As vrea nevoie de un sfat din partea voastră. Poate găsesc și oameni ce sa nu vorbească la mișto,sau sa ma ia în ras, sau sa ma judece.
Sunt căsătorită, am un copil si deși e aiurea ca la ani mei sa cer un sfat aici, chiar nu am cu cine sa vorbesc treaba asta pentru ca e ciudata.
Ideea e ca periodic intru ca și intr-um fel de depresie unde apar părerile de rău.Nu vreau sa fiu înțeleasă greșit, îmi iubesc copilul nu as vrea sa nu îl am, dar înainte de soțul meu am renunțat la o relatie destul de lunga dar și grea la care tot ma gândesc.Nu am mereu asta,dar apare anual perioade în care efectiv ma pun pe bocit,ascult muzica trista și ma gândesc dacă ar fi fost altfel,sau ma gândesc la anumite lucruri plăcute.
Nu simt ca nu îmi iubesc soțul,nici nu simt ca nu sunt atrasa de el sau ceva.Dar habar nu am,aia a fost prima mea relatie serioasa,acolo am crescut și deși era o relatie cam toxica o parte din mine a rămas acolo și nu pot sa o readuc la mine.
Chiar dacă eram singura și îmi era greu,când parca mașina în fata casei fugeam afara în întâmpinare,chiar dacă ne certam,poate ajungeam chiar la buscari,când treceam cu microbuzul pe lângă casa (făceam naveta) si vedeam casa(chiar daca o duceam extrem de rău și cu stres) simțeam o senzație de bucurie și multe altele.
Credeți ca e doar o chestie de moment? Ca s-ar putea sa fie doar dorul de noul început si de fapt sa nu fie sentimente?
Acum avem fiecare viata noastră.Eu căsătorită cu copil,el intr-o relatie de câțiva ani și nu cred ca s-ar mai putea face ceva.Dar pe el (pe siteuri-le) de socializare se vede ca nu mai e el, nu mai e acel om pe care l-am cunoscut.Ii vad și lui tristețe în ochi.
(Relația sa încheiat acum mai mulți ani, nu e de puțin timp).

Stii cum e, prima iubire sau cea mai mare iubire nu se uita niciodata. Unii se mai gandesc si dupa 50 ani la persoana aia. Dar majoritatea uita, timpul le rezolva pe toate, o sa te afunzi in noua ta viata si o sa uiti de el. Gandeste-te si la momentele neplacute nu numai la alea placute, gandeste-te ca probabil nu ati fi avut niciun viitor impreuna, asa poate te mai consolezi

Problema ta e ca nu iti place linistea, pacea interioara. Chiar daca tu zici ca nu e asa subconstientul tau tanjeste dupa actiune, dupa acel sentiment cand nu stii ce se va intampla la urmatoarea intalnire. Acum esti intr-o relatie pasnica, nu mai ai parte de acea,, actiune" iar aceasta schimbare brusca te-a marcat!
nu de acel idiot care nu te aprecia ti-e dor ci de atentie, actiune, necunoscut etc!
Tu se pare ca nu esti o fire pasnica, tie iti place actiunea iar acum cand ti-ai gasit un barbat pasnic care iubeste pacea si intelegerea in familie, nu mai ai parte de nimic iesit din comun iar asta te macina.
Rezolvarea e sa faci tu ceva care sa te scoata din viata asta monotona dar uita de acel idiot ca nu de el ti-e dor asa cum am zis...
Gaseste lucruri care sa-ti placa sa le faci, fa-ti cateva prietene cu care sa-ti omori timpul liber etc, astea te-ar putea ajuta!

Mulțumesc de sfat. Ajuta mult sa iti dea cineva o părere sau sa te asculte.

Aia e chestia ca tot îmi vine în cap "oare cum am fi fost acum?" Și etc...

Nu e ceva ieșit din comun. E sentimentul ăla de nostalgie pe care mulți îl încercăm intr-un fel sau altul. Unul merge într-o altă țară, se stabilește acolo și o duce bine, iar după un timp îi vin gânduri despre trecut (nu era mai bine dacă rămâneam în țara mea?). Și multe de genul ăsta. Dar viața le depășește, iar noi mergem înainte. Și după ce mai trece timp, chiar nu ne mai uităm înapoi.

"cum ar fi fost daca"

Ar fi fost mai rău decât îți e acum.

Daca ai fi rămas în relația aia, fi fost tot nefericită și te-ai fi gândit cum ar fi fost daca as avea un tip liniștit care să mă iubească, etc etc.

Nostalgia te face să uiți de motivele pentru v-ați despărțit în primul rând. Ipotetic vorbind, daca te-ai despărții acum de actualul și ai relua relația cu primul, în câteva săptămâni (maxim), ar reveni toate sentimentele negative și ai vrea din nou înapoi la cel cu care ai un copil. Iti garantez.

"Ce ar fi fost daca..." Ce crezi că ai fi avut în plus cu fostul, fata de ce ai acum? Ce crezi că îți lipsește? Ce crezi că ratezi? Toxicitatea aia de care ai pomenit? Poate ai vrea și de la actualul sa te trateze mai cu indiferență, sa fie mai dominant, eventual să te și pocnească la nervi, sau ce? Toxica e de fapt gândirea ta de acum, iluziile pe care ți le faci imaginandu-ti că pierzi nu știu ce senzații sau trăiri extraordinare când de fapt în realitate ai reveni plângând la cel care îți oferă o relație stabilă și te tratează corect.

Trebuie să lucrezi la tine, acolo e problema, nu reușești să te bucuri de ce ai și îți imaginezi că iarba e mai verde de partea cealaltă.

Nu cred că e doar experiența ta, poate că fiecare dintre noi privim uneori în urmă și ne întrebam: cum ar fi fost dacă?
Dar timpul nu se mai întoarce înapoi...

Trezeste-te la realitate femeie, ca esti destul de matura ca sa intelegi ca o veche relatie nu va fi niciodata fericita si nici posibil sa o schimbi, deci focuseaza-te pe PREZENT si invata sa-i fi fidela sotului, sa-ti iubesti copilul si sa faci ceva cu casnicia ta, ca sa mearga, ca se duce naibii de rapa si relatia asta, numai din vina ta.
Evita sa te mai intalnesti cu fostii iubiti, ca nu-i normal si nci normal fata de sotul tau!

Nu am spus ca m-am întâlnit cu vreun fost...nici ca îmi înșel soțul.
De unde le scoți?

Nici eu nu as vrea sa gândesc asta.Si nici mie nu îmi e ușor sa am gânduri de genul crede-ma.
Dacă îmi convenea nu mai scriam aici, sau ceream un sfat.
Mulțumesc pentru timpul acordat.

Și eu am astea doar în anumite momente nu mereu.

Daca esti femeie serioasa si-ti iubesti sotul, de ce aduci indiscutie fostii iubiti, de ce inca tanjesti dupa ala?
De ce nu-ti este gandul la unicul barbat din viata ta, cu care te-ai maritat si pentru care ar trebui sa nutresti sentimente pure de dragoste?

Pentru ca pe fostul l-am lăsat pentru actualul după multe greutăți (certuri, agresiune fizica și verbala), dar în acelasi timp el a fost cel cu, care am crescut, copilărit și împărțit o pâine și sărăcia și nu știam altceva in afara de el.Lumea mea s-a învârtit foarte muti ani în jurul lui și am avut și momente frumoase, avem grija unul de altul în nebunia aia a noastră doar ca probabil în asta sa și transformat relația, în întrajutorare, în colegi de apartament plus ca treptat nevoile lui începeau sa fie mai mari mereu decât ale mele.Cand am văzut ca el poate sa se descurce dar prefera da fac eu ca să nu se deranjeze el, sau ca implica mereu familia lui în relatia noastră și multe altele am renunțat.Dar mereu m-am gândit dacă nu cumva puteam sa repar ceva sau sa fi făcut altfel lucrurile. Avand în vedere ca am trecut peste inselat, agresiune și etc (nu e ok dar am facut-o) iar astea o data cu timpul au dispărut.Ma gândeam ca și celelalte lucuri puteau sa se repare probabil dar am renunțat eu sa mai lupt.
Nu vreau sa ma întorc la el, dar gândurile de cum ar fi fost dacă reparam și celelalte lucuri ce nu au funcționat ma macină.

Nu mai pierde timp inutil cu ceva demult trecut si incheiat, ca trecutul NU s epoate schimba.
mai bine te gandesti cum sa-ti faci viata mai frumoasa acum, in PREZENT, cu actualul sot, cu copii, cu viata pe care o lasi trecutul in pace ca NU se poate schimba nimic acolo.
Psihologii sfatuiesc intotdeauna oamenii care se agata cu disperare de trecut sa NU mai faca asa prostie, ca-si distrug viata si nu repara nimic, fiindca trecutul este imposibil de schimbat.