Sper să citiți tot deoarece am intrat aici pentru că nu reușesc să găsesc o rezolvare în altă parte (psiholog, prieteni, etc.) Voi încerca să rezum cât de cât lucrurile. Am 25 de ani și am fost adoptat încă de la naștere de un preot și de soția lui, nu mi s-a ascuns niciodată acest aspect și am trăit împăcat, fericit și recunoscător. Sunt la master la Arhitectura în Viena și sunt singurul lor copil.
În iarna anului trecut, tatălui meu i s-a descoperit o formă agresivă și avansată de cancer iar la începutul anului acesta a plecat dintre noi. Ultimul an a fost o navetă permanentă între Austria și România. De atunci, mama s-a închis foarte mult în ea. Ea a slăbit foarte mult, pare să devină din ce în ce mai dezinteresată de ceea ce ține de biserică și de viața înainte de dispariția tatălui meu. Mă simt vinovat că repetă tot timpul faptul că e responsabilă de viitorul meu și de alegerile pe care le fac, insinuează mereu că nu a fost/nu e o mamă bună deși încerc să îi spun și să îi arăt că nu e așa. Nu vreau să renunț la bursa de aici și nici la serviciul pe care l-am găsit și să mă întorc pentru că sunt conștient că nu voi avea o asemenea șansă în România.
Înainte de a pleca, tatăl meu l-a rugat pe cel mai bun prieten al lui din copilărie (Mihnea) să aibă grijă de mama, să se asigure că lucrurile vor reintra în normalitate cu timpul, că ea nu va cădea în vreo patimă. Acest prieten are o fiică (Ada) de 20 de ani, studentă la Psihologie în anul doi, pe care o crește singur de vreo 15 ani și de când mă știu au fost prezenți în viața noastră, ne-am ajutat reciproc mereu, vacanțele le petreceam împreună, sărbătorile, Ada îmi e ca o soră.
Aveam un apartament pe care mama l-a vândut pentru a plăti tratamentul tatălui meu, ulterior a trebuit să părăsim casa parohială în care am stat de când m-am născut, iar ea s-a mutat în casa lui Mihnea și a Adei, unde aceștia s-au asigurat că va avea tot confortul iar eu sunt oricând bine-venit acolo, devenind și casa mea în vacanță.
Date fiind împrejurările, eu am început să comunic mai mult cu Ada deoarece ea petrece cel mai mult timp cu mama și astfel mă asigur că totul e bine. Dar ce îmi spune mă îngrijorează. Mi-a povestit că mama nu mai vrea să doarmă singură și îi cere să stea constant cu ea, după ce termină serviciul (este profesor universitar) nu vine acasă și o roagă pe Ada să meargă după ea fără a-i da locația corectă, uită să mănânce, se teme că va rămâne fără niciun sprijin când eu mă voi căsători (sunt logodit, am amânat cununiile din cauza pierderii tatălui meu). Își petrece mult timp în camera ei și nu o primește decât pe Ada, nu îmi răspunde la telefon, refuză contactul cu oricine. Două luni și jumătate a mers la psiholog dar a renunțat, nu o pot obliga în niciun fel să se întoarcă deși știu că este spre binele ei.
Am vorbit și cu Mihnea, mi-a spus că încearcă să iasă în oraș, să socializeze, să aibă diferite activități, uneori reușește să o convingă dar de cele mai multe ori nu părăsesc curtea. Mihnea a transformat mansarda în atelier de pictură pentru mama, reușind să o facă oarecum să se simtă mai bine deoarece și-a dorit mereu unul însă nu l-a putut avea din lipsă de spațiu.
Acum două săptămâni au venit toți trei la mine într-un weekend, în timp ce Ada și mama erau la cumpărături, eu am vorbit cu Mihnea despre întoarcerea mea în țară. Din păcate, mama a auzit exact momentul în care eu spuneam că nu mă voi întoarce în România pentru nimic în lume iar ea mi-a reproșat că am fost mereu un egoist și că niciodată nu mă voi compara cu Ada, care e recunoscătoare că o are lângă ea și care are grijă de ea ca o mamă, că nu mai are decât o fiică acum.
Știu că am fost un copil extrem de dorit de părinții mei, mai ales de mama, că și-a dedicat timpul creșterii mele, nu am de ce să fiu supărat pe Ada însă m-am simțit extrem de prost în urma reproșurilor aduse de mama și a cuvintelor care mi-au picat greu. De atunci, ea nu a mai vrut să vorbească cu mine și nu îmi răspunde la telefon. Nu pot să mă întorc în țară până în octombrie (din cauza studiilor și a proiectelor pe care le-am luat la locul de muncă), simt că mi-a scăpat situația de sub control și că îmi pierd familia.
Cum ați proceda? Ce să fac? Să renunț și să mă întorc în țară, unde nu voi avea un viitor prea strălucit și probabil după zece ani de carieră voi avea salariul pe care îl am aici? Mulțumesc.

Huh, cit de dura poate sa fie viata asta uneori!
Nu, nu vei gasi in alta parte raspunsul decat la tine.
Ceilalti iti pot oferi doar datele problemei, care, cu cit sunt mai multe, cu atit vei avea o mai mare privire de ansamblu, si vei sti ce ai de facut.
Ca unul care a fost in situatia de a pierde pe cineva drag care a pus totul la bataie pentru mine, si care a trecut prin mai multe decizii cruciale, incerc sa iti impartasesc din experienta mea cu privire la luarea deciziilor in situatii delicate.
In primul rind, nu te grabi sa iei vreo decizie. Lasa lucrurile sa avanseze, atit cit se poate, pana pe ultima suta de metri. Adesea, in viata poti descoperi ca ceea ce pare a fi de luat o decizie majora si stringenta, fiind intre ciocan si nicovala cum esti tu acum, se rezolva in timp de la sine, datorita anumitor conjucturi si situatii de viata. Sau iti schimbi perspectiva cu privire la problema, si vezi mai apoi ceea ce inainte nu ai vazut si gasesti rezolvarea. De aceea, nu te grabi la luarea vreunei decizii.
Cintareste bine, poate chiar cu o foaie de hirtie in fata, plusurile si minusurile problemei. Hai sa vedem in cazul tau:
Minusuri:
-mama ta a ramas singura, fara omul ei de baza, cu care a stat 26 de ani. Aici poti sa pui 2x ( - ), 3x ( - ), sau oricite ori e nevoie, doar mama ta stie probabil cit de mare e minusul asta
-baiatul pe care l-a crescut e departe
-implicarea ei in viata sociala. Daca e prea mult, ii va lua din timpul in care sa isi puna gindurile si viata in ordine. Si o poate afecta negativ in timp. Posibil ca tocmai din aceasta cauza sa caute sa fie singura, si refuza contactul cu oricine. Are nevoie de mult timp pentru ea ca sa se puna in ordine.
-Incapacitatea ta de a fi mereu linga ea, datorita jobului si departarii. Dar intrebarea se pune: oare prezenta ta ar schimba ceva in viata ei? Daca da, daca esti atit de important pentru ea, e un minus mare.
Plusuri:
- sunt doar patru luni de cand tragedia a lovit familia ta. Intre momentul crizei si primele sase luni, sunt momentele cele mai grele. Mai apoi situatia se mai estompeaza si cei trecuti prin tragedie invata sa supravietuiasca, indiferent de conditiile prin care trec, singuri, sau cu cei dragi alaturi de ei. Desi urma va ramane pe toata viata, uitarea va surveni dupa un an si jumatate - doi, si viata reintra in fagasul normal
- mama ta e o femeie puternica. Daca poate sa isi tina jobul ce il are, in situatia in care se afla, asta dovedeste putere.
-mama ta nu e singura, ci are prieteni, Ada cu Mihnea. Oricit ai fi tu de baiatul mamii, doua femei se vor intelege intotdeauna mai bine. Au ele "lipiciul" lor care le face sa fie asa, asa ca Ada poate fi un plus considerabil.
- Implicarea ei in viata sociala. Daca nu e prea solicitanta, o poate scoate din starea ei la un moment dat, pentru ca da sens vietii ei.
-atelierul de pictura pe care Mihnea i l-a pregatit. A fost o decizie foarte inteleapta din partea lui, caci daca face ceva care sa ii placa, mai uita de situatia in care este. Eu in perioada cea mai neagra din viata mea, nici sa ma misc prea mult nu puteam, dar stateam in pat si desenam (am talent si pasiune), si asta m-a ajutat enorm.
Cam astea sunt lucrurile pe care ar trebui sa le iei in calcul. Daca mai sunt si altele, le adaugi si le iei in considerare. Si o cintarire a lor te poate face sa vezi mai bine lucrurile si sa stii ce ai de facut.
Cel mai bine cred ca e sa tii contactul strins cu persoanele care sunt linga mama ta. Ele sa o tina sub observatie, si sa ii fie alaturi, iar doar daca situatia degenereaza si are nevoie de tine linga ea pentru ca ajunge sa aiba probleme serioase, sa renunti la ce ai acolo si sa revii in Romania. Dar nu cred ca e cazul.
Ideal ar fi ca, atit cit poti, sa vii sa o vizitezi, sa fii linga ea. Oricit de solicitant ar fi pentru tine. E vorba doar de o perioada de timp.
Si mai e ceva de luat in considerare: parerea logodnicii tale. Daca ati vrut sa va luati si nu s-a putut, inseamna ca acum ati fi fost luati in conditii normale, deci parerea ei trebuie sa fie importanta pentru tine, caci, la urma urmei, cu ea iti vei petrece viata, si dupa casatorie, ea va deveni prioritatea suprema, si abia apoi familia (parinti, frati, rude, etc)
Dar cel mai bine e sa ceri parerea tutoror celor ce stau linga mama ta, sa vezi ce au vazut ei, ce stiu ei, ce cred ei. Doar asa vei intelege pe deplin in ce situatie e, si daca merita sa lasi tot ce ai si sa vii in Romania.
Parerea mea e sa stai acolo unde esti. Dar si sa fii cit poti de mult alaturi de mama ta, chiar daca trebuie sa faci unele sacrificii (oboseala, timp pierdut pe drumuri, renuntarea la lucruri pe care ai vrea sa le faci, etc). Insa doar tu poti descoperi ce e mai bine pentru tine si mama ta.