Buna! E normal sa te oftici ca alții au reușit sa facă ce tu nu ai putut sa faci sau îți dorești sa fii ca alți? Ma macină foarte rau si nu ma mai pot gândi la nimic in afara de chestia ca acea persoana e acum unde ti ai dorit tu sa fi si probabil ii este superba viata

Sentimentul este normal. Ceea ce poți face este să studiezi și tu și să nu te dai bătută astfel prin perseverență o să reușești să realizezi ceea ce ți-ai propus.

Viata nu este superba,minunata,astea sunt aiureli,credințe false,viata e o suferinta, un chin, o disperare existențială, chiar dacă ai avea ce iti doresti tot ai mai vrea ceva, dorința induce suferinta, crezi ca cei care au reușit sunt fericiți? Fericirea e o iluzie, omul este ceea mai tâmpite fiinta din univers toata viata fuge de adevăr, realism, totul este inutil și absurd dar omul visează mereu

Si cand va realiza tot va vrea altceva, toata viata e un chin

E normal sa te oftici ca tu nu ai reusit, nu ca au reusit ei, dar asta poate fi o forma de ambitionare incat sa te motiveze sa reusesti si tu. Bine, succesul are diferite forme si diferite circumstante, nu se aplica tuturor aceeasi reteta a succesului mai ales cand e vorba de bani, banii se fac ori prin munca cinstita dar asta e pe termen lung, nu exista sa faci faci bani usor si multi intr-un timp scurt prin munca, cine zice ca da te minte, ei se fac usor si ii inmultesti prin multe "giumbuslucuri", e si asta o arta pentru ca nu oricine are pilele potrivite si fenteaza legile pentru a avea saci.

Pai e normal pe moment dar daca ramai in starea asta nu mai e normal, deja e o obsesie si poate e motivul pentru care nu reusesti sa faci ce ti-ai propus: esti prea concentrat/a pe ce fac altii.
Asta cu viata superba e MEREU o iluzie. Toata lumea are viata grea.

Este normal dacă ti s-a luat locului, ai luat teapa, ai fost mintit.
Dar în general invidia nu e un lucru corect și bun. Daca omul ala a reușit pe propriile puteri fără sa te afecteze pe tine cu ceva, ar trebui sa te bucuri și sa iei exemplu.

Știu ca suna cliseic și ca e greu sa percepi asta, ca și eu la rândul meu am invidiat persoane.Dar cu timpul mi-am dat seama ca dacă nu ma pot bucura pentru cineva ce a realizat mai mult decât mine, măcar ignor.

Cred că fericirea nu este o stare permanentă ci mai mult fluctuează. omul nu poate să fie fericit în permanență și nici trist în permanență. Cred că omul are nevoie mai mult de o fericire spirituală nu materială.

Eu nu știu ce se întâmplă, dar TPU ăsta apare mereu să-mi arate că nu sunt singură în Univers.

Nu știu dacă totuși pe mine mă ajută cu ceva că văd și citesc stările tale, nu știu nici dacă pe tine te ajută ce o să-ți povestesc, dar vreau să știi doar că nu ești singură în Univers cu aceste retardate stări. Îmi scuzi limbajul, dar eu una de câteva seri vreau să mă sinucid doar că simt că am îmbătrânit, că merg pe străzi și văd tot orașul plin de mașini, nu mai zic de blocuri și case și mă întreb cum dracu au reușit. Simțind că eu nu am reușit nimic. Și nu știu cum ești tu, adică dacă totuși ai familie mare sau prieteni sau cunoscuți, dar eu sunt singură în Univers și tocmai de aceea îmi doresc și mai mult să reușesc pe partea financiară, la succes în sine am renunțat, deși sincer, nu știu cum vedeți voi lucrurile, dar eu una văd că succesul e oarecum corelat cu finanțele. Adică mai rar auzi de cineva că a obținut succesul și nu are bani. Oricum și succesul este relativ și personal, uneori, adică ce pentru tine înseamnă succes poate pentru mine nu e și invers. Dar evident există și un succes oarecum universal. Acela ar fi impus cumva de societate.
Însă revenind, dacă te ajută cu ceva, eu vreau să mă sinucid uneori, că simt că am îmbătrânit, nepunând mâna pe succes, dar ce mă doare cel mai tare este partea financiară, am fost săracă, și speram să nu mă mai simt vreodată cu acest complex de inferioritate. Încă trăiesc în casa mamei și salariul meu e cât să zic că acum am și eu un salariu, dar nu că mă simt stăpână pe mine, în condițiile în care efectiv trag de mine ca să lucrez și să fac minimul de răspundere din fișa postului. Deci nu ești unica din Univers, indiferent de care este visul tău, năzuița, speranța, aspirația ta.
Ca să-ți aduc totuși și vestea bună, da funny e că există și în toată invidia asta, acum vrem sau nu vrem să recunoaștem, termenul sentimentului nostru ce ne macină, se numește invidie. Dar are și o parte bună această invidie. Este atunci când îți canalizezi acest feeling pe tine, iei tot ce vezi la alții, iei toată acea furtună interioară ce te turmentează și începi, scoți vise de acolo, cauți strategii, nu le poți îndeplini pe alea, iei altele mai mici, ȘI LA DRACU, DAR NU TE LĂSA. Ahhh, și la naiba, îmi scuzi tot acest limbaj, dar ți-am zis, în timp ce-ți scriu ție, stomacul meu, care ș-așa e cam dat peste cap de la mâncare, e parcă rostogolit, schingiuit și maltratat, cu mâncare și acum cu invidie, să știți că în zona asta ezoterică, se spune că tot ce faci la stomac, e din cauza invidiei, invidia își are centrul și turmentarea în stomac. Așa că, nu o lăsa să coacă și nici nu o duce în negativ, observ că oricum suntem un pământ de oameni răi, jumătate din toată acea răutate, bârfa, durerea chiar a nostră personală, vine din invidie. Și asta oarecum e tot partea bună, în cel mai rău caz dai una în cap unuia din invidie, și aia e. Dar în cel mai tâmpit caz, poți chiar să te simți atât de inferioară în fața lor, încât să vrei să o iei pe arătură și să-ți dorești propria-ți moarte. Așa că luptă-te cu această ispită, mai ales acum că e în post (cel puțin la noi la ortodocși) demonii și ispitele lor stau pe capul și sufletul nostru, chiar dacă tu crezi sau nu, ei există și stau acolo, și unde simt terenul slab, ne atacă.
Așa că te rog, ca și când m-aș ruga pe mine, trăiește sentimentul, cât poți, dar fără a te răni prea mult sau turmenta, cu atât mai mult fără a arunca cu vorbe grele în fața altora sau ai bârfi și urî și când te simți tu pregătită, canalizează acea invidie pe tine, pe forțele tale interioare și pe aspirațiile tale. Oricât de mici ar fi, oricât de țicnite ar fi, ia pur și simplu telefonul, scrie pe notes tot ce simți, la tot ce aspiri, apoi diseacă fiecare aspirație în pași mărunți și vezi orice mică luminiță sau fir pe care poți merge și ține-te de ele. Acum orice ai alege să ți îndeplinești, să știi că oricât ai vrea, acel vis, nu se va îndeplini într-o secundă, într-un an, cumva ai nevoie de ceva timp pentru a se forma și sedimenta, că sunt bani, că e un nou job și-l urmărești, și stai la el până crești în firmă, că e pur și simplu un hobby, că e o casă, că e chiar o familie, în toate trebuie să avem ceva răbdare și chiar să punem suflet și dedicare, altfel, nu vom reuși să ajungem acolo unde ne dorim. Cam așa au ajuns și ăia pe care îi invidiem, la rezultatul dorit.

Parcă vorbele tale mă duc cu gândul la nefericitul Iona și chiar la Mitul lui Sisif. Deși despre Mitul lui Sisif, nu am înțeles încă nimic, din carte, din tot ce am citit, ci doar cât am reușit să citesc rezumatul pe net, am dedus esența. Și se asemuiește mult cu ce spui tu aici Ray.

Întrebarea mea ar fi, cum naiba facem să nu mai sperăm la acest absurd? Chiar la aceste himere cum le mai numea și Eminescu printr-unele versuri de-al lui, care aborda cam tot perspectiva aceasta expusă de tine pe aici, nihilistă.
Poate ai dorința și să răspunzi, că eu una cu exact această problemă mă confrunt și e al dracului de dureros să simți că-ți fug himerele de vise printre degete, că îmbătrânești și te duci dracu, dar nici măcar nu te ia God mai repede și te mai și întrebi care naiba mai e sensul existenței tale? Ahhh, la dracu, de pentru prima dată chiar înțeleg ce pnm a vrut să spună Marin Sorescu în opera Iona. Chiar noi oamenii moderni, erei actuale, suntem oamenii condamnați solitudinii noastre, absurdului nostru și mai ales oamenii care ne întrebăm și care căutăm sensul vieții.

A-ți băga unghia în gât este normal doar pentru cei mai slabi la minte, care nu pot înțelege cum stau lucrurile în viața asta.

Regretul ca nu am reusit este o reactie umana normala, atat timp cat se afla pana la limita care ar trebui astfel sa ne ambitioneze sa reusim si noi, sa avem succes.Totusi,cand aceasta limita e depasita si dai in invidie, ura, amaraciune etc nu e deloc sanatos nici pentru minte, nici pentru corp.

Invidia e un sentiment care apare involuntar. Contează să nu te lași mânat de invidie pentru a face rău altora. Invidia duce la intrigi, certuri, sabotaj sau chiar crime. Noi nu trebuie să lăsăm acest sentiment toxic sa ne otrăvească sufletul pentru că noi suntem cei afectați de el, nu persoana pe care o invidiem. Invidia ne macină sufletele. Trebuie sa-L rugăm pe Dumnezeu să alunge acest sentiment malign din sufletul nostru și să ne putem bucura cu adevărat de binele altora

Cred ca toți ne luptam cu invidia câteodată. E important sa credem adevărul, am fost creați fiecare cu calități unice și importante, ca nu suntem în competiție cu nimeni, ca fiecare zi e o noua sansa de a-l cunoaște mai de aproape și a fi în prietenie cu Creatorul nostru și El e dedicat sa ne ajute, dacă ii cerem sa valorificam la maxim potențialul care L-a pus în noi.

Un cunoscut mi-a zis recent ca e invidious ce noroc am avut sa primesc un job. "Norocul" asta a venit cu pretul a multe nopti nedormite ca sa fac munca neplatita, multe ore citind studii si adunand date pana cand o comisie chiar a decis ca merita sa puna banii jos pentru ce doream noi sa facem. Apoi a venit pandemia... Si dupa 2 ani am luat-o de la inceput, ca sa obtinem din nou finantarea si chiar sa ne ocupam de treaba.
Ideea e ca oamenii aia pe care ii invidiezi ( unii, nu toti) au muncit si au scarificat pentru a obtine sau a ajunge deci nu uita sa te gandesti tu cat esti dispus sa investesti (timp, bani, resurse intelectuale, etc, ) ca sa ajungi acolo.

Este absolut anormal, un comportament și o gândire de peșteră.

Dacă vrei să te compari cu cineva, întotdeauna compară-te cu tine însuți de anul trecut. S-a schimbat ceva? Bine. Nu s-a schimbat? well tot bine este, important e să fii sănătos.

Majoritatea traim robotic nu ne mai gandim la asa ceva, atat suntem buni sa fim sclavi si consumatori

O stare de liniste, asa o numesc eu, dar lumea asta e doar materialista

Ai și tu dreptatea ta.

Nu stiu cat este normal, dar sigur este contraproductiv. In loc sa te oftici, mai bine te bucuri ca lor le-a iesit si vezi cum poti incerca si tu.

Asta ar trebui sa te ambitioneze, nu sa te oftice, ca poti sa fii si tu ca ei csau chiar mai buna, daca pui mana serios pe carte si inveti pe rupte.

Invidia e un sentiment pur omenesc.
Nu cred sa fi existat om sa nu fi fost invidios vreodata.
Important e sa intelegi ca invidia nu te ajuta pe tine cu nimic, ba chiar te impiedica sa faci mai mult incat sa il intreci pe cel pe care il invidiezi