Bună. Am o întrebare. Voi cum ați trecut peste moartea animalului de companie? Am avut o pisică care a fost la noi de 13 ani, când a venit era deja destul de mare, poate să fi avut 15 ani. Acum luase o rinotraheita, tratamentul nu a funcționat și ajunsese abia să se miște. Când într-un final ne-am decis ca e mai bine să o adormim, ea a murit singură. Eu sunt distrusă, mi-am petrecut mai mare perioadă din viață cu ea, decât fără ea. Cu ea dormeam, cu ea mă trezeam, mânca lângă noi, mă aștepta acasă. Acum de parcă am pierdut tot. Mai am două pisici, însă niciodată nu au fost prea afectuoase și acum nici nu mă pot uita la ele. Nu prea pot mânca, nu pot dormi. Îmi lipsește foarte mult. Eu nu prea am avut pierderi în familie, și acum îmi este foarte greu. Totuși aș vrea să îmi găsesc puterea să merg înainte. Voi cum ați trecut peste această etapă dureroasă din viața voastră? La mine nu merge argumentul ca "a fost doar o pisică ", ea mi-a fost alături când nimeni altcineva nu mi-a fost, la boala, după operație, mereu când plângeam …. Vă rog ceva sfaturi cum aș putea trece prin asta mai ușor ???? la moment o nouă adopție, exclus. Avem nevoie să ne vindecăm, nu vrem să luăm un suflet și să facem diferența și să simtă lipsa de iubire și afecțiune. Când vom fi pregătiți la sigur vom adopta un nou suflețel ???? vă mulțumesc mult! Mesajele răutăcioase țineți-le pentru voi, eu și așa nu sunt bine … am făcut orice ca să o pun pe picioare însă probabil așa a fost să fie. Nu mă simt vinovată pentru moartea ei, pentru ca am făcut tot posibilul până în ultimul moment.

Bună! Am avut demult o pisica un motan l am avut de mic a trait 15 ani, a murit in 2015, am plins mult dupa el si acum dupa atîtia ani il visez, si caut sa gasesc un motan cum era acela era birmanez.

E normal sa suferi, ii iubim mult mai ales ca sunt necuvantatori si incercam sa ii intelegem si sa ii facem sa simta si ei iubirea noastra.
Era un animalut batran deja, putea muri si de batranete, inimioara slabita deja.
Stiu ca vrem sa le prelungim viata dar poate si ei vor sa se duca...
Al meu face 15 ani, de cand avea 11 ani mi-a zis medicul ca este batran ca un om de peste 70 ani ) stiu ca sunt ultimii lui anisori cu mine 3 ani sau poate 5... dar nu as vrea sa sufere si sa se chinuie cand o fi sa se duca.
Soc nu va fi ca se duce dar sa-l vad tapan langa mine cred ca voi innebuni.
Eu mai am si alti felinezi tocmai pentru a fi pregatita cand se va duce mosul meu pufos, trebuie sa am grija de ei.

''Nu mă simt vinovată pentru moartea ei, pentru ca am făcut tot posibilul până în ultimul moment.''
In nici un caz sa te simti vinovata!
Adopta inca un sufletel, o pisicuta kitten care seamana cu a ta, o sa vezi ca e placut sa cresti un pui mic cu toate prostiile pe care le fac ei cat sunt mici.
Nu are cum sa fie ca pisica ta de s-a dus pentru ca toti sunt cu personalitatea lui, ai mei toti 4 sunt diferiti, siamezutii mai manglitori de fel, europeana f rea si birmanezul batran cel mai gelos si posesiv.

Ti a fost familie si este normal sa suferi.
Stiu cum este.
Asa este legea firii.
Vei trece peste acesta perioada de doliu si o vei pastra in amintire pentru totdeauna.
❤️

O îngropi și gata.
Animalele nu au suflet veșnic ca oamenii.
Au suflare de viata care se termina odată cu moartea trupului.

Cel mai corect era sa începi prin a povesti ca ești o persoana cu probleme.
Mergi la psiholog și animalul de companie era susținerea ta.
Noi nu suntem aici sa te judecam.
Dar dacă nu ești sincera atunci ai doar de pierdut.
În primul rand sincera cu tine însăți.
Dragă fată din Moldova, sau indiferent de unde ești.

Am avut acum 9 ani o cățelușa de rasa șoricar.
Într-o zi a plecat și nu a mai revenit niciodată.
Nu știu ce s-ar fi putut întâmpla cu ea, căci a fost bine îngrijită.
Îmi pare și acum rău după ea, mai ales că a dispărut așa subit, dar am acceptat situația.

Nu puteți compara o boală psihică cu o afecțiune și grija față de un suflet.