anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Buna!

In vara trecuta am cunoscut un baiat foarte bun la suflet, sincer, loial, timid, dar simpatic si am avut vreo doua luni foarte frumoase amandoi. Nu am facut sex sau ceva, doar am iesit impreuna si ne simteam foarte bine unul cu celalalt si lucrurile pareau sa duca spre o relatie.
Doar ca eu am avut niste probleme si am pus punct prematur. (probleme in familie) A fost decizia mea de a ne opri si i-am spus ca nu eram pregatita pentru o relatie in acea perioada. A inteles si mi-a respectact decizia. Nu i-am dat nici detalii multe despre ce probleme aveam pentru ca m-am gandit sa nu il incarc si pe el. Baiatul asta ma intelegea foarte bine, imi arata ca tine la mine, insa eu am avut perioada asta in care nu stiam bine ce simt si ce trebuie sa fac. Acum regret ca am fost asa fraiera.
Ei bine, au trecut 4 luni de atunci si cred ca am facut o greseala. Cand am luat decizia in toamna, pur si simplu asa am crezut ca simt, dar acum cred ca baiatul asta era potrivit pentru mine.
Din ziua in care am incetat sa mai vorbim, el nu mai a dat nimic, niciun mesaj, dar intr-un fel ma asteptam ca el sa nu mai imi dea nimic cand l-am rugat sa imi respecte decizia.
Credeti ca o sa ma mai caute vreodata?
Eu sunt foarte timida si imi este rusine sa ii scriu. Imi e sa nu par ca nu stiu de capul meu. Ma gandesc din ce in ce mai mult la el si imi dau seama ca am gresit cand l-am indepartat...
De asemenea ce as mai putea sa fac in situatia asta?

18 răspunsuri:
| UnDiavol a răspuns:

Unde este iubirea adevărată din inima și suflet in tot deuna exista o cale suna-l scrie acum e momentul după ai sa regret tot restul vieți tale acum suna-l scrie spune ce ai pe suflet și inima cu Adevărată pentru el acum este momtul tau săi spui Adevărat ce simți pentru el nu uita Niciodată nu-i prea târziu suna-l scrie-i dacă tu stii cu Adevărat cine este el cum este el nu-ți trebuie părerea nimănui tu stii Adevărul este de ajuns sti ce simți pentru el sti ce vrei de la viața cu Adevărată atunci suna-l scrie-i nu are imporanță cine face primul pas importante este ca exista iubirea Adevărată unde exista iubirea Adevărată exista in tot deuan o cale

Spune-i și cauza care erau problemele de ce sa ajuns acolo și ai sa vezi o Sate înțeleagă unde exista iubirea Adevărată in tot deuna exista o cale suna-l scrie-i nu Conteza timpul Nici Distanța Dacă iubești cu Adevărată din tot sufletul și inima lupți

| siriusblack98 a răspuns:

Ai putea să-i spui cum a fost situația din punctul tău de vedere. Pentru că îți zic sigur, treaba stă altfel din poziția lui. Dacă înțelege bine, dacă nu atunci aia e.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

" In vara trecuta am cunoscut un baiat foarte bun la suflet, sincer, loial, timid, dar simpatic"
Suna ingrozitor.
Dar daca tie iti place, scrie- i. Daca vrei ceva, il iei. Timiditatea nu o sa te ajute niciodata cu nimic.

| Paul754880338 a răspuns:

In primul rand ai putea sa te rupi de turma ( sa ma scuze oile ). La spiritul de turma ma refer, cand spun asta, care crede si se comporta ca si cum femeia se naste si beneficiaza toata viata de dreptul de a fi inteleasa chiar ( sau mai ales ) cand nici ea nu se intelege pe sine. Si daca cumva nu este inteleasa atunci, sigur celalalt, adica barbatul este ireversibil vinovatul.
Pai! I-ai cerut sa plece. A plecat. Nu i-ai cerut sa revina si nu a revenit. Tie iti pare rau. Cine trebuie sa vorbeasca acum?! Vrei sa il sune o alta fata fermecatoare si sa il roage sa te sune?!

| AndreeaWTS a răspuns:

Chiar ai dreptate, nu prea știi de capul tău.
Ai spus odata stop, și că nu mai vrei să continui cu el. Acum te-ai răzgândit.
Dar tu ce crezi, că el e un obiect pe care îl iei de pe etajeră când ai tu chef și îl folosești cum ai tu chef?
Maturizează-te. Și învață să și pierzi. Ca să nu mai greșești data viitoare.

| Jus7t a răspuns:

Dacă l-ai rugat să îți respecte decizia e și normal să nu îți scrie el.
Poți să faci două lucruri :
1. Să nu îi scrii.
Iar dacă faci asta el nu o să te caute cel mai probabil pentru că îți respectă decizia iar tu probabil o să ai un mic regret peste un timp.
2. Să fii sinceră cu el, îi spui că ai greșit, că ai vrea să continui ce ai inceput.
Îi mai spui că dacă el nu vrea e ok, dar ai vrut să faci asta pentru că atât mai puteai face, e mai mult decât să nu fi făcut nimic.
Ce pierzi? Nimic, oricum nu mai vorbești cu el. Dar poți câștiga.

| SemJuizo a răspuns:

Poti doar sa inveti din greseli si data viitoare sa nu te mai ghidezi dupa moda asta stupida ca "e bine sa faci CE TREBUIE".
Ratiunea si iubirea nu prea merg impreuna...

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

Mda. Alternativele la bun, sincer si loial sunt rau, mincinos si neloial. Ti se par utile astfel de trasaturi la o persoana?

| CodrutElian1990 a răspuns:

Poti sa-i scrii ca au trec problemele pe care le-ai avut. Dar sa nu ai mare speranta. Eu daca as fi in locul lui nu as accepta continuarea relatiei, deoarece nu-mi plac fetele care fac cu baietii precum in versurile lui Ovidiu Genaru: "du-te-ncolo, vino-ncoace,/ lasă-mă şi nu-mi da pace"., adica cele care vor sa ma poarte ca pe pielea a ce au baietii.

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

"bun la suflet, loial, timid si simpatic" pare descrierea unui catelus. Da, teoretic sunt calitati si alternativele lor par defecte, dar in practica unui tip caruia ii corespunde o astfel de descriere emana un aer feminin.E cam tot ce ai spus tu ca intelegi prin feminitate.Cum ar putea sa-i placa cuiva asa ceva?

| Freya1 a răspuns:

Nu e o mare tragedie sa ii scri.Doar nu mergi la el la usa, Ii dau un mesaj amical si vezi ce iese.

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

Intrebarea mea se referea la altele, dar in fine. Alternativele celor selectate de mine nu doar par, ci sunt respingatoare la o tipa pentru ca n-ar putea sa inseamne decat probleme, bataie de cap. Si eu as putea sa intreb cum sa ii placa cuiva asa ceva.

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

Stiu ca intrebarea ta se referea la altceva.Nu,nu consider utile astfel de trasaturi la o persoana. Dar ti-am spus ca interpretarea ta e gresita. O descriere a unui barbat de genul "bun la suflet, timid, simpatic" venind din partea unei tipe nu poate sa insemne decat o sensibilitate exagerata. Asta suna ingrozitor.
Bine, alternativele celor selectate de tine sunt respingatoare la o tipa. Dar nu despre asta era vorba. Ma mir ca nu esti de acord cu mine. Din moment ce pui atat de mult pret pe feminitate ar trebui sa faci la fel si in cazul masculinitatii. "Simpatic" ar trebui sa fie utilizat numai in cazul copiilor si animalelor de companie.

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

"Dar ti-am spus ca interpretarea ta e gresita."
Mda, bine, poate ca e.
Sunt de acord ca alea nu sunt cuvinte pentru a descrie un barbat.

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

Atunci nu vad care e problema.

anonim_4396
| anonim_4396 explică (pentru anonim_4396):

Se pare ca nu e.

| cristi202 a răspuns:

El sa te caute? Tu ai gresit. El nu te va cauta. Iti respecta decizia. E un băiat extraordinar ca a acceptat cand ai vrut sa o lasi balta. Iti da libertate, si asta face dragostea.
Tu esti cea care trebuie sa repornesti totul. Asa ca, ia-ti inima in dinti, si scrie-i un mesaj. Spune-i ca iti pare rau de decizia luată, si ca acum esti foarte hotărîtă. Te asigur eu ca va intelege, si ca veti fi din nou bucuroși impreuna.

| kaTTsu a răspuns:

Scrie-i vezi ce se poate intampla, curaj ca n-o fi foc!