| alinamocan39 a întrebat:

Bună. Am o întrebare. Voi cum ați trecut peste moartea animalului de companie? Am avut o pisică care a fost la noi de 13 ani, când a venit era deja destul de mare, poate să fi avut 15 ani. Acum luase o rinotraheita, tratamentul nu a funcționat și ajunsese abia să se miște. Când într-un final ne-am decis ca e mai bine să o adormim, ea a murit singură. Eu sunt distrusă, mi-am petrecut mai mare perioadă din viață cu ea, decât fără ea. Cu ea dormeam, cu ea mă trezeam, mânca lângă noi, mă aștepta acasă. Acum de parcă am pierdut tot. Mai am două pisici, însă niciodată nu au fost prea afectuoase și acum nici nu mă pot uita la ele. Nu prea pot mânca, nu pot dormi. Îmi lipsește foarte mult. Eu nu prea am avut pierderi în familie, și acum îmi este foarte greu. Totuși aș vrea să îmi găsesc puterea să merg înainte. Voi cum ați trecut peste această etapă dureroasă din viața voastră? La mine nu merge argumentul ca "a fost doar o pisică ", ea mi-a fost alături când nimeni altcineva nu mi-a fost, la boala, după operație, mereu când plângeam …. Vă rog ceva sfaturi cum aș putea trece prin asta mai ușor ???? la moment o nouă adopție, exclus. Avem nevoie să ne vindecăm, nu vrem să luăm un suflet și să facem diferența și să simtă lipsa de iubire și afecțiune. Când vom fi pregătiți la sigur vom adopta un nou suflețel ???? vă mulțumesc mult! Mesajele răutăcioase țineți-le pentru voi, eu și așa nu sunt bine … am făcut orice ca să o pun pe picioare însă probabil așa a fost să fie. Nu mă simt vinovată pentru moartea ei, pentru ca am făcut tot posibilul până în ultimul moment.

Răspuns Câştigător
| Anonimul151 a răspuns:

Din păcate da, pierderea animalului de companie este extrem de dureroasa, și doar cei care trec prin asta știu...

Acum câteva luni, era să îmi pierd și eu pisica care la fel, are peste 14 ani. A avut o răceală foarte urata. Nu a mâncat și nu prea a ieșit afara timp de 1 saptamana. Atunci, mi am pierdut toate speranțele în legătură cu ea. Dar, pot spune că s-a întâmplat minunea ca Dumnezeu, sa o facă bine, și să chem și un veterinar care la fel a ajutat o cu un tratament. Să se refacă. Acum e bine, doar că oricând se poate intampla sa moara, la fel ca oamenii.

Am pierdut multe pisici din păcate. Le iubesc prea mult și am adoptat și alte pisici de pe strada pe care le hrănim. Multe dintre ele, din păcate au murit în diferite moduri... Destul de oribile.

Acum aproape 3 ani, un pui de pisica a fost prins de câinele vecinului chiar în fața mea. În acel moment era să leșin... Pentru ca il iubeam mult prea mult. Pisica a intrat în gradina acelui vecin pentru că are șoareci și șobolani.

E un vecin, rău la suflet cu animalele. Nu suporta și pot spune că îl l a lăsat intenționat arunci pe câine.

Anul trecut, un alt pui a fost prins de același câine. Doar că nu am văzut...

Un alt pui, care a murit în Decembrie la fel. A murit într un mod subit. Dintr o dată. L am găsit mort. Probabil, a fost otrăvit de către acel vecin.

Nici la mine nu merge acel argument cu "A fost o pisica, un animal". Pentru mine, contează mai mult un animal decât un om care te poate trăda. Animalul nu trădează niciodată.

Și eu fără pisica asta..., pe care o am de atât de mulți ani ar fi mult prea groaznic. Ar trece o perioadă, grea. Dar lungă... Dar aș adopta alta pisica. Fără nu pot trai.

Așa vei fi și tu. Iubești animale, dar cu timpul îți vei lua alta pisica. Dar vechea pisica nu o vei putea uita din suflet. O vei tine minte toată viața.

E extrem de dureros, dar trebuie sa trecem din păcate și prin astea. Iar cine zice ca e doar un animal. Nu iubește cu adevărat animalele.

La mine problema este ca ma atașez de pisici chiar dacă nu vreau. Iar când se întâmplă ceva sufăr foarte, foarte mult...

| anonim_4396 a răspuns (pentru Anonimul151):

Nu te supăra frate!
Doar am încercat sa fiu un pic ironic.

| Anonimul151 a răspuns (pentru anonim_4396):

Da. Iubesc animalele. Dar nu are rost să mă contrazic cu tine, sau să mă judeci tu pentru ca nu ma cunoști.

Exista anumite situații, periculoase pe care omul le poate întâlni atât cu animalele cat si cu oamenii!

Dacă de ex, merg printr o zona periculoasa, și exista câini periculoși care vor sa atace vrei sa stau sa ma muște? Sa ma omoare? Normal că te aperi cu ce ai... Nu?

La fel și în cazul oamenilor!

Exista multe cazuri de genul, în care o persoana oarecare a trecut printr o zona periculoasa și a fost atacat de câini. Și a fost și omorât.

| anonim_4396 a răspuns (pentru Anonimul151):

Lasă și tu de la tine.
Nu te judec deloc.
Am încercat doar să glumesc.

| alinamocan39 explică (pentru Anonimul151):

Da, ai dreptate în totalitate. Multă sănătate pisicuțelor!

| Anonimul151 a răspuns (pentru alinamocan39):

Mulțumesc. Și eu am încercat, și ma bucur că măcar le dau de mâncare și le am amenajat niște locuri unde să doarmă și să le fie ok. Mai ales iarna.

Iar referitor la pisica mea la fel, ma bucur ca an chemat veterinarul.

Ce îmi pare rău, dar nu mai pot da timpul înapoi. este ca pisica pe care am găsit o moartă nu am dus o la veterinar. Deși a fost mai multe zile fără chef de nimic, poftă de mâncare... De asta chiar îmi pare rău că nu am dus o la veterinar, și când ma gândesc la asta ( ca nu l am ajutat ), deși parca îmi cerea ajutorul... Am un sentiment le care nu îl pot explica în cuvinte. Un sentiment trist, bineînțeles.

22 răspunsuri:
| CristiDinBucuresti a răspuns:

Bună! Am avut demult o pisica un motan l am avut de mic a trait 15 ani, a murit in 2015, am plins mult dupa el si acum dupa atîtia ani il visez, si caut sa gasesc un motan cum era acela era birmanez.

| alinamocan39 explică (pentru CristiDinBucuresti):

Îmi pare rău. da, este foarte dureros. Casă parcă este pustie fără ea.

| CristiDinBucuresti a răspuns (pentru alinamocan39):

Asa este, desii au trecut atîtia ani nu il pot uita

| alina2k18 a răspuns:

E normal sa suferi, ii iubim mult mai ales ca sunt necuvantatori si incercam sa ii intelegem si sa ii facem sa simta si ei iubirea noastra.
Era un animalut batran deja, putea muri si de batranete, inimioara slabita deja.
Stiu ca vrem sa le prelungim viata dar poate si ei vor sa se duca...
Al meu face 15 ani, de cand avea 11 ani mi-a zis medicul ca este batran ca un om de peste 70 ani laughing) stiu ca sunt ultimii lui anisori cu mine 3 ani sau poate 5... dar nu as vrea sa sufere si sa se chinuie cand o fi sa se duca.
Soc nu va fi ca se duce dar sa-l vad tapan langa mine cred ca voi innebuni.
Eu mai am si alti felinezi tocmai pentru a fi pregatita cand se va duce mosul meu pufos, trebuie sa am grija de ei.

''Nu mă simt vinovată pentru moartea ei, pentru ca am făcut tot posibilul până în ultimul moment.''
In nici un caz sa te simti vinovata!
Adopta inca un sufletel, o pisicuta kitten care seamana cu a ta, o sa vezi ca e placut sa cresti un pui mic cu toate prostiile pe care le fac ei cat sunt mici.
Nu are cum sa fie ca pisica ta de s-a dus pentru ca toti sunt cu personalitatea lui, ai mei toti 4 sunt diferiti, siamezutii mai manglitori de felwinking, europeana f rea si birmanezul batran cel mai gelos si posesiv.

| alinamocan39 explică (pentru alina2k18):

Da așa este, niciuna nu va mai fi ca ea. Poate o să adopt după ceva timp, când voi fi mai bine. Acum nu am stare să am grijă de unul micuț. Multă sănătate pisicuțelor tale!

| ioana748 a răspuns:

Ti a fost familie si este normal sa suferi.
Stiu cum este.
Asa este legea firii.
Vei trece peste acesta perioada de doliu si o vei pastra in amintire pentru totdeauna.
❤️

| alinamocan39 explică (pentru ioana748):

Aveți dreptate. mă alină gândul ca am făcut tot ce am putut pentru ea.

| ioana748 a răspuns (pentru alinamocan39):

Ati facut ce a depins de dumneavoastră.
Dar drumul ei era spre mai departe.
❤️

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

O îngropi și gata.
Animalele nu au suflet veșnic ca oamenii.
Au suflare de viata care se termina odată cu moartea trupului.

| CristiDinBucuresti a răspuns (pentru anonim_4396):

Nici oamenii nu au suflet vesnic numai minca rahat daca nu sti.

| Anonimul151 a răspuns (pentru anonim_4396):

Așa de ușor ți se pare? Și omul se îngroapă!

Dar mulți suferă mai mult după animale decât după oameni. Pentru că oamenii trădează, îți gândesc de rău chiar și în ultima clipa de viață. Dar animalele NU!

| alinamocan39 explică (pentru Anonimul151):

Da, chiar este dovedit ca in unele cazuri se suferă mai mult după un animal de companie decât după un membru de familie. Pentru ca mine mereu mă aștepta ea acasă, nu un om …

| Anonimul151 a răspuns (pentru alinamocan39):

Da..., la asta ma refeream...

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Cel mai corect era sa începi prin a povesti ca ești o persoana cu probleme.
Mergi la psiholog și animalul de companie era susținerea ta.
Noi nu suntem aici sa te judecam.
Dar dacă nu ești sincera atunci ai doar de pierdut.
În primul rand sincera cu tine însăți.
Dragă fată din Moldova, sau indiferent de unde ești.

| alinamocan39 explică (pentru anonim_4396):

Care este problema ta cu țara? Am plecat la psiholog strict pentru această problemă, prefer să mă asculte cineva și să am grijă de mine decât să ajung să am diferite gânduri care duc la depresie sau mai multe prostii! Și da, era susținerea mea și recunosc asta. Am cerut sfatul persoanelor care au trecut prin pierderea unui prieten cu patru labute și mulțumesc, sincer tuturor care mi-au răspuns cu experiențele lor sau care pur și simplu mi-au dat un sfat, logic ca încerc orice ca să fiu mai bine. Să fim mai buni, zic.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Am avut acum 9 ani o cățelușa de rasa șoricar.
Într-o zi a plecat și nu a mai revenit niciodată.
Nu știu ce s-ar fi putut întâmpla cu ea, căci a fost bine îngrijită.
Îmi pare și acum rău după ea, mai ales că a dispărut așa subit, dar am acceptat situația.

| alinamocan39 explică:

Nu puteți compara o boală psihică cu o afecțiune și grija față de un suflet.