Mda, mutate cu prietenu tau si salut, daca chiar crezi ca o sa va fie impreuna da-i bataie.E greu sa traiesti cu parinti, insa cand nu ii mai ai, e si mai greu.Mai rau e cu rau, dar mai RAU e fara rau
Mult ai mai scris
Eu singura solutie pe care o vad este sa iti cauti un loc de munca, sa te muti cu iubitul tau si sa iti faci o viata, nu poti sa te plafonezi de la 22 de ani sa fii dadaca fratelui tau si sluga mamei, sa te izbesti de nepasarea parintilor. Si-au facut un copil pai sa il creasca, la 10 ani nu ai nevoie de dadaca, o sa le fie greu dar plecand de acasa o sa ii ajuti si pe ei intr-un fel sa constientizeze anumite lucruri si mai ales il ajuti pe fratele tau care poate se va responsabiliza, altfel va ajunge un ratat toata viata.
Ca fata la 22 de ani, ai nevoie de foarte multe si vor trece anii in care te umpli de regrete, de nemultumiri, de complexe si vei ajunge rau atat profesional cat si personal.
Chiar daca vei avea probabil un conflict cu ai tai la inceput, fa-ti viata ta.
Nu conteaza ce zic ai tai de prietenul tau, ca din ce povestesti vad ca au doar critici la adresa ta, daca tu simti sa faci schimbarea asta si vezi un sprijin in iubitul tau, luati-va viata in piept si mutati-va impreuna, cautati un job si nu mai depinde de altii.
Invata sa te pui pe primul loc, dupa restul.
Bafta multa!
Mergi la lucru! Nu mai sta bona la fratele tau ca peste ani te miri ca nu ai experienta, vechime si banii tai. Fratele tau trebuie sa învețe să se descurce, altfel de la prea multa comoditate poate deveni handicapat si nu exagerez.
Fratele tău are 10 ani, nu e nou născut, se poate descurca și singur.
Cel mai bine te muți cu prietenul tău, nu are sens să mai stai cu familia din moment ce te țin acolo doar pe post de menajeră și bonă neplătită.
Dacă o să înțeleagă bine dacă nu iar bine, e viața ta și faci ce vrei.
Ascultă-mă, știu că îți pasă acum de iubitul tău, mai mult decât de fratele tău. E normal, ai și o vârstă specifică, dar trebuie să îți ajuți fratele.
Eu în prezent, peste 2 luni fac 16 ani. Și sunt fată.
Eu de mică am crescut cu bunicii mei, părinții mei lucrează și când eram mai mică, nu puteam să stau singură acasă. Așa că locuiam cu bunicii mei, și încă locuiesc aici pentru că așa m-am obișnuit.
Părinții mei lucrau și făceau bani ca să îmi cumpere haine, lucruri, și mâncare.
Bunica mea, făcea mâncare, câteodată curat, făcea cumpărături.
Bunicul meu ducea mereu gunoiul, mai spăla vasele câteodată, în fiecare zii mătura în sufragerie, în fiecare săptămână bătea covoarele și dădea cu aspiratorul.
Eu ce făceam? Nimic! Doar temele pentru școală!
Acum ce fac? Nimic!
Peste două luni eu fac 16 ani, iar eu nu știu să fac aproape nimic. Nici patul nu știu să îl fac calumea, pentru că atunci când eram mică dormeam cu bunica mea în același pat și dimineața îl făcea ea.
Bunicul meu a murit, acum aproape doi ani, părinții mei lucrează în fiecare zi. Însă vara în perioada asta, bunica mea este plecată la spital la București să își facă un tratament, și se duce în fiecare an, pentru două săptămâni.
Anul trecut când a plecat, am fost singură pentru prima oară, căci înainte eram cu bunicul meu.
Deci, nu poți să îți imaginezi așa ceva, am încercat să fierb un ou și nu am reușit, dar tot nu m-am lăsat și am mai încercat să fierb două ouă și nu am reușit. Deci am stricat 3 ouă degeaba. Apoi peste o zii am vrut să fac paste, când am luat oala în care am fiert apa, am luat-o cu o cârpă, pentru că era fierbinte, și nu aveam mănușa de bucătărie. Și până la urmă nu am mai făcut paste pentru că a luat cârpa foc.
Ce vreau să scot în evidență, e că peste aproximativ doi ani o să fiu majoră, iar eu una, nu știu să fac aproape nimic: nu știu să fac curat, nu știu nici măcar să dau cu mătura, nu știu să spăl vasele, nu știu să spăl haine, patul de-abia îl fac, să gătesc nici nu se pune problema, că nici nu știu să fierb un ou.
Totuși când aveam 10 ani, eu una mă duceam la școală singură. Și în clasa întâia, m-am dus odată singură.
Deci vorbește cu fratele tău despre asta, vorbește cu mama ta despre asta, că nu e bine ceea ce se întâmplă.
Nu îl lăsa să ajungă ca mine, că e tare greu.