Sper să citiți tot deoarece am intrat aici pentru că nu reușesc să găsesc o rezolvare în altă parte (psiholog, prieteni, etc.) Voi încerca să rezum cât de cât lucrurile. Am 25 de ani și am fost adoptat încă de la naștere de un preot și de soția lui, nu mi s-a ascuns niciodată acest aspect și am trăit împăcat, fericit și recunoscător. Sunt la master la Arhitectura în Viena și sunt singurul lor copil.
În iarna anului trecut, tatălui meu i s-a descoperit o formă agresivă și avansată de cancer iar la începutul anului acesta a plecat dintre noi. Ultimul an a fost o navetă permanentă între Austria și România. De atunci, mama s-a închis foarte mult în ea. Ea a slăbit foarte mult, pare să devină din ce în ce mai dezinteresată de ceea ce ține de biserică și de viața înainte de dispariția tatălui meu. Mă simt vinovat că repetă tot timpul faptul că e responsabilă de viitorul meu și de alegerile pe care le fac, insinuează mereu că nu a fost/nu e o mamă bună deși încerc să îi spun și să îi arăt că nu e așa. Nu vreau să renunț la bursa de aici și nici la serviciul pe care l-am găsit și să mă întorc pentru că sunt conștient că nu voi avea o asemenea șansă în România.
Înainte de a pleca, tatăl meu l-a rugat pe cel mai bun prieten al lui din copilărie (Mihnea) să aibă grijă de mama, să se asigure că lucrurile vor reintra în normalitate cu timpul, că ea nu va cădea în vreo patimă. Acest prieten are o fiică (Ada) de 20 de ani, studentă la Psihologie în anul doi, pe care o crește singur de vreo 15 ani și de când mă știu au fost prezenți în viața noastră, ne-am ajutat reciproc mereu, vacanțele le petreceam împreună, sărbătorile, Ada îmi e ca o soră.
Aveam un apartament pe care mama l-a vândut pentru a plăti tratamentul tatălui meu, ulterior a trebuit să părăsim casa parohială în care am stat de când m-am născut, iar ea s-a mutat în casa lui Mihnea și a Adei, unde aceștia s-au asigurat că va avea tot confortul iar eu sunt oricând bine-venit acolo, devenind și casa mea în vacanță.
Date fiind împrejurările, eu am început să comunic mai mult cu Ada deoarece ea petrece cel mai mult timp cu mama și astfel mă asigur că totul e bine. Dar ce îmi spune mă îngrijorează. Mi-a povestit că mama nu mai vrea să doarmă singură și îi cere să stea constant cu ea, după ce termină serviciul (este profesor universitar) nu vine acasă și o roagă pe Ada să meargă după ea fără a-i da locația corectă, uită să mănânce, se teme că va rămâne fără niciun sprijin când eu mă voi căsători (sunt logodit, am amânat cununiile din cauza pierderii tatălui meu). Își petrece mult timp în camera ei și nu o primește decât pe Ada, nu îmi răspunde la telefon, refuză contactul cu oricine. Două luni și jumătate a mers la psiholog dar a renunțat, nu o pot obliga în niciun fel să se întoarcă deși știu că este spre binele ei.
Am vorbit și cu Mihnea, mi-a spus că încearcă să iasă în oraș, să socializeze, să aibă diferite activități, uneori reușește să o convingă dar de cele mai multe ori nu părăsesc curtea. Mihnea a transformat mansarda în atelier de pictură pentru mama, reușind să o facă oarecum să se simtă mai bine deoarece și-a dorit mereu unul însă nu l-a putut avea din lipsă de spațiu.
Acum două săptămâni au venit toți trei la mine într-un weekend, în timp ce Ada și mama erau la cumpărături, eu am vorbit cu Mihnea despre întoarcerea mea în țară. Din păcate, mama a auzit exact momentul în care eu spuneam că nu mă voi întoarce în România pentru nimic în lume iar ea mi-a reproșat că am fost mereu un egoist și că niciodată nu mă voi compara cu Ada, care e recunoscătoare că o are lângă ea și care are grijă de ea ca o mamă, că nu mai are decât o fiică acum.
Știu că am fost un copil extrem de dorit de părinții mei, mai ales de mama, că și-a dedicat timpul creșterii mele, nu am de ce să fiu supărat pe Ada însă m-am simțit extrem de prost în urma reproșurilor aduse de mama și a cuvintelor care mi-au picat greu. De atunci, ea nu a mai vrut să vorbească cu mine și nu îmi răspunde la telefon. Nu pot să mă întorc în țară până în octombrie (din cauza studiilor și a proiectelor pe care le-am luat la locul de muncă), simt că mi-a scăpat situația de sub control și că îmi pierd familia.
Cum ați proceda? Ce să fac? Să renunț și să mă întorc în țară, unde nu voi avea un viitor prea strălucit și probabil după zece ani de carieră voi avea salariul pe care îl am aici? Mulțumesc.

Offff... Din pacate raspunsul la intrebarea aceasta nu il poti afla decat tu. Inteleg cat de bine ar fi sa vina cineva cu solutia, dar nimeni nu poate lua aceasta decizie in locul tau. Trebuie sa te gandesti foarte bine daca chiar exista sanse reale sa ii schmimbi mamei mentalitatea cu intoarcerea ta. Daca te intorci, trebuie sa o faci cu inima usoara, fara sa regreti si sa ajungi sa ii poti pica mamei pentru ca te-ai intors pentru ea. Oricum, din cate spui, aceasta nu este o decizie pe care o iei singur din moment ce esti logodit. Trebuie sa vezi si daca perechea ta considera intelept sa va traiti viata in Romania. In aceasta situatie, desi mama ar iesi in dezavantaj, cred ca trebuie luat in considerare binele facut pe termen lung. Cine si ce anume castiga din intoarcerea ta in tara? Cine este persoana care tinde sa se gandeasca mai mult la sine decat la nevoia celuilalt in relatia asta (mama-fiu) si in fine, ceva dureros si poate meschin de gandit Cine are mai mult de trait si care sunt conditiile de viata care il asteapta in ambele situatii. Sper ca iti este de folos... Multa rabdare si putere iti doresc.
P.S. Nu ar strica sa ceri luminare de la cel de sus.

Sincer, imi e foarte greu sa ma pun in situatia ta...
Pe de o parte, as reveni in Romania pentru a fi alaturi de o persoana f importanta ...pe de alta parte, in schimb, as rămâne acolo, pentru ca dragostea nu tine de foame.
Nu as vrea sa par rea, dar cred ca mama ta se folosește de aceasta situație pentru a te apropia de ea... practic, prin faptul ca rupe legătura cu tine, te constrânge sa revii in tara.
Personal, nu m as întoarce, as discuta situația deschis... eventual as încerca sa revin in România mai des...
Mult succes!

Mergi inainte. Cu toata dragostea pentru mama ta, sau tocmai pentru dragostea si respectul pe care i le porti, nu ii baga reprosurile in seama si mergi inainte. La cum descrii situatia, cel mai probabil se va duce si ea de inima rea mai devreme sau mai tirziu, chiar daca te nenorocesti si vii in tara foarte posibil sa continue sa iti reproseze chestii si sa iti distruga viata. Parintii, fie ei naturali, fie adoptivi, trebuie sa te ajute sa iti iei zborul apoi sa te lase sa te inalti, nu sa te traga de sfoara. Serios, ma uit inapoi si vad cate greseli au facut ai mei si cit de inapoi e familia mea cu sanatatea si finantele (deh, sunt legate astea, oricit am spune ca nu) pentru ca au ezitat sa se mute cand au avut posibilitatea datorita serviciului intr-un oras mai bun pe motiv de sentimentalisme de genul si vai ca cum se adapteaza copilul, acolo nu avem rude/prieteni. Am spus ca nu o sa fac o astfel de greseala, sotia are de mult unda verde de la mine ca in cazul in care i se propune relocare intr-un oras mai bun sau alta tara sa spuna DA din prima fara ca nici macar sa ma consulte, eu o sa ma descurc oricit de greu ar fi, tocmai pentru viitorul fiica-mii. Si nu ii voi reprosa ca nu sta linga mine chiar daca la o zi dupa majorat vine la mine si imi zice "Tata, mi-am gasit un job si de saptamana viitoare o sa imi inchiriez o garsoniera."
Sper sa nu par insensibil, dar la cum te-ar sfatui multi de la noi, in special cei trecuti de prima tinerete, esti dator mamei tale cu atentie si slugarnicie neconditionate. Ei bine, nu. Tocmai fiindca o iubesti si o respecti, nu trebuie sa te nenorocesti. Orice ti-ar spune ea de acum, trebuie sa fii constient ca ea nu mai e ea. O fi si un diagnostic psihiatric al comportamentului ei, nu stiu, nu e felia mea, nu ma bag in zona respectiva, si chiar nu conteaza exact ce. Cert e un singur lucru: fii recunoscator pentru ce ti-a oferit in trecut insa MERGI INAINTE!

Tata m-a lăsat mereu să fac ceea ce mă face fericit. Știu că deși dpdv. al dogmelor ortodoxe e imoral ce gândesc, în interiorul meu îmi doresc ca mama să își găsească liniștea cu Ada (și eventual Mihnea), știu că și-a dorit mereu și o fată și dacă în familia lor se va reechilibra, eu rămân împăcat aici. Mai mult decât orice fundament religios, eu îmi doresc ca ea să fie fericită. Logodnica mea este o persoană minunată, e tot româncă, e în același an de studiu ca mine și îmi va respecta deciziile, oricare ar fi ele...
Mă gândesc doar că e o „fază" dat fiind faptul ca sunt patru luni de când persoana cu care și-a petrecut 26 de ani din viață a plecat și ea a rămas fără vreun sprijin. Până acum, era total diferită. Mulțumesc mult!

Cred că m-am făcut greșit înțeles un pic: mama nu a fost așa mereu, părinții mei mi-au dat libertate deplină, de-asta eu am ajuns la facultate tocmai aici. Pe mine m-au înconjurat întotdeauna cu dragoste și mi-au dat aripi să zbor, m-au încurajat și m-au ajutat să mă înalț și mai mult. Tatăl meu, preot fiind, era ocupat mereu și rareori reușeam să petrec timp cu el, însă mama era întotdeauna acolo și ținea mereu cont de dorințele mele. Așa se face că atunci când mi-am dorit să învăț să cânt la pian, ea a fost cea care m-a înscris la cursuri și cea care a dus la restaurat vechea pianină din casa noastră. Mama nu mi-a reproșat nimic, niciodată și cred că mai are mult și bine de trăit, are 47 de ani și un suflet bun și curat, e un om blând. Dat fiind faptul că sunt patru luni de când tata a plecat, îi e probabil greu să se acomodeze cu „noua viață", s-a simțit abandonată de singura persoană cu care are o legătură mai strânsă (eu). Nu am făcut niciodată slugărnicie necondiționată, ci doar ofer iubire necondiționată. Nu am făcut și nu voi face nimic din obligație pentru nimeni, niciodată.

Salut,

Poate vorbesc prostii... dar te rog citeste.

Eu inteleg ca mama ta a fost mereu firea care este acum. Doar ca tatal tau reusea sa o tina intr-o anume directie. Ceea ce este normal intr-o casnicie.

Acum pentru ca tatal tau a plecat ea nu mai reuseste sa isi gaseasca echilibrul. Si nici nu pare sa o faca.

Personal consider ca ideea generala este de a ii gasi un refugiu, o chestie pe care sa o faca sa isi regaseasca echilibrul.

Crezi ca ar putea fi o chestie sa gasesti alte lucruri de facut?

Gen ajutat copiii de prin zona, facut vreun voluntariat la vreun azil, etc. Adica niste locuri in care sa existe oameni cu probleme mult mai mari decat ale ei.

Ar trebui poate sa discuti cu un psiholog sa intelegi care ar fi, in opinia aceluia, cea mai buna strategie. Nu trebuie sa o duci si pe ea.

Ea pare a fii intr-o bucla. Poate petrecerea alaturi de ea, cand o sa ai timp, o luna sau doua ar putea sa ajute. Sa continui sa o intrebi de situatie, pentru a defula.

Imi place scrisul, coerent si perfect gramatical. Sa nu uiti niciodata sa indragesti si sa respecti limba romana. In legatura cu intrebarea, poate ar fi util sa ne spui si parerile celor doi - Mihnea si Ada. Ei ce iti recomanda, sa vii in Romania sau nu? Spun asta, pentru ca ei cunosc mult mai bine decat noi cum stau lucrurile. O chestie n-am prea inteles: cine e profesor universitar? mama ta? In sfarsit, una peste alta, eu as inclina spre varianta sa ramai acolo unde esti, sa-ti vezi de cariera, si sa tii legatura cu mama ta in masura posibilitatilor.

Personal frate(nu c-as fi cel mai potrivit) dar eu cred că nu ar trebui sa renunti la o asemenea sansa.Mama ta va fi bine, o sa reînoiesti relatiile cu e viziteazo mai des cand poti fa-o sa stie ca nu o abandonezi si ca esti recunascator.

H,ristos a iviat, pentru moment cred ca ar ttebui sa incerci sa o aduci pe mama ta langa tine, acolo unde esti, cred ca asa ai putea rezolva pr
, si te vei putea apropia de ea.Asa ea si-ar da seama ca o iubesti si esti alaturi de ea, si ca nu ai abandonato

Wow! Îmi pare rău pentru tatăl tău. Deci... Poate mama ta are niște remușcări pe care ție nu ți le-a dezvăluit. Poate o fi făcut avort când era tânără și-i pare rău că nu ești al ei. Poate te-a influențat să mergi în altă țară să scape de tine, iar acum îi pare rău că a rămas singură. Dacă zice că îi pare rău, poate chiar îi pare. N-o să-ți spună ție tot acum. Asta este! Acum, dacă te întorci în țară, nu ai garanția că se va rezolva treaba. Evident că mama ta trece printr-o depresie. E la mintea cocoșului. Acum, tu nu ai specificat dacă Mihnea ăsta e căsătorit cu altcineva sau dacă s-a combinat cu mama ta. În orice caz, dacă un om e depresiv, nu-l trata ca un depresiv, dar nici nu-l ignora când se comportă aberant. Doar așa scoți pe cineva din depresie. Adică dai atenție, dar nu exagerat de mult. Ce-aș face eu?
1. Mi-aș băga ceva în ea de străinătate, m-aș combina cu Ada (doar dacă și Mihnea e cu mama ta), mi-aș termina studiile și m-aș întoarce în străinătate. Cam asta ar fi familia ta. Întotdeauna am considerat că străinătatea e pentru lași. Asta deoarece îți oferă calea mai ușoară. Fără luptă, fără stres, fără sudoare.
2. Rămâi în străinătate, îți faci cariera și viața acolo și renunți la familia ta, care acum e doar mama. O fi greu, dar până la urmă toți copiii se despart de părinți într-un anume punct al vieții. Probabil ăsta e regretul ei, că te-a trimis departe de ea cam devreme.
Timpul nu-l poți da înapoi. Ca să mergi înainte trebuie să renunți la oricine și orice te trage în jos. Și în Biblie scrie asta! E ceva de genul: 'să te lepezi de zădărnicie și de negrul minții'.
Vezi tu, uneori viața ia întorsături radicale. Dar cele mai bune decizii apar în momente critice. Așa că: Fii bărbat dă-te-n ***!

Am inteles bine. Mama ta s-a schimbat radical dupa moartea tatalui. Nu e de condamnat, pe multi moartea omului iubit ii da complet peste cap. Uite ca mi-a picat fix acum o fisa - ia-o cu tine in Austria. La 47 de ani totusi nu o sa ii fie chiar asa de greu sa se adapteze.

Nu este oportun sa iei o asemenea decizie acum, la atat de putin timp de la"plecarea" tatalui tau! --- si tu si mama ta sunteti profund marcati de pierderea celui pe care l-ati iubit. Si apoi, ca fiu de preot, adu-ti aminte de cuvintele lui Iisus : "Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă".

Tot ceea ce poti face, la acest moment, este s-o ajuti pe ea, mama ta! Intelege ca ARE NEVOIE DE TIMP pentru a depasi socul pierderii(stiu, caci l-am trait!).Sub imperiul tulburarilor pricinuite de pierdere tot ceea ce spune si face acum, imediat dupa pierderea celui pe care l-a iubit, sunt etape firesti dar trecatoare ale lungului drum spre vindecare.Nimic din ceea ce spune si face acum nu trebuie sa te afecteze sau sa te intoarca din drumul tau ---ai credinta si rabdare!
Gaseste-ti timp si fa, din nou, naveta Austria-Romania---chiar daca te ignora sau te respinge! Scrie-i, daca nu-ti raspunde la telefon--- cuvintele izvorate din suflet, vindeca!

Am citit postarile tale si imi pare rau de situatia in care te aflii si nu ii gasesti rezolvare. Eu personal daca as fi in locul tau as face tot posibilul sa raman in strainatate pentru un viitor mai bun. Fiind distanta relativ mica dintre Viena si Romania as opta pentru 2 variante: 1. vizite mai dese la mama acasa sau 2. I-as propune mamei sa se mute(chiar si temporar) cu mine in Austria. Sper ca ti-am fost de ajutor.

Ea are o carieră destul de solicitantă în mediul academic, merge la conferințe și simpozioane internaționale, împreună cu tata ea este membru fondator al unei asociații în mediul rural, ce are rol de „after-school" pentru copiii care nu își pot permite asta, dar ea se implică mai mult la partea de fundraising, formarea cadrelor de acolo, instruirea voluntarilor, dotări, sponsorizări, etc., deci munca ei este de acasă în cea mai mare parte. În perioada sărbătorilor ne implicăm și noi mai activ și avem tot felul de workshop-uri acolo, dar și în viața comunității. Pe lângă asta, ea are ca pasiune pictura și fotografia și s-a dedicat mai mult în ultima perioadă. Din păcate, dacă aș mai implica-o în alte activități, ar fi destul de suprasolicitată. E o persoană activă și continuă să facă lucrurile pe care le făcea înainte, dar fără prea mult entuziasm.
În plus, nu vreau să îi las sentimentul că aș fi abandonat-o în vreun fel. Eu am discutat cu un consilier care mi-a spus că eu acționez corect, că vizitele mele în țară și relația mea cu mama sunt normale, a menționat faptul că momentan și reacțiile ei sunt firești, nu am niciun complex din cauza faptului că sunt adoptat, nu vreau să rămân în loc din cauza unui eveniment nefericit, mai ales că tata ne-a pregătit de asta și știu că își dorește să mergem mai departe.

Mulțumesc, limba română e limba pe care am vorbit-o prima dată deci nu o voi uita și cred că nimeni nu ar trebui să facă asta. Foștii mei colegi din primii ani de facultate chiar au învățat-o parțial pentru că le plăcea cum sună (ruși, spanioli, polonezi, nemți, francezi, croați). Mihnea și Ada sunt conștienți că în România nu pot câștiga încă de pe acum 3500-4000 de euro lunar și nici respectul oferit de angajatori nu este același ca aici. Stând la o distanță relativ mică față de mine (BH), vizitele noastre ar putea fi mult mai dese dacă nu ar interveni lipsa de timp. Mihnea pare să fi preluat o parte dintre responsabilitățile pe care mama le-ar avea pentru a-i face viața mai ușoară, iar Ada încearcă să o încurajeze să facă ceea ce îi place. Niciodată nu s-a pus problema să mă întorc înapoi în țară în cei șapte ani de când sunt aici, până acum. Da, mama este profesor universitar.

Adevărat a Înviat!
Se exclude mutarea ei aici deoarece are responsabilități pe care nu le-ar abandona în România. Am încercat însă să îi îndesesc vizitele aici.

Dumnezeule! Mama nu a putut avea copii niciodată, se exclude ideea avortului. Decizia de a pleca a fost în totalitate a mea, părinții m-au susținut necondiționat după ce s-au asigurat că este drumul pe care vreau să îl urmez cu adevărat.
Mihnea este singur de când soția și celălalt copil al lui au murit într-un accident, nu e „combinat" cu mama sau ceva. Iar Ada îmi este ca o soră, eu am găsit de ceva timp persoana cu care vreau să îmi petrec zilele de aici înainte.
„Străinătatea" este mediul în care dacă reușești să te integrezi, te simți respectat, te simți îndreptățit și tratat corespunzător. Nu e neapărat o lașitate, nu e neapărat totul ușor.
E ideea că nu vreau să îi transmit mamei sentimentul de abandon deoarece nu e așa. Nu vreau să interpreteze greșit refuzul meu de a mă întoarce în țară.

Nu i-ar fi greu să se adapteze, cu siguranță. Dar având o carieră cu o responsabilitate destul de mare și fiind și implicată în viața comunității, i-ar fi greu să renunțe. Oricum e o persoană open-minded (pentru imaginea care se creează de obicei în jurul unei preotese), călătorește mult la conferințe internaționale. Dar se simte că s-a răcit relația dintre noi de când a plecat tata, neîntemeiat zic eu.

Mulțumesc pentru cuvintele așezate atât de frumos. Nu voi înceta să o iubesc și să îi respect alegerile. Din păcate, eu am doar duminica liberă și o dată pe lună și sâmbăta, deci îmi e mai greu, acum, la început, să mă mai duc în România atât de des. Mihnea și Ada încearcă pe mama să o convingă să vină mai des pentru că e vorba de aproximativ 600 de km care se parcurg destul de ușor și repede, chiar și cu mașina. Dar știu că în ea, undeva, e așezat sentimentul abandonului și îmi pare rău pentru că ea crede asta, fiind total neîntemeiat.

Of! Uite o învățătură:
Cică într-un loc pustiu se află un băiat (Alex să-i spunem) împreună cu iubita lui, cu mama lui și cu cel mai bun prieten al său. Se apropie o tornadă nimicitoare! Au la dispoziție o mașină care poate transporta maxim 3 oameni. Adică tu și încă doi. Pe cine ai alege? Rezolvarea: O urci pe mama si o pupi pe obraz. Săruți iubita și o urci și pe ea. Dai mâna cu prietenul tău și-l rogi să aibă grijă de cele mai importante persoane din viața ta. Oare tatăl tău la ce s-o fi gândit?!

Regret situatia pe care esti nevoit sa o traversezi. Simt ca te doare aceasta evolutie a lucrurilor si cred ca ai nevoie de o confirmare asupra faptului ca nu esti vinovat cu nimic. Oricat de vinovat sau nevinovat ai fi, trebuie sa iti asumi responsabilitatea pentru deciziile pe care le iei si sa dai un sens acestei situatii. Din pacate nu putem intotdeauna sa controlam ceea ce ni se intampla si nu putem sa multumim pe toata lumea. Este cu atat mai trist cand nu putem sa multumim pe cele mai apropiate fiinte din viata noastra.

Se pare ca mama ta are nevoie de ceva mai multa atentie si grija, in urma tragediei pe care o traverseaza si ii vine greu sa fie altruista in acest moment, desi, poate ca ti-ar prinde bine sa stii ca totul este ok acasa, in tara. Dar viata merge inainte si, acestea fiind datele problemei, va trebui sa alegi ceea ce crezi ca ti se potriveste mai mult: sa ramai si sa iti continui activitatea in Austria (gestionandu-ti regretele si sentimentele de vinovatie) sau sa renunti la tot si sa te intorci acasa pentru a o sustine pe mama ta (gestionandu-ti frustrarea de a lasa o cariera frumoasa in urma).

Se pare ca nu ti se ofera alternativa de mijloc de a-i acorda mai multa atentie mamei tale, pentru a o ajuta sa depaseasca momentul de slabiciune. Cred ca ai fi putut face asta cu ceva timp in urma, daca ai fi simtit prin ce trece mama ta, insa barbatii, este adevarat, nu sunt atat de empatici cum sunt femeile. Ei considera ca daca nimeni nu se plange, inseamna ca totul e in regula. Iar femeile, considera la randul lor ca daca iti pasa, atunci trebuie sa dai semne. Totusi, este inutil sa cautam vinovatii - poti incerca sa dai acele semne ca iti pasa, desi este tardiv si ele, probabil, nu vor primi un raspuns pozitiv.

Ce pildă frumoasă! Oarecum îl regăsesc pe tatăl meu în persoana lui Alex în această poveste...
Dar nu cred că este cazul să sacrificăm pe nimeni în situația mea, pentru că eu cred în existența unei căi de mijloc, în care toată lumea să se simtă liniștită și împlinită.

Ii va trece cu timpul. Uneori mamele fac lucruri urate gen culpabilizare sau santaj emotional. In mod inconstient.

Din exterior,"se vede" mai clar--- atat tu cat si mama ta experimentati acelasi sentiment de abandon unul fata de celalalt care, iata, cate dureri si temeri va provoaca! Dar, fii convins, trece si asta---e doar o "faza" si nimic mai mult!

Dupa părerea mea ar trebui sa ramai acolo in Austria.Cat despre mama ta probabil a intrat intr-o stare de depresie, datorita plecari tatalui tau.Trebuie sa fii puternic,poate exista o cale de intelegere, si te vei duce la mama ta unde va trebui sa o ajuti sa treacă de starea asta depresiva care o macină. Sincer m-a intristat povestea ta, dar o sa treci cu bine, nu trebuie sa renunti, nu da inapoi.Ridica-te si mergi inainte, pentru ca asa sunt greutatile vieti, vei deveni mai puternic. Puterea ta poate rupe orice bariera doar trebuie sa crezi in tine.

Scuza-ma daca am omis eu, sau a mai scris cineva asta. Nu ai putea sa o iei pe mana ta cu tine in Austria? Din cate am inteles esti logodit, probabil stai acum cu viitoarea ta sotie, n-ai putea sa vorbesti cu ea si cu mama ta sa stea cu voi o perioada? Esti pus intr-o situatie foarte dificila, mai ales ca fiind adoptat probabil te macina gandul ca le datorezi foarte mult, incearca sa ai tu o discutie cu ea si sa incerci sa vina la tine o perioada. Mult succes, eu nu imi permit sa-ti dau un sfat, dar trebuie sa iei in considerare daca tu nu mai ai unde sa stai in Romania, va fi foarte greu sa te intorci, pentru ca banuiesc ca nu poti sta toata viata la Mihnea, avand in vedere ce salarii sunt aici.

Bună!
Da, au mai propus și alții varianta de a o aduce pe mami aici. Cum am mai spus, ea este cadru universitar în România, are o viață ocupată și nu ar accepta să vină. La un moment dar, acum vreo patru ani, i se propusese tatălui meu să preia una dintre parohiile ortodoxe de aici însă au refuzat pentru că nu voiau să părăsească țara.
Salariul nu ar fi atât de dramatic în România dar va fi de câteva ori mai mic decât aici. Financiar, noi stăm bine oricum, iar faptul că mama locuiește la Mihnea și la Ada îi conferă siguranță și un confort psihic de care acum are nevoie. Nu se pune problema mutării de acolo sau a faptului că din când în când mai merg și eu în România cu logodnica mea și stăm tot acolo, atât timp cât există spațiu suficient pentru încă 5-6 persoane și suntem primiți cu inima deschisă de fiecare data, oricând.

Voi încerca să fac mai multe eforturi pentru a fi și alături de mama (fie doar și sufletește), și să mă dedic carierei și construirii unei vieți permanente aici. Mulțumesc!

Eu va doresc amandurora putere pentru a trece peste aceasta perioada dificila, mult succes in cariera ta acolo, ar fi pacat sa renunti la ea mai ales la cat ai invatat si cat ai muncit pentru ea, mama ta sper sa se faca bine, probabil mai multe vizite ale tale in Romania, i-ar face bine, poate o viitoare nunta a ta o va scoate din aceasta depresie, poate si un ingeras micut cat mai repede Multa sanatate!

Heh, toate la timpul lor. Nunta trebuia să aibă loc anul acesta însă a avut loc o schimbare mică de planuri din cauza evenimentelor și am amânat-o un ani și un pic. Dar va avea loc...