| Adelina13062014 a întrebat:

Bună seara.
Am mai scris aici în urma cu câteva luni. Am o mama alcoolica. Totul a început în urma cu 6 ani când a cunoscut un individ care n-are de niciunele. Din cauza lui a ajuns sa aibă și doua joburi, credite făcute la diferite bănci sau IFN-URI, iar tot ce câștiga din salariu plus jobul de bucatareasa și menajera part-Time ii baga în c#rul ăluia. A început sa bea câte o bere pe zi, apoi treptat a ajuns la 1L, 1, 5L de țuică pe zi. Nu se mai îngrijește de ea, urla mereu și se vaita ca cei din jurul ei au bani și viata roz. Și-a distrus viata și acum vrea sa o distrugă și pe a mea. Am fost cu un băiat pentru câțiva ani, băiatul nemaisuportand sa o vadă a decis sa își facă o alta relație. Am trecut peste, m-am mutat din apartamentul lăsat de bunici tocmai pentru ca începuse sa vina și sa facă scandal. Ulterior am cunoscut un alt băiat și ușor ne-am apropiat. A aflat unde stau și vine zilnic la ușa, bate cu picioarele, urla și face scandal sa o primesc deși eu 12 h pe zi sunt la munca. Proprietara apartamentului a primit reclamații de la vecini și evident mi-a atras atenția. Ce pot sa ii fac, internarea la spital o refuza și spune ca vreau sa o omor și abandonez. Cum o pot aduce cât de cât la realitate? Și vecinii blocului unde sta ea îmi spun ca la ușa ei găsesc peturi de alcool, iar în permanenta duhneste a alcool. Individul care este cu ea spune ca pe el nu îl interesează ca n-are mama nimic și ca să le dau pace. Repet el nu muncește, chiria și utilitățile i le plătește ea.

12 răspunsuri:
| CristiDinBucuresti a răspuns:

Trebuie sa o internezi la alcolicii anonimi, doar ăia o mai pot salva. Ce varsta are mama ta? Dar tu?

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Îmi pare rău pentru situația în care ești, dar cel mai bine ar fi sa o internezi.

| Adelina13062014 explică (pentru CristiDinBucuresti):

Ea are 53, iar eu 28

| CodrutElian1990 a răspuns:

Nu le poti face nimic referitor la consumul de alcool. Nu o poti interna cu forta. O pot doar autoritatile, daca face, sub influenta alcoolului, fapte antisociale, cum sunt aceste deranjamente in bloc.
Nu stiu cum sa-ti spun: daca nu vrei sa-i faci rau, dar sa-ti distrugi viata ta, trebuie sa suporti. Daca vrei sa ai viata ta cat de cat linistita poti sa faci plangere la politie pentru tulburarea linistii publice si a ta personala. Acea plangere poate sa o faca si propietara apartamentului sau administratorul asociatiei de proprietari.
In ultima instanta poti cere protectie prin judecatorie, deoarece ceea ce face ea este o agresiune asupra ta. In acest sens poti cere interdictie de a se apropia de tine si de locuinta ta sau numai de locuinta ta.
Cat priveste faptul ca doar ea munceste si barbatul ii "mananca" banii, nu poti sa faci nimic. Poti sa-i faci doar daca o comisie medicala constata ca nu este apta sa se administreze.
Dar mai am o intrebare sau chiar doua: tata nu ai? Bunicii sunt parintii (sau au fost) mamei tale?

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Este un caz social. Poți apela la serviciul de asistență socială din primărie.

| marinaru777 a răspuns:

Cauta un preot/calugar bun cu har cum se zice si pentru alcool acatist potirul nesecat.

| ionutapetrei1919 a răspuns:

E un caz greu nu te mint. Si eu am o mama alcoolica numai ca e singura si nu face problemele cu care tu te confrunți. Stiu cat de fustrant e uneori sa ai senzația ca nu ai ce face.
A mea refuza orice colaborare cu instituții de reabilitare si neaga absolut orice, neaga ca bea, mai exact uita, pierde bani, telefoane, etc.
Eu n-am rezolvat situația deci nu te pot ajuta tare mult dar daca as fi tu, m-as ocupa putin de barbatul ei, din ce ai spus el e o influenta negativa si persoana dea care a pornit totul. Eu l-as sifona putin sincer, deși sunt oarecum adeptul conversațiiei si rezolvarea pe cale amiabila cred ca ai realizat deja ca n-ai cu cine discuta. Incearca sa ii sperii putin, poate se liniștesc.

| sabin89 a răspuns:

Interesant este că, deşi este într-o aşa stare fizică şi mentală, poate munci, nu absentează de la lucru; şi are două sau trei joburi. Şi lucrează bine, se pare, din moment ce ăia nu o dau afară. Poate nu e chiar aşa alcoolică cum crezi tu.

| mgtow a răspuns:

Se poate anunta politia in acest caz ca sa nu mai deranjeze

| Freya1 a răspuns:

Ce e cel mai trist e ca pana la ani ei nu a facut nimic notabil având în vedere că nu are nici macar casa.Ea a prins vremea lui ceausescu iar daca nici atunci nu a fost capabilă să primească o casa cand toti borfasi au facut-o inseamna ca nu a fost niciodata o femeie de hazna.
Singura ta sansa sa scapi de ea e sa chemi politia cand vine sa iti faca scandal sau sa te muți si sa faci tot posibilul sa nu stie unde.Nu prea mai ai ce sa ii faci, e o cauza pierdută sincer iar bine cu forta nu poti sa ii faci.

| cristimihailov a răspuns:

Roag-o pe proprietara sa cheme politia daca se mai comporta asa mama ta. Intai va primi amenda si apoi ar putea fi dusa la spital.

Ai grija sa ai actele de la casa la tine.

| Ely1234567 a răspuns:

Interneaz-o la alcoolici alta soluție nu ai