Calea unei schimbări în comportamentul lui nu prea există, deci singura soluție ar fi divorțul și oridin de interzicere să se apropie de ea și de copii.
Nu știu în ce condiții ar putea părăsi țara cu tot cu copii fără aprobarea lui, însă îi va fi destul de greu și acolo cu 2 copii și fără un soț.
Ce vârste au copii?
Bănuiesc că situația materială nu i-ar permite să rămână în țară să stea cu chirie, deci s-ar putea muta în casa părintească ( evident, dacă se poate ) și să muncească în continuare, dar nu are cine să stea cu cei mici.
E o situație foarte dificilă, însă dacă ea pleacă fără cei mici se distruge psihic și pe ea și pe copii.
O siituație comună a avut și un prieten de-al meu, însă ca și copil. Sfatul meu e să se despartă de soț să-i ceară jumătate din casă, și să încerce să crească copii singură (ar trebui să fie simplu acum că nu trebuie să hrănească viciile altei persoane). În nici un caz să nu plece fără copii, ajung să o urască când cresc, și probabil nu vrea asta.
Și așa o rupe în bătaie. Ordinele de restricție funcționează. Nu are nimic de pierdut.
Nu am nimic cu sora ta, dar are 22 de ani si sta de 5-6 ani impreuna cu unul.nici liceul nu il are terminat mai mult ca sigur. Daca isi lasa copiii devine o bestie mai mare decat escrocul de o rupe cu bataia.Copiii n-au nici o vina, nu pot sa cred ca iar lasa in urma.
Mi-e mila de bietii copii
Tu ca o sora buna ar trebui sa ii explici ca ai sai copii sunt pe primul loc
Copii ii poate obtine in instanta fara ca sotul ei sa vrea sau nu. Cat despre plecat e o treaba usoara, atata timp cat are unde sa stea si divortul la dispozitie.
Inseamna ca sora ta nu are mai mult de 8 clase daca sta cu un idiot. Dar ea nu a auzit de cutit? Ce e atat de greu? E legitima aparare si da-l drecu ca nu moare. Nu mai bine ii pune niste otrava in bautura? O ea in Germania ca sa ce? Sa fie ospatar cu 2 copii? Sa divorteze dracu, sa termine liceul, si sa faca facultate ca sa nu moara de foame. 2 copii la 22 de ani? Dar ce suntem frate caini? Nu inteleg de ce unicornii mei faceti 20 de copii si nu puteti creste 1. Doamne mare e prostia in Romania, sa nu plece ca ne face dracu de ras si pe acolo
Are 22 de ani și deja are 5-6 ani de când e cu unul și are doi copii cu el: asta înseamnă că și ea e de vină pentru asta. În loc să termine școala și facultatea și apoi să se angajeze a stat să facă copii cu unul care o și bate. Sfatul meu să se despartă de el urgent.
Da dar nu e atat de usor cum credeti iar ruxandra daca poate sa plece si e mai bine de ce sa nu plece? daca cineva a gresit nu trebuie sa il acuzi inainte sa acuzi intreaba de ce a plecat pentru ca a plecat din cauza ca noi am fost tinute strans scurt ea cand a gustat din libertate a fugit e adevarat ca a gresit dar acum nu poti sa acuzi un om pentru ca la urma urmei toti gresim nu vreau sa o acuze nimeni pentru ca stiu ca o parte o are ea devina, vreau niste sfaturi daca credeti ca nu stiti altceva decat sa acuzati o persoana mai bine taceti pentru ca multe fete nu s-au maritat recunosc dar au fost lasate sa iasa sa aiba un prieten pe cand noi nu iar taiamiu e omul ca daca i-ai gresit nu iarta, a vrut inainte sa se desparta de el dar unde a putut merge atunci sora mea cand taicamiu i-a zis ca nu primeste pentru ca a gresit ce crezi ca a fost in inima ei? Am 17 ani nu pot sa fac multe dar vreau s-o ajut orice greseala merita iertata si trebuie sa iti iubesti aproapele asa cum e bun sau rau
Nu am s-o judec pe sora ta, doar ea știe cu adevărat ce greutăți a întâmpinat.
Ca să iasă cu cei 2 copilași din țară are nevoie de procură de la soțul ei, chiar dacă sunt divorțați. Nu are nevoie de această procură doar dacă el este decăzut din drepturile părintești sau se dovedește că e un real pericol și pentru copii.Cel mai sigur, întreabă un avocat sau pe un site de specialitate.
Nu e o soluție să lase copii cu el și ea să plece.
Să meargă la medic să ia certificat medico-legal pentru bătăi, să depună plângere la poliție ca individul să nu se apropie de ea sau de copii și după să depună divorț, dar în tot acest timp să fie protejată de el.
Atâta timp cât el este un pericol pentru ea și pentru cei mici, ar fi indicat să plece, dar cu tot cu copii.
Sau să muncească să îi crească singură cu ajutorul mamei sau mai știu eu,
Oricum, divorțul și poliția sunt obligatorii!
Baftă!
Mersi dar nu are cui sa ii lase pe copii pentru ca ai mei lucreaza, eu lucrez si mai am si liceul nu pot sa imi stric viitorul meu pentru copiii ei pentru cumnatul meu care nu isi da interesul sa nu le lipseasca nimic copiilor lui eu nu am cum s-o ajut altfel pentru ca el nu sta nici cu copii nici nu merge sa munceasca staa asa la poarta si asteapta sa ii pice din cer lui taicamiu nu ii convine ca el sa munceasca pentru sora mea si copiii si comnatamiu sa steie sa nu ridice un pai si eu nu sunt cununati
Imi place cum gandesti, dar poti intra usor la puscarie cu legitima aparare prin Europa, inclusiv in Romania.Betivii de genu' ala sunt oricum predispusi sa moara intoxicati cu metanol din bauturi contrafacute.Sau mai rau, sa orbeasca si sa ramana in viata.Un chin, nu?
Oricum sunt prea multi oameni prosti. Sa mai moara din ei, oricum ne-au facut de ras in toata lumea.
Deci, n uare voie sa plece in Germania fara acordul parintelui si asta e problema? Sau ii e dor de tratamentul cu batai al sotului si nu s-ar desparti de el?
Ce D-zeu?! 22 de ani! E tanara! Are toata viata inainte! Sigur isi gaseste un partener care nu e un bou.
Buna, Naomy,
Ii poti recomanda surorii tale sa ia legatura cu noi. Vrem sa o ajutam sa ii fie mai bine si sa poata avea grija de copiii ei.
Poate primi ajutor specializat (inclusiv consiliere juridica) in mod gratuit.
Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul ei de discutii sau poate fi prietenul ei atunci cand se confrunta cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Telekom, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.telefonulcopilului.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care se confrunta reprezinta subiecte delicate si s-ar putea simti in largul ei mai degraba in mediul online, o poti indruma sa ne scrie la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro
Asteptam sa o ajutam!
Buna! Este complicat, pana la urma nu ar fi mai bine sa se desparta? Ar avea mai multi bani pentru copii si oricum acest barbat nu-si indeplineste rolul in casa... Ea tine deja baza acestei familii, stiu ca este greu dar chiar vrei ca sora ta sa traiasca cu un astfel de om? Sa nu plece fara copii! Sa nu-i lase singuri cu acel monstru ce se numeste "tata"...
Mai bine se despart si impart ce au...sora ta munceste deci cred ca o sa se descurce, mai greu dar o sa se descurce.
Oricum acel barbat nu facea nimic decat sa o incurce si sa-i faca viata un calvar.
Ai dreptate blitzlike. Dar ea nu lucreaza ar vrea sa se angajeze dar nu are cui lasa copii este o sotuatie foarte dificila
Aaa,am gresit atunci...
Sincer, nu te supara daca spun ceva rau prin asta...sau daca s-a intamplat ceva...imi cer scuze anticipat daca spun ceva rau intrucat nu stiu la ce raspuns sa ma astept.
Parintii vostri, bunicii, ar putea sa aiba ei grija un timp de copii sau chiar voi, surorile? (Stiu ca poate ca sunteti prea mici sau ca nu aveti cum doar intreb...sa vad daca ar putea sa fie o solutie, sa lasi copiii cu cineva un timp scurt pana te pui pe picioare si este realizata despartirea) Alta idee nu am...imi cer scuze daca am gresit undeva.
Nu ai gresit cu absolut nimic insa bunicii au murit iar eu lucrez am si liceul de terminat parintii mei lucreaza aman2 nu are cine sta cu ei
22 de ani... si 2 copii. eu las bate pe sotul iei, de l-as baga in spital. daca mai da in ea, iar il bat, tot asa. trebuie batut sotul iei. nu poate pleca fara copii
Eu as sfatui-o sa bage divort de el sa-u sa il denunte la politie pentru ca in zilele noastre este o infractiune sa dai intr-o domnisoara de varsta ei fara aparare.