Am stat și am analizat un pic situația și am ajuns la o concluzie...motivul cel mai des a certurilor mele cu sotul este copilul.
Ne iubim copilul și ii oferim tot ceia ce e necesar și mai bun pentru o creștere frumoasa,dar de când sa născut a fost de o răutate de ne descris... Știu ca o sa ziceți ca nu copilul e rău etc, dar noi am încercat toate modalitățile de a înțelege ce e cu el si de a ne comporta cât de bine se poate cu el si în preajma lui dar nu ii mai găsim leac.Am fost la medici sa vedem dacă nu are ceva probleme,e sănătos tun,la psiholog încă nu am fost dar o sa ajungem curând toți trei sunt sigura.
Ma puteți judeca dacă vreți, dar de când sa născut nu mai știm ce e aia liniște și nu ne mai putem bucura de nimic.
Mai pățește cineva asa?

Trebuie sa dai militaria jos din pod, ca pe vremuri!

"...de când sa născut a fost de o răutate de ne descris..."

Cum ar veni, a iesit din uter injurand, sau cum?!

Ai analizat situația atât de bine încât ai ajuns să dai vina pe singurul om nevinovat din familia aia: copilul.

Acum trei zile parcă problema era bărbatul:

" în 12 Decembrie | Osana254 a întrebat:
Simt ca nu mai pot sa trăiesc cu sotul în casa...
Treaba e ca omul asta de ceva vreme a început sa fie pe dos. Orice vorbesc cu el nu ia în seama, toate le face pe dos de la o vreme, vorbesc cu el degeaba pe orice trebuie sa facem, când pleacă de acasă nu mai vine cu orele de la magazin"

Iar acum sase luni spuneai clar că suferi de diverse probleme psihice:
" în 1 Iunie | Osana254 a întrebat:
[...]Reusesc sa merg undeva doar când simt eu ca e totul perfect, îmi e familiara treaba sau știu ca pot impresiona.Altfel ma simt mereu ciudat, complexata, obligata, constransa, ne în largul meu.Imi e rușine sa nu zic sau fac vreo prostie, îmi fac gânduri aiurea (gen "oare sa ma descălțat deși zice sa nu o fac?" spre exemplu) ce nu ma lasă să mă liniștesc dar ma fac și sa ma simt nebuna"

Eu zic să nu mai dai vina aiurea pe un copil nevinovat și să vă rezolvați voi doi, adulții, multiplele probleme de care suferiți.

"Drumul spre iad este pavat cu bunavointa".
Daca lasi totul dupa placul copilului, atunci vei fi sclavul lui.
Trebuie regandit sistemul familiar, adica limitele si sarcinile fiecaruia dintre voi. Cereti parerea si ajutorul parintilor voastre, ai cunostintelor care au copii (mult) mai mari, dar nu strica nici un comsult cu psiholog profilat pe educatia familiara.

"a fost de o răutate de ne descris"
Numai la psiholog n-ai fost, desi la usa lui trebuia sa bati din prima.
Cati ani are copilul?

Copilul trebuie educat de parinti, fiindca fara educatie ajunge un razgaiat si copil cu probleme de comportamnet.
Medicii nu au nici o vina sau putere sa va educe copilul, asta trebuie sa o faca parintii, nu cu bataia ci cu pedeapsa.

Din curiozitate, la ce medici ati fost daca la psiholog nu ati ajuns?

La medicul pediatru ce ne-a trimis la control gastro, la inima etc sa se asigure ca nu e vreo boala fizica.

Are un an

1 an și 5 luni

Da,am făcut depresie postnatala, o depresie ce a persistat foarte mult și nu e vindecata total și din cauza faptului ca nu găsesc o soluție în a putea domolii copilul...prea multe nopți de dormit, zile fără odihna, stres timp puțin pentru noi.

Aham. Și asta este vina copilului? Voi când ați decis să faceți un copil nu ați știut câte sacrificii și câte eforturi sunt necesare pentru a-l crește?

De unde sa știm dacă nu am mai avut? plus ca la cine am văzut noi copii nu erau în situația noastră. nu ne-am așteptat nici o secunda ca nici măcar o bunica nu va sta cu el jumate de ora sa mergem pana la magazin, sau ca va face crize de isterie din orice.Am mai văzut copii da nu în stilul asta

Nu amuzantule...plângea isteric continuu, nu vroia san, era singurul copil de pe partea aia de nanontologie ce făcea în halul ala..nu dormea nimeni de el, dor el se auzea continuu.Mai plângeau și alții la baie, ca le era foame sau etc dar al meu de când sa născut nu a vrut sa doarmă și plângea continuu.Nu mai știam ce sa facem cu el, la un moment dat a trebuit sa ii dea injectii sa ne putem odihnii toți implicit el...

Dar cine a avut copii inainte de primul copil? Copilul trebuie educat inca din burta mamei. Sotia mea vorbea cu ei cand era gravida. Eu nu am dat decat odata o palma la fundulet baiatului meu cand avea 6 ani. Chiar daca faceau ceva rau, le explicam ca este rau ce au facut si sa nu mai faca. Niciodata nu le-am promis ca daca is cuminti le fac cadouri.
Sigur ca nu e chiar usor cu copii, dar merita sacrificiul. Eu cand veneam de la munca - desi aveam o munca consumatoare psihic - imi petreceam timpul cu ei, ca sa o las si pe sotie sa "respire".
Si inca un lucru important: cand unul dintre noi (eu si sotia) le spunea ceva, chiar daca nu eram de acord, nu interveneam in fata lor. Este ceva deosebit de grav sa faci asa ceva.

La 1 an copilasul poate fi educat usor, doar ca parintrle trebuie sa fie strict si sa nu-i faca placerile, ca-l razgaie si mai tarziu il scapa din mana.

De curiozitate, cum manifesta " o răutate de ne descris" un copil de 1 an si 5 luni? Cu un repertoriu de cuvinte de le numeri pe degetele de la mana. Cum?

Ce rautate poate sa fie la un copil de un an?! Ca plange? Doamne... faceti ceva cu voi, parintii, ca copilul este oglinda voastra.

Puneti-i limite, stabiliți consecinte atunci cand nu va asculta. Toti copii au ispta de a intinde coarda cat pot de mult, dar voi trebuie sa setati regulile.