Buna!
Niciodată nu credeam că voi ajunge să cer sfaturi aici, dar iti dai seama că ai ajuns în acel moment în care ti-ai epuizat toate "resursele".
Numele meu nu contează, dar afirm că sunt fată, anul acesta voi împlini 22 de ani, iar de curând am absolvit facultatea.
Problema mea este legata de relația mea cu mama. Au existat "conflicte " între noi pe parcursul acestor ani pe care eu le-am considerat ca se pot intampla si "la case mai mari", dar în ultimii doi ani aceste conflicte s-au intensificat. Precizez faptul că mama are o vârstă mai înaintată și lucrează în străinătate, fiind plecată pe cand eu aveam doar 13 ani. Nu a stat cu anii, venind acasa des sau eu mergând în vacanțe la ea. Rămânând la 13 ani doar cu tatăl si bunica lucrurile nu au stat chiar roz. Bunica având probleme de sanatate si o vârstă înaintată după câteva luni a murit, iar relația mea cu tata a luat o intorsatura neașteptată (din pacate odata cu moartea bunicului el s-a schimbat si a inceput sa consume mai des decat de obicei alcool). In acea perioada am plâns foarte mult, nu stiam de ce imi vorbeste urât si de ce se comportă cum se comporta. Si uite asa la vârsta de 13 ani am dus o casă si o gospodărie in spate. Bineînțeles că mama trimitea bani si pachete astfel ca nu ne-a lipsit niciodată nimic. Am fost in excursii, mi-am cumparat ce haine mi-am dorit, am avut parte de petrecerea de majorat, iar din această privință nu mi-a lipsit niciodată ceva.
Ajungând în prezent si văzând conflictele tot mai dese purtate cu mama ma întorc în trecut unde am avut parte si din pacate multi copii au avut parte de acea "comparatie intre copii". La școală nu am fost prima pe lista, dar niciodată nu am avut sesizări din partea profesorilor sau sa nu reușesc să trec anul, iar media per total am avut-o întotdeauna peste 8. Acea comparatie ca" aia de ce asa si tu nu" sau de fiecare dată când ajunge acasa zice că-i place cum găsește si după isi schimbă părerea. Sincer nu am timp sa ma ocup doar de casa fiind la sute de km depărtare de ea, în plus mie imi place sa fie aranjată într-un mod, iar ei în alt mod. Încă un lucru ce ma deranjează este faptul că daca ii spun ca a greșit schimba vorba si se preface ca nu aude. Ma deranjează ca nu putem conversa din simplu fapt ca nu stiu cum sa o dau cu ea. E mama, o iubesc si stiu ca s-a sacrificat pe dansa sa am de toate, dar nu inteleg aceasta nemulțumire. La vârsta de 22 de ani sunt virgina, nu am avut un iubit niciodată, nu fumez, iar de cluburi nici nu mai are rost sa discutam. Mai am si eu toanele mele, dar la cum se desfășoară totul in prezent consider că am fost si sunt cuminte. Ma face rebela si ca sunt cheltuitoare. Da, admit ca a fost o perioadă în care cheltuiam bani, dar cu timpul aceasta chestie s-a diminuat total. Rebelă? De ce? Prin faptul că ma apar si fac ce cred de cuviință? Eu mai am o sora vitregă, iar ea din pacate si eu pot admite asta nu a ascultat deloc de mama si pot spune ca de abia ea a fost aia rebelă. Am impresia ca mama nu dorește sa pateasca cu mine cum a pățit cu sora mea. Admite si mama ca sunt foarte diferită de sora mea si ca are încredere în mine si acesta este adevarul. Pot spune ca suntem foarte diferite, eu ma înțeleg cu mama din ochi din unele aspecte si iubesc acele momente, dar intotdeauna exista un dar..Am incercat sa discut cu mama, dar intotdeauna dorește să iasă cum vrea ea... Eu stiu ca suntem generații diferite, dar as dori sa inteleaga ca sunt alte vremuri si copilul nu trebuie sa se supună părinților! Nu mai sunt un copil, am deciziile mele si am o altă gândire. Ea e nemulțumită, eu sunt nemulțumită, dar nici nu ar fi dispusă să vorbim si sa facem ceva in aceasta privință... întotdeauna ajungem la cearta. Când este plecată si vorbim prin telefon lucrurile sunt ok si frumoase, când locuim împreună apar scântei. Simt ca ne înstrăinam si nu doresc asta și nu știu cum să mai procedez.

Salut. Sti povestea aia cu porumbeii care isi cresc puiul cu toate resursele,dar la momentul potrivit acesta va zbura la casa lui? cam asa sta treaba si la tine. Iti spun din proprie experienta. Si eu am stat cu ai mei pana la o varsta inaintatta si ajunseseram sa ne certam din orice fleac. Trebuie sa iti iei inima in dinti si sa iti construiesti un viitor doar al tau. Daca nu te poti intelege cu mama ta cand vine acasa,pur si simplu fi amabila,respect-o si fa-ti de lucru, pleaca, orice ca sa nu fi in preajma ei. Astfel de conflicte repetate pot pune un om la pamant. Fii desteapta si protejeaza-te de rautatile altora, e dureros mai ales ca e mama ta, dar alege ceea ce e mai bine pentru tine!

No servus!
Conflictul acesta cu mama il am si eu cand merg acasa(cu toate ca merg rar) si incerc sa il rezolv si am gasit cum sa profit de latura sensibila ei. Sfatul meu e sa mergi la un psiholog si impreuna sa gasiti o strategie. Unii parinti sunt prea grijulii si mai ales cand cand e vorba de puiul mic.

Asta e si problema... Ca vreau sa stau in preajma ei, mai ales ca am stat atat de mult timp despărțite, dar simt ca nu mai e ce a fost. Unele chestii mi se par chiar aberante, ca de exemplu : de ce ma dau cu o crema pe față ca imi fac doar rau si ca ea nu s-a dat si nu are probleme cu el etc. Tin sa precizez ca nu am probleme grave cu tenul, doar o simpla cremă pe care o folosesc după ce imi curăț față, iar in privinta machiajului foarte des la ocazii mai speciale. Simt ca ea inca trăiește în trecut în ceea ce priveste unele chestii si asta ma deranjează. A trecut prin multe chestii in viata ei si s-a descurcat singura, nimeni nu i-a oferit ajutor si imi pare foarte rau prin ce a trecut, dar nu toate pot fi cum dorește ea, daca e mama asta nu inseamna ca trebuie sa fiu copia ei fidelă. Ma invinovatesc cand ma pun pe mine pe primul plan si îmi reproșează uneori ca ma gandesc doar la mine, dar voi tine cont de sfatul tau! Mulțumesc!

Acum, tu când ai de gând să-ți faci viața ta și să nu te mai consideri copilul mamei?
La 22 de ani, altele au proprii copii.
Trebuie să-ți faci propria familie, nu să te îngrijoreze că nu te înțelegi perfect cu mama ta.

I-am propus si asta, dar mi-o întoarce cum ca eu ar trebui să merg. De mica poate nu mi-am dat seama, dar mama e genul de persoana perfecționista si care nu admite că a greșit la un moment dat. Adevarul ca si eu ii seamăn mult, dar vede negativul doar in mine când si in ea persista!

Pentru mine contează foarte mult relația cu părinții, iar copilul mamei voi fi si la 30 de ani. La 22 de ani nu simt sa-mi fac propria familie. Mai am multe de explorat si de învățat. Imi pare rau, dar 22 de ani nu mi se pare o vârstă la care sa am 2, 3 copii. La mine merge premisa: întâi cariera sau un loc de munca muncă stabil si dupa copii, dar iti multumesc pentru opinie!

*Foarte rar ( in privinta machiajului).

Ca să înțelegi pe mama ta, vei reuși doar după ce vei fi și tu mamă.
Este greu să te armonizezi cu o persoană cu care te vezi doar din când în când. Copii se fac la această vârstă, dacă vrei să fie copii sănătoși iar când vor fi mari, să nu fie decalajul dintre generații pe care îl reproșezi tu mamei acum.

Știu că voi înțelege atunci mai bine, dar sunt unele chestii aberante. Copiii sănătoși ii consider cei educați frumoși. Diferenta dintre mine si mama este de 40 de ani. Nu ma pot apuca de facut copii doar sa nu existe acest "decalaj". Doresc ca in viata mea lucrurile sa se desfasoare normal și cand este perioada lor.

Pai tu sa mergi ca ea sa mearga nu o sa accepte. Du-te si o sa inveti cum sa gestionezi situatia. Eu asa am invatat.

Faptul ca foloseti o crema si mama ta nu, nu inseamna conflict de personalitate. Cred ca nu ti-ai creat o personalitate distincta, cu conceptii si idei proprii de cea a mamei tale. Astfel te raportezi la mama ta, fie chiar si prin antiteza si asta iti(va) dauneaza. Fa o analiza in profunzime cate dintre opiniile/conceptiile/dorintele/valorila "tale" sunt proprii si personale si cate sunt induse/formate/creionate de catre mama ta sau ale ei.
De altfel, la 22 de ani foarte putini oameni au formata personalitatea intr-un mod propriu si este firesc sa fie asa.Mai ales ca fiind fata esti mult mai inclinata spre conformism.
Poate o varianta buna ar fi sa incepi sa-ti definesti aspiratiile autentice si propriul sistem de valori si incet, incet sa construiesti in directia dorita. Este un proces de ani de zile.

Salut,ei bine nu la toti relatia cu parintii este perfecta.De multe ori parerile noastre nu coincid cu cele ale parintilor, si astfel pot aparea conflicte.Parintii tai posibil ca considera ca ei stiu mai bine ca tine cum trebuie procedat si incearca sa te protejeze crezand ca astfel iti fac mai bine.Esti deja matura, si poti decide singura ce este mai bine pentru tine tinand cont si de sfaturile lor.Trebuie sa iti impui autoritatea, sa le arati ca tu poti gandi singura si ca te poti descurca in viata.Toti la un moment dat iesim de sub influenta parintilor si ne traim viata singuri, iar parintii trebuie sa accepte asta. Evident ca e absolut normal sa ne ofere unele sfaturi sau sa ne dojeneasca daca am procedat urat pentru ca ei ne vor mereu binele, dar decizia finala mereu ne apartine. Poate ca mama ta se simte singura cat e in strainatate si are o povara pe suflet care o face sa fie astfel. Poate ea nu simte atentie din partea ta, sau poate nu vrea sa va despartiti.Arata-i ei ca de acum esti mare si ca viata ta este doar in mainile tale.

Asta am constat si eu. Multe decizii sau opinii îmi sunt influențate de ea, dar usor ușor observ la mine un alt mod de perceper a lucrurile sau de gandire. Ea dorește să fiu într-un mod apropiat al ei, dar eu oricât as incerca nu pot! Ca de exemplul faptul că ei intotdeauna ii va păsa de ce va zice lume, in schimb eu ma detașez de acest gand. Lumea intotdeauna va vorbi, iar eu decât să stau in spate mai bine înaintez! Am propriile mele idei si concepții, dar ori le accepta greu ori deloc. Multumesc de sfat, am sa țin cont!

Referitor la autoritate, daca mi-o impun crede că sunt "rebela". O înțeleg și mie mi-a fost greu si nu i-am reproșat niciodată ca a stat departe de mine, dar sunt unele chestii care ma depășesc total. La " descurcat in viata" nu isi face probleme si admite ca ma descurc si ca in privinta asta ii seamăn, dar cred ca faza e faptul ca am crescut. Ea întotdeauna imi zice ca ea ma vede ca atunci la 13 ani cand a plecat de acasa.

Poate problema este in faptul ca din cauza ca tu mereu faceai ceea ce ea iti spunea te considera o persoana incapabila de a avea grija de viata ei, poate te crede prea moale.Sunt unii parinti care oricat am incerca sa le facem pe plac nu o sa fie multumiti, ei trebuie sa te accepte asa cum esti pentru ca nu esti tu cel mai rau copil din lume.Trebuie sa vorbesti cu mama ta si de data asta sa nu o lasi sa schimbe tema, ci sa insisti sa iti raspunda pentru ca cu cat mergi mai departe asa, vezi si tu ca e mai rau.Cat o sa continue asta? Daca o sa lasi totul in voia sortii nimic nu se va schimba.

Eu am dedadus ca e nemulțumită din faptul că tocmai, ca nu fac ca ea! Moale poate sunt, câteodată imi reprosez ca am incredere in lume si cred ca oamenii sunt cum sunt eu. Imi doresc sa fiu mai rece și rigidă la ce se intampla in jurul meu. Am sa incerc cand voi merge la ea sa discutam si am sa-i dau sa citească ceea ce am primit de la voi. Multumesc!

Important e sa stii ca fiecare om este diferit, nu exista pe lume oameni care sa aiba acelasi caracter ca al meu sau ca al tau, toti sunt speciali in felul lor, la fel si tu.Trebuie sa fii asa cum iti place tie, daca iti place sa fii mai moale, atunci asa si fii, dar in situatiile mai delicate trebuie sa fii mai rece putin.Important e sa iti placa tie cum esti, nu celor din jur.Mult succes, totul va fi bine!

K. am sa incep si eu prin cateva "critici" La 22 de ani ar cam fi timpul sa incepi sa ai o viata. ca nu fumezi si nu te atrag cluburile... cred ca e ok, poti trai si fara asta. ca n-ai avut nici un iubit... daca vrei sa ai candva o relatie ar fi bine sa ai ceva experienta (nu ma refer la sex ci relatie). Sa nu crezi ca totul merge asa frumos ca-n filme, primul gasit, servit si fericiti ever after, pana la adanci batraneti.
Cum spunea si altcineva aici, ar fi timpul sa iti dezvolti o personalitate a ta independenta de ce a memei. cu toate intentiile ei bune nu poti trai viata ei fie ca ea accepta sau nu asta.
dacaas fi in locul tau as intreba-o cum imi vede ea viata mea, cum sa traiesc de acum incolo, ce sot as putea avea, unde as locui, ce job as putea face, cu ce resurse as trai, cati copii, cam ce excursii, ce fel de prieteni/apropiati in jurul meu cam de ce varste si ce statut (functii, avere, convingeri...). cum mi-as creste copiii, la ce scoli... Ideea e ca i-as cere asa multe detalii sa o sufoc (nu neaparat in sens negativ) caci daca tot vrea sa-ti controleze multe aspecte din viata ofera-i ocazia sa o faca pana la capat. discutati si despre incredere, ce inseamna pentru fiecare din voi, cat de reciproca o vedeti voi a fi sau nu. apoi spune-i si cum iti vezi tu viata. Ias explica ca ea si-a facut alegerile in viata si ti-ar place sa poti fi si tu capabila sa le faci pe ale tale. explica-i cat de importanta e pentru tine relatia cu ea si cat si cum asta iti afecteaza calitatea vietii si deciziile tale. E exact ca in sumedenia asta de clipuri aparute despre alegeri. Alegerile ei nu sunt neaparat bune pentru tine chiar daca intentia este cat se poate de buna.