E cu 2 ani mai mare, ti-a bagat casuta vocala, posibil sa nu fi avut telefonul la indemana mai incearca. Daca nu dal incolo mai sunt o gramada mai incolo stai chill si traiesteti copilaria
Clar tu esti cocosul acolo, deci invita-l in oras. el nu o sa te invite in veac.
poate vorbesti cu fratele lui.
nu stiu alta idee. oricum numarul ala nu e bun.
De oarece simti sentimentul, dar nu ai si tu linga tine acel cineva, caruia sa-i impartasesti, asa-i? si eu simt ca e ceva de srbatorit dar daca nu ai cu cine.
Cel mai simplu, caută ocazia odată cînd te poți întîlni cu el, și, e greu știu, să-ți reverși sentimentele în fața lui. dar el ar trebui să știe ce simți tu, asta ca să te lămurești și tu și să nu mai suferi atîta, de vreme ce el a dat concediu la telefon, nu prea îi pasă de alții, eu credcă el n-a luat deloc în serios apropierea ta de el, iar tu suferi astfel în zadar fără ca el să aibă vreun habar! cine știe la ce se gîndește, el își vede de viața lui liniștit, neștiind ce e în sufletul unei ființe ca tine, e periculos să te îndrăgostești așa, din senin, fără prea mult efort! dacă nu te maturizezi in privința asta, vei avea ceva de suferit în viață, esti prea sensibilă, și viața asta te poate strivi ușor, dacă ai fi avut relație cu el de mai mult timp, ințelegeam că te năpădesc amintirile, dar voi nu vă cunoașteți deloc, așa că ești decepționată prematur!
E foarte posibil sa-i fi bagat fratele lui prostii in cap despre mine ...azi veneam de undeva si vorbeam la telefon.si am mers mai incet cand l-am vazut...m-am oprit in fata unei farmacii si stateam cu spatele si am terminat conversatia.el venea incoace.si cand am intors spatele l-am vazut fugind. si cred ca fugea de mine.si apoi m-am dus repede mergand rapis,nu alergand si l-am prins la usa, la interfon, cand incerca sa deschida usa.si am intrat odata cu el.eu l-am salutat.si se purta cam ciudat.
Păi bine zici ciudat, că eu am intuit în timp ce citeam cuvîntul ăsta-credcă e cel mai potrivit. Părerea mea e să nu te grăbești să te lipești așa ușor de astfel de oameni, dacă avea cel puțin el vreun interes pentru tine, nu s-ar fi lăsat ușor influențat de fr său, credcă ești și f tânără și e normal să vezi așa lucrurile acum, dar mai tîrziu, dacă ai răbdare se deslușesc ele singure, capeți și tu expierență ...mai bine lasă-le să curgă de la sine, dacă e să fie bun, dacă nu tot bun, e plină lumea asta de băieți, și dacă ești cuminte și frumoasă tot se găsește unul, credcă ai încă timp ca să nu greșești prea tare cu graba! să ai grijă de tine, că unii băieți doar profită de sentimentalismul feminin ca să le atragă ușor pentru unele plăceri ieftine, care aduc doar durere în sufletul vostru după ce vă lasă!