Bună, o să încerc să vă povestesc cât mai pe scurt posibil care este problema mea, cât voi putea pentru că este complexă.
Treaba este că pentru unii urmează un nou început, un nou an, mie nu știu ce îmi rezervă viitorul, bun sau rău o să îi fac față așa cum am făcut-o și până acum, sper...
Mama mea este depresivă de când o știu eu, copilăria mea a fost marcată mereu de ieșirile necontrolate și căderile nervoase care continuă până azi, din păcate. Iar toate acestea își au originea în copilăria ei, care nu a fost cea mai grozavă, având la rândul ei o mamă tiranică, denaturată, care nu a dorit-o niciodată. Astfel, aceste traume i-au rămas în minte, nu le poate uita și din nefericire se răsfrâng toate asupra familiei mele, pentru că am ajuns într-un punct mort, în care nu mai știu efectiv ce să mai fac. Amenință de atâtea ori că se va sinucide, odată chiar a încercat, sub ochii mei și ai tatălui, că eu am început să cred că, inevitabil, într-o zi se va întâmpla asta. Marea problemă este că nu acceptă niciun ajutor din partea noastră, nici nu vrea să audă de mers la psiholog.
Eu adorm adesea noaptea plângând, de tristețe, neputință și grija că ceva rău s-ar putea întâmpla, câteodată o și visez că se sinucide. Eu încerc s-o înțeleg, însă uneori nu mai am nici eu răbdare, pentru că simt că deși ea este mai mare decât mine, parcă eu sunt adultul și ea copilul și mereu trebuie să mă întăresc pe mine, pentru a o putea sprijini pe ea și simt că este greu. Încerc să mă comport cum ar dori ea, dar crede că tot ceea ce facem pentru ea este din obligație, percepe realitatea cum vrea. V-ați confruntat cu situații asemănătoare, cum ați acționat voi?
Mama ta este si ea om, nu robot.Fiecare om a avut traume in copilarie, eu am 16 ani dar am avut suficiente traume, insa fiind cu un caracter puternic am trecut peste ele, si au fost traume destul de serioase.Mama ta se simte la sigur singura.Acea trauma inca o deranjeaza foarte mult ceea ce e si normal.Din cate se vede, ea nu se simte foarte bine in familie.Mamele de obicei uita de toate durerile de dragul copiilor. Ceea ce poti incerca este sa vorbesti cu tatal tau cu ea si sa-i spui ca acest comportament te afecteaza foarte mult.Incearca sa-i fii mereu alaturi, iesiti impreuna undeva, uitati-va la un film, gatiti impreuna, incearca sa-i arati ca tii la ea si ca fara ea tu nu ai putea trai, ca ea astfel sa se simta importanta si iubita.Incearca sa-i arati ca daca in prima familie nu a gasit iubirea parinteasca, in familia ei pe care o are acum ea o poate gasi. Uneori copii sunt cei care trebuie sa ajute mamele caci ea te-a ajutat cand erai mica, acum e randul tau si crede-ma ca apoi ea iarasi te va ajuta pe tine.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
Eu accept tot ce îmi spune, dar până când. Știu că este egoist ceea cred eu, dar totuși am doar 21 de ani, o viață de trăit, până când să o tot înțeleg? Nu vreau să ajung ca ea, sub nicio formă, mai ales pentru copiii pe care o să îi am cândva.
Eu nu locuiesc cu ea, sunt în alt oraș la facultate, dar întotdeauna a când suntem împreună toți se întâmplă ceva rău.
Depresia e o boala ce te macina pe dinauntru ca si cancerul, si ea sufera teribil nu doar tu
Fa absolut tot posibilul sa o duci pe mama ta la pisholog
Știu asta, dar nu pot să o oblig dacă nu acceptă că are o problemă.
Spune-i sa caute o biserica, poate isi gaseste implinirea acolo, daca nu vrea sa mearga la psiholog.
Ar fi mai bine sa mergeti impreuna sa nu se simta singura.
Și mai rău doare când vezi că persoana conștientizează că te rănește și după încearcă să te împace, ca și cum nimic nu s ar fi întâmplat. Eu bănuiesc că e bipolară, pentru că trece de la o stare la alta, 2 zile poate fi ok iar după să o ia razna, atunci chiar nu te poți înțelege cu ea.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
