Bună seara! Sunt de ceva timp pe gânduri și deși am cam luat o decizie, simt nevoia să-mi spun și aici "of-ul". Am o așa zisă relație de aproape două luni. Știu, puțin timp, dar totuși nu simt că m-am îndrăgostit nici măcar în acest timp. Am încercat, încerc, dar fără folos. Am realizat că nu pot să mai dau vina pe circumstanță, ci pur și simplu faptul că nu e persoana potrivită și nu țin la el cu adevărat. Când am spus despre circumstanțe, m-am referit la faptul că el e destul de ocupat (învață pentru admiterea la Medicină) și din ce mi-a spus el, s-a cam izolat așa de câteva luni. Eu chiar îl înțeleg, i-am spus de la început că nu vreau să fiu o "piedică" în calea visului lui. Ideea e că relația noastră e destul de monotonă. Deși ne vedem de câteva ori pe săptămână, abia dacă vorbim prin două-trei mesaje și la telefon puțin uneori. Nu mă înțelegeți greșit, nu vreau eu să vorbim tot timpul și eu am meditații, am de învățat, dar toată "răceala" asta mă face să mă gândesc că nu așa se întâmplă într-un cuplu. Poate că ne-am cam și grăbit, în sensul că trebuia mai mult timp să ne cunoaștem, regret puțin acum.
Sincer, mi se pare puțin egoist, i-am și spus, mi s-a cam luat și mie să tot pomenească mereu de Medicină...
Încă nu i-am spus, dar cred că cel mai bine ar fi să ne despărțim. Nu pot să stau cu cineva pe care nu-l iubesc și nici nu cred că se va întâmpla pe viitor.
Poate că nici eu nu am fost fata perfectă, dar chiar am făcut unele sacrficii uneori ca să mă pot vedea cu el și am fost foarte sinceră încă de la început.
Voi ce părere aveți? Credeți că despărțirea e cea mai bună variantă în această situaţie?
Mulțumesc anticipat!

Inainte sa intrati intr-o relatie trebuie ca amandoi sa aflati despre celalat daca va poate oferi toate nevoile. In cazul tau, trebuia sa afli daca el are suficient timp pentru tine deoarece tu ai nevoie de atentie si de afectiune mult mai multa decat iti poate oferi el. Si mai ales daca tot sunteti preocupati cu facultatea, eu zic ca la momentul actual ar trebui sa fiti focusati mai mult pe facultate, nu pe relatii. Nu zic nu relatiilor in timpul facultatii, insa cu cat mai putine griji pe cap, cu atat mai bine pentru fiecare sa-si dedice cat mai mult timp si energie pentru studii.

Ideea este ca eu daca as face ceva, nu neaparat sa fiu student, insa daca acea activitate mi-ar manca foarte mult timp, as evita relatiile pana cand realizez acel ceva. Si oricum daca ar fi sa intervina ceva, i-as zice clar fetei de la inceput ca nu o sa prea vorbim si intalnim, iar daca accepta bine, daca nu, sa se duca la altcineva care ii poate oferi mai multa atentie decat o puteam eu face.

Eu zic ca de asta este important ca la inceputul relatiei sa se vorbeasca foarte serios si sa fie cam un ultim test de compatibilitate, nu ca sa se afle mai tarziu ca existe neintelegeri sau neplaceri. Asa ca mai bine lasi relatia si fiecare isi vede de cariera lui.

Am vorbit cu el serios și deschis încă de la început. Ideea e că mi se pare că nu suntem amândoi dispuși în egală măsură la mici sacrficii. Nu găsesc în el persoana pe care să o put suna când am nevoie, să stăm de vorbă ore-n șir... Am impresia că parcă a găsit o scuză cu facultatea. Mi-ar fi plăcut să fie măcar puțin mai implicat. Chiar îmi pare rău că am să mă despart de el, mi-ar fi plăcut ceva de lungă durată, și poate el o să-mi spună că nu am un motiv concret, dar principiile mă împiedică să mai rămânem împreună.

Mulțumesc frumos! Poate că mi-ar fi plăcut să fi o relație de lungă durată, totuși, nu mai suntem niște copii (19, respectiv 20), și sunt sigură că el nu s-ar despărți de mine, dar o parte din mine simte că nu mai poate continua așa. Poate că nu mă atașez ușor de oameni, dar având în vedere circumstanțele, cred că și dacă ar trece încă 2 luni, tot nu m-aș îndrăgosti. E vorba de intensitatea aia și pasiunea care nu prea există...
Îmi pare rău că sunt nevoită să fac asta, dar cred că este cea mai bună variantă.