ma numesc Alina si am 14 ani, faza e ca locuiesc cu bunicii, si mama a venit acum in vacanta, am si eu o dilema ca orisice adolescenta, vreau sa ma pensez, nu-mi plac sprancenele mele, cu ea de fapt nu am vorbit la tema asta, insa odata am intrebat-o la ce virsta s-a pensat si ea mi-a spus ca la 20, si cu parul de pe picioare (!) chiar mi-e rusine, prima oara m-am ras cu lama, insa zilele astea a descoperit, si a inceput cu intrebari, ca de ce nu i-am spus etc, si mi-a zis ca o sa incerc cu ceara ori cu epilatorul au trecut 2 saptamini si tot nimic! Si inca o problema e ca machiajul, nu vreau sa-mi pun toane de ten pe fata, nici fard dar ar fi in regula rimel, creion ceva, luci de buze. Ma cert cam des cu ea, din cauza la niste prostii mici, si mereu o gasesc pe ea vinovata, simt de parca nu ar vrea sa ma inteleaga, mar trata ca o copila, da stiu nici nu prea am crescut insa cum as putea rezolva toata asta? Si sunt cam timida, nu prea am curaj uneori.

Doamne-Doamne, daca Il rogi frumos, cu incredere, iti va spune ce sa-i spui ca sa o convingi. El stie cel mai bine sa te sfatuiasca. Crede-ma! Dar iti spun si eu:Roag-o frumos sa aiba incredere in tine, spune-i ca iti este rusine cu parul pe care il ai pe pocoare. Dar ii dau dreptate pentru faptul ca te-a certat cand a descoperit ca te-ai facut cu lama. Asa ceva nu se face, caci risti sa-ti creasca mai mult si mai des. Asa am patit eu: m-am ras de 2 ori in viata mea, cand am fost la mare si mi s-a indesit de numa' - numa. In ceea ce priveste fardul:acesta este daunator pentru ochi, intr-adevar. Dar daca pui putin(nu trebuie sa te fardezi strident, mai ales la varsta ta) si daca ai grija sa te demachezi seara, inainte de culcare, nu este o problema. Spune-i toate astea mamei tale. Daca ai frati/surori mai mari decat tine, roaga-i pe ei/ele sa vorbeasca cu ea. Si nu cred ca nu vrea sa te inteleaga, ci cu siguranta vrea sa te protejeze, sa nu ti se intample nimic. Asa au fost si parintii mei cu mine si cu sora mea si asa sunt si acum, desi amandoua avem cu mult peste 20 de ani. Poate ca asa o sa fim si noi cu copiii nostri, mai stii? In plus, cred ca ar trebui sa ne bucuram de acest lucru si sa apreciem, deoarece sunt o gramada de copii orfani care si-ar dori sa aiba parinti care sa le poarte de grija si nu-i au, din pacate.
In ceea ce priveste timiditatea, la fel, iti recomand sa te rogi cat mai mult la Doamne-Doamne sa te ajute, si roaga-te si cand nu ai probleme, nu doar cand ai. Multumeste-i pentru toate etc! Apoi iti recomand sa vb. cu psihologul scolii(daca aveti psiholog la scoala) fara nici o rusine. Nu-ti fie teama, daca vb. cu un psiholog nu inseamna ca esti nebuna.Psihologul discuta cu tine si cu un nebun nu se poate discuta. Nebunii(si nu numai) merg la psihiatru, nu la psiholog. La psiholog merg cei cu probleme de genul:timiditate(ca in cazul tau), neincredere in propriile forte etc. Crede-ma ca te va ajuta foarte mult. Stiu asta din proprie experienta. Important este ca tu sa fii convinsa ca ai nevoie de el, si sa vrei sa vb. deschis cu el; nu incerca sa-i ascunzi nimic, caci, astfel, nu va putea sa te ajute!
Multa bafta!>