Ar trebui sa-l filmeaze, sa puna o camera ascunsa cand face astfel de lucruri iar apoi sa se duca la politie cu filmarile, altceva nu prea ar avea ce sa faca ca sa fie crezuta de astfel de oameni fara mila, nimeni nu merita asta si este josnic tu ca bunici tai sa faca asta!
Acea persoană la care se ascunde poate suferi rigorile legii. Ea nu poate sta tot timpul ascunsă. Doar Protecția copilului poate soluționa cauza.
Daca e abuzata fizic, atunci sa filmeze ascuns cateva asemenea evenimente, dovada cu care poate apela la autoritatea tutelara sau chiar la politie.
Fara dovezi ferme, e cuvantul ei impotriva bunicilor.
E dată cu capul de pereți, călcată în picioare (la propriu), a fost cât pe ce să fie violată de concubinul bunicii ei, jignită, umilită, pusă la tot felul de munci și ținută fără mâncare. Mai nou i-a luat toate actele pe care le avea pentru a se asigura că nu va merge nicăieri cu ele.
Nu o lasă să mănânce, o bat, o dau cu capul de pereți, au călcat-o în picioare (la propriu), concubinul bunicii ei ar fi încercat s-o violeze dar a scăpat doar pentru că a fugit prin curtea din spate și o pun la tot felul de munci
Este suficient să-i înregistreze audio și să țină telefonul nici prea ascuns, nici prea la îndemână; și dacă este posibil cu ecranul stins.
Cel mai rău lucru care s-ar întâmpla bunicilor este să le fie luată nepoata și statul să o ducă la un centru de plasament.
Recomand ca fata să stea cât mai puțin pe acasă și să lucreze în timpul liber la împărțit de pliante sau să facă voluntariat la crucea roșie sau altă organizație.
La 18 ani poate fi ajutată de către ADRA; sau poate chiar și acum.
Bunicii ei sunt niște oameni oribili. Locuim în același oraș și știu cum se poartă cu ea. Au negat mereu totul și a doua zi venea plină de vânătăi pe mâini, picioare, față, spate etc
Asta o spui tu dar - repet - ei, ce zic? Stii cum se zice: ascultă ambele părți
Apropo, câți anișori are persoana in cauză?
Bati cimpii, daca o batea careva ramineau urme, imediat veneau cei de la protectia copilului si o lua, unde pui ca aveau aia probleme si cu politia, deci aberezi la greu, pe pariu ca de fapt tu esti minora de 16 ani, care refuza sa stea cu bunicii, invoci chestii si rahaturi care nu-s adevarate, vrei sa fii asistenta la tv vrei sa-ti faci de cap, ca vorba aia ai 16 ani,dar bunicii nu te lasa,de aia ii urasti,de aia ai si fugit de acasa,esti o fugita de acasa,esti un copil rau,ai ginduri de bagabonteala, deci fetiscane de astea am vazut destule, care se cred buricu pamintului, ca ele ar fi destepte, ca fac si dreg, cand de fapt is niste mucoase.
Prea multa libertate strica.Toti is de partea bunicilor oare de ce? Pt ca ewsti o mucoasa care i s-a urcat la cap pana una alta esti intretinuta, asa ca stai in banca ta, cand o sa faci 18 ani du-te sa nu mai auda nimeni de tine,dar pana atunci stai si asculti ceti zic cei care au grija de tine.
Deci prietena ta esti de fapt chiar tu,mai vii si pe aici cu minciuni, minti, te dai drept altcineva, no sa iasa din tine cine stie ce om, dar asta e viata, fiecare cit poate sa duca.
Pai daca e batuta si are urme, de ce nu a mers la IML sa isi ia certificat medico-legal? O data, de doua ori, de trei ori... a lasat sa se intimple asta si nu a facut nimic in acest sens?
Nici o sansa, fiindca va fi cautata cu Politia si adusa din nou acasa.
Pare un copil rebel cu probleme de intelegere, deci nu ar trebuiis a crezi ca o abuzeaza doi batrani, mai ales ca sunt bunicii ei, doar ca ea este un copil obraznic care a mai fugit de acasa si acum este data in grija bunicilor unde ebunicii ei au OBLIGATIA sa o suprevegheze non stop.
Este indicat ca tu si prietenii ei sa vea vedeti de treburilevoastre daca nu vretis a aveti probleme cu politia, ca fata aia este bine aoclo unde este sub stricat supraveghere a bunicilor.
Serviciul de protectie al copilului are grija sa faca controlae inopinante acasa la buncii deci stiu si vad totul, nu ce afirma un copilas obraznic si nici ce spune ea prietenilor ei.
Dupa cum vad chiar tu esti foarte micuta de varsta, avand 14-15 anisori, deci nu esti departe de ea, care nu ai inca atata minte sa poti intelege ce se intampla cu fata asta.
Nu a știut ce să facă și eu n-am știu cu ce s-o ajut. Acum e la centru bine