Bună! Deci vreau un sfat de la cineva care a fost în situația mea actuală. Am 21 de ani și stau cu părinții. Tatăl meu are niște magazine alimentare, baruri etc. Am absolvit bacul și desigur ca toată lumea aveam si eu un vis,dar pentru binele familie,deoarece nu se mai descurcau cu afacerea lor,am renunțat la visele mele, am renunțat la tot pentru ei. Însă de fiecare dată chiar dacă fac totul să rezolv problemele îmi sunt aruncate jigniri și amenințări de la tatăl meu. De când îl cunosc nu l-am auzit să îmi zică vreodată că am făcut și eu ceva bine. Deși îi fac treburile și îl ajut, nu am auzit vreodată o mulțumite de la el. Mă jignește unde apucă, nu contează că sunt străini în zonă sau nu. Nu mai pot continua așa, fac tot ce pot și nu îi convine. Prietenii, prietene și iubit nu am, un om ocupat să ajute la muncă părinții, nu are timp de el dar de distracție etc. Am renunțat la visul meu ca ei să fie fericiți și în schimb am primit jignire, oboseală și supărări, nu are încredere în mine de multe ori dacă îi dispare ceva că el l-a pierdut spune ca eu l-am furat etc. Mereu vrea să ne certăm, dacă nu îl bag în seama pe tata face și mai rău. Nu știu cum o să o mai dau să fie bine. Credeți că trebuie să continui așa, să îi ajut pana la capăt și să uit de mine? Pe lângă eu sunt vinovată de tot ce se întâmplă.

Nu te mai gândi la asta... inteleg cum e, gândește-te si la tine părinții sunt bătrâni si nu mai au aceeași răbdare, gasesteti un prieten cu care să ieși si poate iese ceva creează viata ca pana la urma ei se duc si O sa rămâi singura

Nu pot aveam prietenii, eu muncesc de dimineața de la 6 pana noaptea la 10.

Ai renunțat la tot. Ce înseamnă acest "tot"?

Toată ziua muncesc pentru părinții mei, prieteni etc nu am, visul să mă duc la medicina, nu pot, nu ii pot lăsa, uneori nu am timp nici sa fac o baie, muncesc de dimineața până seara și nu am o ora liberă.

La 21 de ani esti majora si ai dreptul sa-ti iei propriile decizii, de viata, inclusiv acelea de a-ti lua valiza si muta in chirie, singura.
Poti sa-ti cauti de munca in alta parte, nu in firmele parintilor si sa-ti faci viata asa cum ti-o doresti, fara sa mai dai vina pe unii si altii.
De altfel nu-s vinovati parinti pentru deciziile tale, ci tu singura, fiindca ai acceptat sa lucrezi pentru ei si continui sa stai acolo, unde esti nemultumita si nefericita.
Retine: nu te poate retine nimeni fara voie, acolo!
Ia-ti valiza si pleaca, traindu-ti viata asa cum iti place!

E o idee bună, însă dacă fac asta toată viața mea trebuie sa uit că am o familie, pentru ca nu o să mai am.

Ai un bănuț pus de-o parte? Intereseaza-te de-o garsoniera, poate chiar și o colegă de chirie și mută-te. Angajări, mai ales dacă ești dintr-un oraș mare sau te poți muta într-unul, găsești.
Te mulțumești cu puțin (asta daca n-ai ceva calificări sau să cunoști o meserie), strângi din dinți o perioada, dar știi că e ceva temporar și vor urma și lucruri bune. + Că nu te mai stresează/agresează nimeni.
Alte soluții nu-mi trec prin cap la ora asta.

Nu-i adevarat!
Familia ta nu moare sau dispare de pe fata pamantului, doar pentru ca tu ai decis sa pleci de acasa.
Nu mai gasi scuze inutile.
Toti plecam odata si odata de acasa.

Să cauți să te înțelegi cu el.

Mancam pentru a trai nu Traim pentru a manca.
Ce rost are munca ta daca nu te poti bucura de roade? La 21 de ani ar trebui sa iti iei propriile decizi, cum parintii cearta un copil mic pentru a-l educa, asa si tu ar trebui sa faci ceva cu viata ta si sa le arati parintilor ca nu esti o sluga, ca ai nevoie de prieteni, vacante, timp liber. Sper sa iti indeplinesti visul!

Daca nu iti mai convine, pleci pur si simplu. cel mai ok e sa fi independent din toate punctele de vedere. baga-te la o facultate din alta zona, stai la camin, vezi cum e viata de student si muncesti pentru tine. parintii se pot descurca singuri, crede-ma. ii vei ajuta cand vor fi batrani, acum trebuie sa iti faci viata singura.

Cred ca ar trebui să iei putina inițiativă si sa ii spui ce simti. Plus sa iti pui niste bani deoparte în caz ca vei dori sa te muti si sa iti implinesti visul.

Urmeza-ti visele. Ce? Esti singurul copil? Si chiar de ai fi, cu atat mai mult ar trebui sa urmezi ceea ce iti place, nu ce place altora, chiar daca sunt parintii tai

Spune-i ce simți, dar nu în mod jignitor.

Eu îi lăsam demult să se descurce singuri, să vadă pe urmă ce bine le e.
Du-te fată și vezi-ți de viață, că n-ai decât una, și nici aia nu știi cât ține!

Nu mai sta cu parintii la 21 de ani, cum vrei sa ai prieteni/iubit, cine crezi ca se incurca cu asemenea probleme? Fugi si traieste-ti viata, ca altminteri la 35 de ani te vei da cu capul de pereti!

Prostia se plateste, daca ai renuntat la visul tau, ca taica-tu era la fel si inainte, trebuia sa nu renunti la visul tau.
Tatal tau nu te-a vrut, ca daca te dorea ca si copil, nu s-ar mai fi comportat asa.

Pleaca de acolo, ia-ti munca si fa-ti viata ta.