| Dog4234 a întrebat:

Bună seara, TPU!
În primul rând, vă doresc tuturor un An Nou Fericit, Multă Sănătate și Dumnezeu să vă dea tot ce e mai bun!
Doream să povestesc ceva despre viața mea și sper să nu mă ia cineva la mișto. Dacă mă puteți ajuta cu un sfat, m-aș bucura, deși îmi pare rău că m-am hotărât să scriu asta la începutul noului an, dar simt că nu mai pot.
Am 18 ani și nu mă simt bine în Floarea Vârstei. Provin dintr-o familie de oameni care nici măcar nu știu ce au făcut cu viața mea. Când m-am născut nici eu nu știu ce s-a întâmplat, dar am ajuns să fiu probabil adoptat de un domn, care, nu știu pentru ce m-a luat. Am crezut că ne vom înțelege bine, dar din păcate situația s-a întors pe dos. Eram mic, locuiam în casa lui cu o femeie care numa mamă nu e, dar e femeie. Ea avea probleme cu alcoolul, nu voia să muncească, făcea prostii, dar îl fura mereu. Pe ea o bătea în fața mea când era beată, ca să o potolească. După câțiva ani, a dat-o afară din casă, în șuturi. Eu îmi tot juram că o să mă răzbun pe el când voi crește, dar lui nu i-am spus asta. Și am început să-i fur bani din buzunare. El niciodată nu avea bani pentru casă, dar pentru mașinile lui avea bani. Și la școală făceam probleme, nu învățam, eram prostul și gunoiul clasei. Acasă și el mă făcea în toate felurile, că nu sunt bun de nimic. În clasa a III a am zis că bag cuțitul în Dumnezeu, iar după câteva zile am fost accidentat de mașină. Atât de multe probleme făceam și îmi era frică să-i spun adevărul ca să nu mă bată, că atunci eram mic și dădeam vina pe colegi. Îi furam lui bani ca să le cumpăr colegilor cadouri, doar ca să-mi fie prieteni.
Am crescut cu o familie de cretini, care nici măcar nu și-au asumat responsabilitatea de a mă crește și a mă educa cum trebuie, și m-au lăsat pe mâna altuia. Începusem să l înjur pe omul ăsta când aveam 14 ani. Și de atunci avem scandaluri numai pe tema banilor și pe tema neplăcerilor mele. Acum am vârsta de 18 ani și îmi place să păstrez ordinea și curățenia în casă. Lui nu-i convine. Azi ne-am certat că l-am rugat să dea muzica populară mai încet că știe că nu-mi place. El face ce-i place, eu n-am voie. M-am hotărât să mă spânzur pentru că, simt că sunt inutil și nu pot face nimic în viață și nu știu. Aveam 16 ani, eram în vacanța de vară și am ieșit cu niște foști colegi. El îmi spunea că dacă la 22:00 nu sunt acasă, mă aruncă afară ca pe un gunoi. Mereu îmi spune că trebuie să fac ce nu-mi place, și că dacă plec la 5 dimineața la alergat nu voi reuși să fac nimic. Mi-am dorit să ajung un om de succes, i-am urmat exemplul lui Mike Tyson, iar el îmi spune : fără mine ești mort! Am pierdut câteva joburi, am fost exmatriculat din școală pentru că nu-i vedeam sensul în viață. Dar eu trebuie să stau în genunchi în fața lui. Întotdeauna îmi face reproșuri că m-a crescut și că m-a întreținut din banii lui. Vă rog să mă scuzați că scriu așa, dar nu mă simt bine.
Îmi puteți da un sfat, vă rog?

6 răspunsuri:
| pombar a răspuns:

Locul tau e in alta parte fata de un loc rau ca acela, pregateste-te pentru aventura si mergi cu curaj si speranta nesfarsita, esti un personaj important in poveste, rafineaza-ti gandurile cum trebuie sa fi

| DjSannan a răspuns:

Îmi pare rău să aud acest lucru și îmi dau seama că ai trecut prin multe greutăți și probleme. Este important să știi că nu ești inutil și că poți face multe lucruri în viață, indiferent de ce au făcut alții sau de cum te-au tratat. Este important să cauți ajutor și să îți găsești o cale de a face față problemelor cu care te confrunți.

Dacă te simți sufocat de probleme și nu știi cum să faci față, te rog să nu iei decizii drastice, cum ar fi să te spânzuri. Dacă ai gânduri de genul acesta, este important să cauți ajutor de urgență. În România, poți suna la numărul de urgență 112 sau poți merge la cea mai apropiată unitate de primiri urgențe. De asemenea, poți contacta Centrul Național de Prevenire și Combatere a Suicidului, la numărul de telefon 0800 801 200 (apel gratuit). Aceste servicii sunt disponibile non-stop și pot oferi asistență și sprijin în momentele de criză.

Te încurajez să îți exprimi sentimentele și să cauți ajutor de la o persoană de încredere, cum ar fi un prieten, un membru al familiei sau un consilier. Poate că te poate ajuta și să participi la un grup de sprijin sau la terapie, unde poți vorbi cu alți oameni care trec prin situații similare și poți găsi modalități de a face față problemelor tale.

Te încurajez să nu renunți și să cauți ajutorul de care ai nevoie. Este important să te iei în serios și să îți acorzi timpul și atenția de care ai nevoie pentru a te simți mai bine.

| Dog4234 explică (pentru DjSannan):

Din păcate, familia m-a alungat și nu le pot cere ajutorul. Omul ăsta îi joacă pe alții pe degete după cum vrea el. Le mulțumesc tuturor din suflet pentru încurajări!

| iulia0514 a răspuns:

E foarte simplu îți găsești de lucru te muti și iei viața de la 0! Dacă te sinucizi nu rezolvi nimic! Pentru a supraviețui e nevoie ca tu să începi o noua viață singur ai 18 ani poți sa faci orice îți dorești dar trebuie să ai curajul sa o faci!

| AliGab a răspuns:

Ma bag si eu ca musca in lapte...imi pare rau ca treci prin asa ceva, insa solutia este doar la tine. Ai 18 ani, timpul inca nu-i pierdut, dar presupune munca foarte multa din partea ta. Spanzuratoarea nu-i o solutie a scaparii de probleme, ci o adancire a lor. Din pacate ce traiesti aici se amplifica de milioane de ori prin sinucidere, fara nadejde de a mai putea reveni vreodata. Asa ca mai bine iti iei viata in maini si lupti pentru ea. Nu trebuie sa fii om de succes ca sa fii fericit, ci sa ierti pe cei care ti-au gresit, si sa intelegi ca de acum incolo deciziile si drumul iti apartin. La ce sa irosesti timpul urand si dand vina pe cei ce trebuiau sa fie responsabili pentru tine candva, cand poti folosi timpul si energia in folosul sufletului tau?
Te poti reapuca de scoala in modul cel mai serios si sa termini facand o facultate pe propriile forte. Sau iti poti alege o meserie care crezi ca ti-ar placea si sa o aprofundezi astfel incat sa devii cel mai bun in domeniu. Insa tu trebuie sa faci aceste lucruri, tu trebuie sa lupti, tu trebuie sa razbesti, doar tu.
Pe de alta parte lucrurile pot fi mult mai usoare alaturi de Dumnezeu. Rugaciunea constanta "Doamne miluieste-ma!" Poate face minuni in viata cuiva si lucrurile vor merge de la sine.
Succes si spor in toate!
P.S. din proprie experienta iti spun ca razvratirea nu face decat sa te traga in jos. Cred ca poti confirma cu mana pe inima ca am dreptate

| ania a răspuns:

Cauta un loc de munca simuta- te în chirie dacă nu îți place acolo. Fii recunoscător pentru cât a făcut, nici ție nu ti- ar place sa lucrezi și cinevasa te fure. Când vei reusi sa lucrezi cinstit și sa te întreții singur vei putea aprecia lucrurile bune plecare le-a făcut pentru tine și vetiputea avea-o relație de respect reciproc.