e nevoie putem colabora permanent cu cei de lângă noi, sau, cei de lângă noi să fie capabili să colaboreze cu noi în momente critice în care vom fi nevoiţi să ne situăm.

Se spune că poţi consuma un sac de sare lângă o persoană, îi poţi sta alături mult timp fără să ajungi să o cunoşti în mod concret. Şi asta pentru că nu am văzut-o (sau nu am vrut să o vedem cum se manifestă în situaţii critice…

De abia atunci vom afla cine sunt cu adevărat cei din preajma noastră, sau ce reprezentăm noi pentru ei…

Este necesar să fim deschişi, prietenoşi, pentru a ni-i face pe TOŢI cei din jurul nostru prieteni, pentru a ne face viaţa mai uşoară (chiar dacă nu toţi vor trece de-a lungul timpului "probele" prieteniei).

Este necesar să-ţi faci prieteni buni. Este întotdeauna nevoie de ei (deşi se spune că în viaţă poţi avea doar unul sau doi prieteni cu adevărat buni, la bine şi la greu, mai mulţi de atât fiind un lucru foarte rar, depinzând de firea noastră).

În ciuda tuturor deamăgirilor vieţii avem nevoie de a acorda mereu şi mereu şanse şi încredere (în limitele demnităţii şi ale socializării umane) celorlalţi pentru a ne întreţine astfel armonia şi propriul echilibru.