Eu personal mi-as ierta parintii chiar daca m-ar lasa cu traume pentru ca au avut motivele lor si nu au stiut cum sa gestioneze situatia altfel, pana la urma razbunarea este arma prostului mai ales in cazul acesta. Daca as avea traume m-as duce la un psiholog ca sa imi pot rezolva problemele si as gandii pozitiv ca totusi acele batai m-au format pe mine ca si om, am invatat ceva din ele si la varsta la care sunt am invatat ca viata nu este numai roz. Lasand chestia asta deoparte, sper ca nu ai trecut prin asa ceva iar daca ai trecut imi pare foarte rau sa aud si daca o sa faci acesti pasi si vei scapa de traume, poti sa te implici in chestia asta pentru a se reduce acest fenomen, ba chiar sa scapam de tot de el pentru ca suntem deja intr-un an in care multe ar trebui sa se schimbe si nu trebuie sa mai amanam. Zii frumoasa!
Pai acum esti adult, vezi altfel lucrurile, mergi la terapie si treci peste. de ce sa-l pedepsesti la batranete?
Iertarea e una si abandonarea e alta. Mai depinde si de atitudinea persoanei, daca si cand ai crescut se comporta la fel ce sa faci, sa stai sa o incasezi asa zilnic? Daca s-a mai temperat si stie ca a gresit vine si iertarea. Oricum, ceva grija de ei tot trebuie sa ai, pentru ca asta e, sunt parintii tai si din punct de vedere legal si moral.
N-am fugit, deși cu siguranță aș fi făcut-o dacă aș fi avut curajul și ceva verzișori deoparte
Nu e cazul meu. Sunt un onorabil om de afaceri.
Vorbesti de Marian ala de-si spune Cesusescu. E un #rezistac trist si minte cand spune ca l-au batut minierii. Il stiu di 87 si tot asa vorbea. Cred ca-i tampit.
Buna. Am incercat sa raspundem aici
https://beauty-room.ro/......te-abuziv/
Sanatate
anonim_4396 întreabă:
anonim_4396 întreabă: