As dori sa ma ajutati daca puteti cu un sfat intr-o anumita privinta.
Am avut o relatie de cativa ani ce in timp s-a cam consumat si nu mai era ce trebuia sa fie. Urma si ne pregateam de o despartire de ceva timp dar faptul ca erau totusi cativa ani parintii,familia stiau de noi isi puneau baza in noi,locuiam intr-o casa am tot lungit momentul pana eu mi-am gasit pe cineva.Da stiu este de condamnat si nu trebuia sa fac asta decat dupa despartire dar din cauza greutatilor si a nevoiei de a fi ascultata de a primi atentie de a fi ajutata am gasit (la inceput nu asta am vrut sentimentele au aparut pe parcurs) consolare in bratele altcuiva.Tin sa mentionez fara sa ma scuz sau ceva ca raceala si distantarea a aparut din parte fostului meu la inceput si eu inca mai trageam sa fie bine pana am obosit (el ma inselase in trecut).Bun incepusem sa am o relatie serioasa cu aceasta persoana ce la inceput ma consola doar si incuraja doar ca era o relatie la distanta (noi am vorbit pe internet era un vechii prieten din copilarie ce se mutase de prin zona mea de multi ani) in care ne vedeam la cate o saptamana, doua o luna depinde cum putema ambi iar sentimentele erau din ce in ce mai puternice iar el ma presa din ce in ce mai mult sa renunt la fostul si sa raman cu el ca ma va face fericita.Mi-a fost frica sa fac lucul acesta deoarece nu aveam o anumita siguranta, a mei nu ar fi fost de acord cu situatia si nici cu el (ca nu este tocmai un om pe care sa il preziti rudelor si acestea sa il si placa deoarece statea inca cu parintii, nu avea un loc de munca stabil etc) asa ca am lungit momentul iar certurile s-au amplificat tot mai mult pana am zis ok stop nu vreau sa fac greseala pe care sa o regret toata viata stand langa fostul cu care nu ma mai simtiam de mult ok si pentru care nu mai aveam sentimente si sa pierd omul asta pe care chiar il iubeam si ma trata regeste si asa am si facut.Am rupt o relatie de ani de zile cu planuri mari in minte ca ma voi duce la parintii imi voi gasi de munca urmand ca el sa gaseasca o chirie in orasul meu sa isi gaseasca si de munca si treptat sa fie ce trebuie sa fie.Nu stiu daca este vorba despre carma sau despre faptul ca iti platesti pacatele dar lucurile nu au mai stat deloc asa.
In momentul in care am dat de greu ca eu nu imi gaseam de munca el statea rau cu bani ca nu avea ceva stabil si nu se implinea ce ne propusesem am inceput sa ne certam mai des sa ne jignim sa incercam sa punem capat relatiei era mai rau decat cand eram cu fostul.I-am reprosat ca am plecat de acolo pentru el ca lupt singura pentru relatia asta si ca daca nu era sigur sau stapan nu trebuia sa insiste sa fiu cu el si sa imi promita ca va fi totul bine si el mi-a resprosat ca trebuia sa il anunt din timp sa se pregateasca si ca nu m-a obligat el sa plec de la fostul.Ok am trecut peste toate am luptat si am gasit fix inainte de sarbatori o chirie ieftina intr-o zona putin mai nasola dar totusi eram impreuna.Am renovat, a stat 3 zile acolo a zis ca totul e ok ca de sarbatori sa vina cu totul cum a si facut.Mergeam zilnic la el am petrecut craciunul impreuna si treptat mi se parea ca ceva e ciudat si schimbat la el.El era obisnuit la tara era obisnuit cu un anumit mediu de viata si nu se simtea bine aici iar eu incercam sa ii intru in voie si sa incerc sa fac tot ce pot sa il ajut dar nu am putut a zis ca vrea sa plece la ai lui pentru cateva zile ca nu se simte confortabil.Nu am fost de acord avand in vedere ca mai era un pic pana la revelion si imi era frica ca nu o sa ajunga inapoi moment in care s-a suparat si a plecat fara sa imi spuna lasandumi un mesaj ca e o zona urata cu oameni ce se cearta si nu suporta sa ii mai auda.Mi-am pierdut cumpatul si firea am inceput sa plang ca m-a lasat singura ca nu este corect cum a procedat iar el mi-a spus ca se va intoarce si isi va lua lucurile va merge la munca si va reveni in alta chirie.I-am propus sa nu isi ia bagajele sa cautam in alta parte ca mai avem niste bani si sa ne mutam atunci si nu a fost de acord vroia doar sa plece.De atunci ceva s-a rupt la mine si nu am mai putut vedea lucurile bine deloc.Am inceput sa aflu ca este ipohondru, nu mai avea posibilitate sa se intoarca sa ia alta chirie, statea cu saptamanile ca nu mai avea ce sa munceasca si sunt 2 luni de cand nu ne-am mai vazut.Mereu zice ca ii e dor de mine ca o sa fie bine ca se va intoarce dar in capul meu este mereu acelasi gand ca a fost langa mine si a plecat, eram insfarsit unul langa altul dar el nu a putut indura putin cu rabdare, ca eu mi-am lasat viata mea buna rea cum a fost si el nu a fost in stare sa ramana langa mine cand aveam nevoie de el.
Intrebarile mele sunt: Oare se mai merita sa mai astept?
O sa trec peste ce s-a intamplat si o sa am incredere in el (am povestit pe scurt dar ma mai mintea cu chesti)?
Oare chiar il mai iubesc?
Cine a gresit mai mult?
(Scuze pentru greseli)

Ipohondria, nu-i scuză îndobitocirea!
Crede-mă, orice idiot poate să te iubească atunci când viața ta este roz.
"Oare merită să mai aștept?"
Pe cine să aștepți?! Pe acel patetic care a plecat fără să-ți spună și ți-a lăsat un mesaj, cum că lui nu-i convine zona, oamenii și alte nebunii?! Care, din când în când te mai amăgește cu câte un truc ieftin și-o minciună frumos ambalată, chiar ai pe cine aștepta?!
"Cine a greși mai mult?"
Ai greșit și tu, au greși și ei... suntem oameni, suntem condamnați să greșim.
I-a totul ca pe o lecție și mergi mai departe!

Scuze, n-am reusit sa trec de primele trei randuri! Ai scris 1030 de cuvinte si ai folosit 9 virgule! (Crede-ma, cifrele sunt corecte, de curiozitate am dat copiat textul tau in Notepad++, care ofera statistici ale documentelor!).

Ok multumesc.
Nu am scris intr-o alta limba sa nu poti sa traduci si imi pare rau ca te-au incurcat niste virgule.Da mersi de raspuns

Poate inca mai cred in oameni si asta nu e tocmai ok nu am vrut sa astepte sau sa sufere asa ca am decis ce am crezut eu ca e corect la momentul potrivit dar se pare ca nu a fost o alegere buna.
Dar acum totusi a trecut timpul am pus suflet, sentimente am facut compromisuri si e foarte greu sa inteleg sau sa ma dezmeticesc din ce sa intamplat.Stiam ca o sa fie mai greu dar din iubire si respect mi-am asumat dar nu am crezut sau stiut ca poate altul nu va face la fel ca mine sau nu va simti la fel ca mine atata timp cat se presupunea ca e iubire.
Poate ai dreptate.

1. Mare greseala sa iei in calcul parerile altora si sa te judeci singura. Subliniez: pareri. Exemplul parintilor tai.
2. Intr-o relatie, amandoi trebuie sa traga in aceeasi directie. Considerand doar aspectele pragmatice ale unei relatii: unde stati, cu ce va ocupati etc. Atunci cand e intr-adevar vorba de iubire, aspectele pragmatice isi gasesc intotdeauna o rezolvare. Gasesti o rezolvare cand esti 100% motivat, corect? Din povestea ta deduc ca motivatia era doar de partea ta. Atat motivatia, cat si sacrificiul.
3. Orice s-ar fi intamplat cu actualul, decizia de a termina relatia cu fostul cand nu te mai simteai ok, e o decizie buna.
4. Exista varianta de a termina cu auto-compatimiri de genul : incerc sa-i fac totul pe plac. Te-ai gandit vreodata ca si tu ai dreptul de a-ti impune punctul de vedere?
5. Din ce deduc eu, ti-e frica sa ramai singura. Uita-te la ce ai facut de una singura, la ce ai realizat... fara sprijinul lui. Nu crezi ca e bine sa iti iei o pauza bine-meritata si sa ramai singura un timp? ti se vor aseza altfel gandurile. Singuratatea nu e tocmai placuta, insa a trai cu o minciuna, a ti se pune bete in roate tot timpul, a fi santajata, mi se pare un sacrificiu mult prea mare pentru evolutia ta.
6. Si, nu in ultimul rand, renunta sa ceri pareri. Nu pentru ca nu ai primi pareri inapoi. Insa nimeni nu-ti poate trai propria viata.Esti stapana pe ea. TU esti stapana pe ea si nimeni altcineva. Daca vrei totusi o parere buna pentru tine, in situatia data, gandeste-te la o persoana pe care o admiri si cere-i parerea. Niciodata sa nu ceri parerea necunoscutilor sau persoanele care nu duc o viata in concordanta cu ce ti-ai dori.
Eu am incredere in tine. Pare ca esti o persoana care lupta, stie ce vrea. Ramai singura si continua sa fi independenta, sa te descurci. Numai asa va aparea si partenerul care sa traga in aceeasi directie cu tine.

Nu stiu daca mi-e frica sa nu raman singura ca oricum sunt singura.
Nu am prieteni, cu ai mei nu o sa pot vorbi niciodata ce am de vorbit, el oricum e departe si in afara de ce vorbesc cu el telefon nu fac nu vorbesc cu nimeni si nici nu caut compania altcuiva dar nici nu sunt genul sa il stresez sa ii stau pe cap. Daca are timp ok daca nu nu dar incep sa am dubi in legatura cu relatia asta.Pana acum tot voiam sa il chem sa fim impreuna si atata de tare m-am bucurat atunci cand am reusit sa il aduc mai aproape ca am facut singura cumparaturi de la solutii la mancare la perdele asternuturi curatenie si am fost atata de mandra.Fiind timpul putin nu am avut ocazia niciodata sa ii fac mancare dar de sarbatori ca sa nu duca lipsa de nimic i-am facut mancare de tot felul si ce am putut mai bun eram zilnic cu el dar nu stiu probabil frica de responsabilitate a fost mai mare decat dragostea lui fata de mine ei si de atunci am temeri de genu "Oare sa il mai chem? Daca il pun pe drumuri il pun sa isi ia chirie si eu de fapt nu o sa pot fi cu el nu o sa ma inteleg cu el nu voi mai avea sentimente fata de el? O sa ma acuze o sa il iau din confortul lui etc"
Si acum avem dicutii ca nu vine ca nu face nimic si il intreb ca de ce mai suntem noi impreuna si mereu ma linguseste ii spune ca si el vrea dar nu are posibilitate ca face tot ce poate.Nu vreau sa il acuz ca nu e asa dar mie mi se pare prea calm, prea linistit pentru un om care isi doreste ceva ce nu poate.

Deea, nu stiu ce varsta ai. Dar relatiile interumane in punctul asta sunt mai importante decat relatia ta, care, privita din exterior, pare o iesire fara scapare. Vei ajunge sa te simti de nimic daca ceea ce ai facut pana acum nu are prea mare insemnatate pentru el. Incepe sa-ti imbunatatesti viata pe alte planuri, calitativ vorbind. Fa-ti prieteni, iesi afara, danseaza, citeste whatever. Ceva pentru tine.
Prietenul tau in punctul asta, e un motiv de stres. Iar tu nu ai puntea umana sa treci singura peste stres. Vei deveni tensionata si vei incepe sa observi lucruri fara sens. Concentreaza-te pe TINE! Atat. Daca ajungi sa te iubesti mai mult, vei sti si cum sa-i iubesti pe altii iar altii vor sti la randul lor cum sa te iubeasca pe tine.
O mica observatie, deja ai expectative serioase de la el. Le gandesti la rece si totusi, te afunzi sa dai sens vietii lui, nu sa-ti dai sens tie.
Cred ca nici un sentiment de iubire, oricat de puternic ar fi, nu merita in punctul asta. Again, sacrificiul trebuie sa vina din ambele directii. Iar daca lui ii e frica de necunoscut si isi doreste mereu confortul mamicii, tu chiar ti-ai dori sa traiesti cu un asemenea barbat?