Sunt tare confuza si bombardata de la un timp din toate partile. Sunt cu prietenul meu de 2 ani, si in ultimul timp au inceput sa apara conflicte si certuri din diverse motive. Pana acum recent, familia mea (mai ales bunicii) il indrageau, insa ceva s-a schimbat. Mama mea, insa, nu-l suporta inca de la inceput. Un motiv ar fi ca el este de alta religie decat a mea (eu sunt ortodoxa iar el pocait). Am inceput sa vorbim despre casatorie si despre faptul ca nu am putea sa ne casatorim la biserica (doar la primarie). L-am intrebat daca ar fi dispus sa treaca la ortodoxie(pentru ca el inca nu e botezat, a crescut in acea "cultura", cum o numeste el) si raspunsul a fost negativ. I-am explicat ca mi-as dori sa fim amandoi la altar si mi-a zis ca sa-mi caut pe altu care sa imi indeplineasca dorintele in acest sens. M-a cam deranjat raspunsul lui, insa am trecut cu vederea. Un alt motiv pentru care mama mea nu-l suporta este ca nu are suficienti bani, zice ca nu lucreaza suficient si ca-i lenes. Nici el nu o suporta pe mama. Simt ca sunt influentata din toate partile. Toata familia imi spune sa ma despart de el, insa il iubesc foarte mult, si nu pot sa ma despart de el doar pentru ca aud din stanga si dreapta ce sa fac. Imi tot repeta mereu ca eu nu as putea avea un viitor comun cu el, pentru ca eu vreau sa urmez medicina iar el habar nu are ce vrea sa faca. Asta imi influenteaza si relatia mea cu el. Ce as putea face sa-mi delimitez „viata amoroasa" de cea familiara? Ce as putea sa fac eu ca familia mea sa inceapa sa-l indrageasca si sa-l accepte cu bune si rele? Sa-i ascult pe cei dragi mie sau sa ma ascult pe mine, chiar daca uneori am dubii.

Ti-am citit povestea,ce pot sa zic...
Nu-l cunosc indeajuns sa-mi spun parerea despre el,insa vreau sa specific ceva. Iubirea nu tine de foame,si din timp ce el nu are destui bani,sa se intretina macar pe el insusi,atunci nu vad cum ati putea sa va descurcati in viitor. Daca nu are un statut financiar stralucit nu inseamna ca trebuie sa te desparti de el neaparat,incearca sa vorbesti cu el si explica-i care este treaba. Degeaba il iubesti daca e lenes si nu lucreaza mai deloc.
Iar la partea a doua,sincer ii dau perfecta dreptate.Pur si simplu accepta ca nu-i place locul acela,numit altar si ca n-a fost crescut in religie ta. Daca tie iti e mai important altarul decat el,atunci lasa-l si cauta altul,care cum ti-a zis si el "Sa-ti indeplineasca dorintele".
Nu este nimic complicat, conversati oricum mama ta n-are nici o treaba in relatia ta. Te poate sfatui cel mai mult, insa n-are dreptul sa il judece, poate chiar nu poate lucra sau are probleme de sanatate.
VORBITI, asta le rezolva pe toate.

Uitasem: si tu poti pune problema la modul "daca pentru tine este mai importantă o asa zisa cultura in care nici măcar nu ești botezat si nici măcar nu e o religie, sa-si caute alta din aceeași cultura"

Vai, destinul cred ca ma face sa dau peste aceasta intrebare, sincer, deoarece acum doi ani am trait o poveste similara cu a ta. Am fost la fel impreuna cu cineva de aceeasi religie timp de un an si ceva, eu fiind ortodocsa. A fost o perioada extrem de dificila pentru mine, la fel, parintii nu erau de acord, el nu era de acord cu faptul de a trece la religia mea, discrepanta dintre noi era prea mare pentru a ajunge la un numitor comun. A fost o perioada destul de dificila pentru mine, insa nu regret nimic, am avut de invatat o lectie foarte importanta. As vrea sa discutam pe tema asta mai mult in privat daca vrei, stiu prin ce treci si stiu cat este de greu, deci sunt dispusa sa te ajut.

Nici nu stiu ce sa fac. Intr-adevar, in ultimul timp chiar simt ca ma trage in jos. Ma face sa sufar enorm de mult. El zice ca visurile mele sunt si ale lui. De multe ori vorbescu cu ai mei despre el, si nu aud tocmai vorbe de lauda la adresa lui, iar cand ne intalnim adeseori poate nu am starea care ar vrea el sa o am si imi tot spune sa nu ma mai las influentata de mama. I-am spus ca daca m-as fi lasat influentata, atunci nu as mai fi fost cu el demult timp, dar el insista sa-mi spuna ca ma las „condusa". Nu ma simt pregatita sa dau cu piciorul la toate amintirile frumoase care le-am petrecut, mai ales ca nu-i o perioada chiar scurta de timp 2 ani.

Eu am avut o relație de un an, si la distanta cu cineva de religie catolica. Nu numai că nu se punea problema de trecut unul la religia celuilalt, dar am înțeles ca in eventualitatea in care am fi avut copii vreodată, obligatoriu ei trebuiau botezati in religia catolica. Apoi eu, ca sotie de alta religie, trebuia sa semnez un fel de conventie ca sunt de acord cu botezul catolic al copiilor si ca nu o sa ii ingradez lui niciodată dreptul de a frecventa biserica catolica. Ceea ce mi s-a părut cam mult.
Nici ai mei nu erau de acord, dar lucrurile precum distanta si religia doar le intareau convingerea. Motivul principal era atitudinea lui. Desi venea acasa cam o dată pe lună(lucra in București) intai isi vedea parintii, verii, neamurile si abia dupa vreo 4-5 zile de vizite se vedea si cu mine. Cand mergeam eu la el, niciodată nu m-a așteptat, nu mi-a iesit inainte. Ajungeam in Bucuresti, si tot eu il mai asteptam inca vreo ora sa fie gata, sa ne vedem. Plus multe alte chestii.
Aveam discutii acasa, el imi reprosa ca nu mai sunt la fel, dar niciodată nu a încercat sa ma inteleaga sau macar sa incerce sa afle motivele antipatiei alor mei. Mai mult, era foarte amuzat de certurile mele cu ei. In final s-a dovedit că au avut dreptate.

Ce religie are, e tigan?

"O alta cultura" exact asta presupune, obiceiuri diferite de ale tale. Nu poti compara o cultura cu alta prin prisma faptului ca in una dintre ele nu exista botezul...

Cultura e una, religia e alta. Adica daca tii cu dintii de o chestie, macar sa stii de ce. Nu poti sa compari o cultură (ca multe altele răsărite ca ciupercile după ploaie) cu o religie de secole. E vorba de valori, de traditie, de precepte, de continuitate. Pot sa inteleg ca esti catolic, protestant, reformat, musulman, budist etc., dar "sunt din confesiunea flaraca violet"...

E pocăit.