Sa-ti iei viata in maini si sa pleci de la ei daca esti major. Oricum ar fi cinstit sa contribui si tu cu o suma lunara la viata familiei.
Am contribuit și eu după cum am zis, iar în plus lor de ajung bine banii pentru facturi și mâncare. Și am uitat să menționez că ei nu înțeleg faza cu sportul și încearcă de când îi știu să îmi pună bețe în roate ca sa nu-l mai practic, de exemplu când am antrenament ei vor sa mă trimită la X persoana cu nu știu ce cadou, doar ca sa pierd timp sau ca sa sar peste ziua aia, trist, dar adevărat.
Până la anul pe vremea asta n-am cum să stau departe de ei, doar dacă mă mut in chirie, dar nu vreau asta pentru că dau bani aiurea și vreau să.i strâng pentru facultate ca sa îmi ajungă în caz că nu intru la buget pentru a plăti taxele.
Tu știi cel mai bine care este motivul pentru care nu te mai au la inimă.
Dar cel mai rău este că mulți părinți nu știu cât de important este visul unui copil. Până la anul înveți lecția răbdării.
Bătrânii să nu se vaite mai târziu că au fost abandonați de copii prin cine știe ce aziluri.
Eu cred ca trebuia sa imparta cu ei, fix jumatate. Din ce spune e la a doua facultate, probabil in prima l-au sustinut parintii lui asa ca trebuia sa fie recunoscator. Cine stie cum s-a comportat el cu ei de s-au racit.
Nu mai da vina pe bietii oameni, daca a terminat o facultate are +25 ani, trebuia sa plece de mult, daca tot sta la ei, macar sa imparta tot ce are cu acestia.