Pur si simplu nu mai știu ce sa mai fac. O sa încep cu începutul. Mama mea are niște probleme cu inima. Când are tensiunea mică, când o are mare... dacă se enervează e si mai rău. Eu. țin la ea mai mult decât la mine. Adica țin la viata ei mai mult decât la a mea. Eu pentru mama sunt cea mai buna prietena si a spus cu gura ei ca eu sunt medicamentul ei uman pentru ca habar n-am cum dar eu pot sa tratez oameni de diverse lucruri cu vorbele. Adica odata mama făcuse o tensiune extrem de mare se ma speriasem foarte rău, iar eu m-am apropiat de ea, i-am apus ceva cu vocea mea,, magica" si i-a scăzut tensiunea aproape la normal. Asta era despre mama. Acum tata.
Pai tata, de vreo 4 ani încoace, a cunoscut un bărbat pe net care spune ca ii este cel mai bun prieten. De atunci se tot văd, se întâlnesc seara pe nu știu unde, tata ajunge destul de târziu acasa si când ajunge ii spune mamei : ia uite vecinu ( pentru ca aparent sta in blocul vizavi de blocul nostru) unde a fost si ce a făcut. Asta aproape in fiecare seara. Chestia e ca vecinu si cu nevastă-sa nu au copii. In familia mea sunt mama tata eu si sora mea. Si eu sunt a 10-a si sora mea abia a 6.
Si chestiile astea pe care le face tata in fiecare seara o distrug încet pe mama. Aseară spre exemplu tata a ajuns acasa, a ignorat-o total pe mama si pe noi doua, s-a pus îmbrăcat pe canapeaua din sufragerie si s-a culcat (asta pe la 1 noaptea după ce se uitase la câteva filme) si mama stătuse tot timpul asta in dormitor așteptând sa vina, iar eu stătusem cu ochii închiși dar ma zgâriat de fiecare data când imi venea sa adorm ca sa sau sa văd ce se întâmpla. Bineinteles ca mama a observat si, ea asa face, s-a sus in Bucătărie in bezna ca nu a aprins lumina si a început sa plângă. Peste 2 minute, m-am ridicat din pat si in următoarele 2 secunde eram la ea si am luat-o in pat cu mine sa o calmez. I-am vorbit calm, s-a liniștit si a adormit.
Acuma întrebarea e ce sa fac cu tata. Ca de la o vreme efectiv s-a închis in el si nu a mai vorbit cu mama. Niciuna din noi nu știe ce are si încercam sa aflam.
Asta a fost povestea mea si va mulțumesc din tot sufletul meu ca ați avut răbdarea si nervii sa o citiți. Sper sa ma ajutați

Scuza-ma ca iti spun dar tatal tau pare cam gay.
Ar trebui sa vorbesti cu el sa ii spui ca nu este ok ce face si ca ar trebui sa mearga cu mama ta la un medic sa se trateze

Scuza-ma ca intervin dar faza cu nici un barbat nu se va duce langa o femeie bolnavicioasa si plangacioasa wtf e sotia lui fix pentru ca este bolnava ar trebui sa ajunga mai repede acasa sa o ajute si sa o stie bine si sa o duca la spital nu sa stea cu vecinu.
Iar faza cu vecinul noi nu avem de unde sti ce e cu omul acela si de ce nu vrea mama ei sa il integreze in familie poate tatal ei merge mai mult la vecina nu la vecinul dar el spune altceva in casa sau el vine cu idei tampite de acolo iar ei sunt oameni simpli nu cu zeci de mi in cont sa isi permita tot ce isi permit ei.El are casa si copii cu sotia lui si bolnava sau sanatoasa ea este singura care ii spala, ii pune in farfurie, il iubeste, i-a facut copii nu nu stiu ce gay de pe Facebook

Nu e chiar asa, viata ne arata ca e bine sa nu ii incarcam pe cei dragi cu bolile noastre atunci cand ele pot fi tratate. O tensiune variabila este o boala foarte tratabila, cardiologul te poate ajuta sa iti continui viata ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Este nepotrivit sa iti incarci familia cu ea, nu e ceva pentru care sa trebuie cineva sa te duca la spital, dupa primul puseu, iti iei frumos trimitere de la medicul de familie, iti faci o programare in policlinica, te vede cardiologul, iti stabileste un regim de viata si un tratament si tu le urmezi cumintel, iar viata continua ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Inteleg ce zici tu atunci cand e ceva grav si care nu se poate trata, dar nu e cazul.
Eu cred ca trebuie sa acordam oamenilor la inceput incredere si sa ii tratam frumos. Poate nu e nu stiu ce gay, poate e un om normal si bun, care merita tratat frumos. Cred ca asa trebuie sa pornim fiecare relatie. Pana la urma este prietenul tatalui ei, edci merita tot respectul si consideratia, pana la proba contrarie. Nu trebuie sa iti permiti multe, o vorba frumoasa, un zambet sincer, o prajitura simpla facuta in casa, multa caldura sufleteasca si buna-vointa nu costa nimic. O sotie nu ar trebui sa fie femeia care iti spala si iti pune in farfurie, asta poate face si o servitoare. O sotie ese femeia care te iubeste, te intelege, te sustine in tot ce faci, iti face casa un camin primitor si iubitor in care te simti meue bine venit, care iti iubeste prietenii si familia si care nu te judeca niciodata.

Si tata si bunica sufera de aceias boala si stiu ca este tratabila si bunica a facut un atac cerebral de la prea multe suparari si din cauza ca nu avea pe cineva care sa o mai intrebe din cand in cand daca si-a luat pastilele sau este bine in fine nu este vorba neaparat ca este o boala foarte grea de care sa te plangi mereu dar e clar ca femeia aceia sufera de la ceva daca tot plange iar copila lor nu cred sa stie toate amanuntele iar el in loc sa ii vina la ora 1 de la vecinul si sa ii spuna ce a mai facut el ar putea sa o intrebe ce are ea.
O femeie nu trebuie sa stea doar sa faca curat, mancare etc asta este adevarat dar uite ca le-a facut si asta ii este multumescul.Iar daca el toata ziua este la munca si seara la vecinu nu prea vand cum o ajuta sau respecta si in fine lasand relatia lor deoparte ca sunt mari de copii nu stie ca are 2 sau trebuie sa mearga si ei la vecinul

Dar te-ai gandit vreodata de ce alege sa mearga la vecinul? De ce nu isi aduce vecinul la el in vizita? Prietenii sotului meu prefera mereu sa vina la noi, fiindca mereu gasesc o mancare calda, un zambet, o vorba buna si se simt bineveniti. Uitam uneori cat de important este pentru un om sa se simta binevenit in casa lui. Si ii condamnam pe cei care aleg alte case, fara sa ne gandim cat le este de greu sa o faca.
Nu spun ca asta este situatia de aici, desi din ce povesteste fetita care a pus intrebarea, eu mi-am imaginat cam asa: nimeni nu l-a asteptat in prag, cu zambetul pe buze pe tata. Nimeni nu i-a pus masa, nu i-a luat haina, nimeni nu i-a spus: ce bine ca ai venit acasa, ne era dor de tine... Poate nu e adevarat, poate a fost intampinat cu drag si dor si atunci ma insel eu, dar era o sugestie.
Nu faci accident vascular de prea multe suparari, poti alege sa spui asta daca vrei sa iti faci familia sa se simta vinovata fara rost. Daca bunica ta nu avea discernamant, trebuia cineva sa o ajute sa isi ia pastilele. Daca avea discernamant, nu exista nici un motiv as o tot intrebe cineva daca si-a luat pastilele, erau pastilele ei si si le lua asa cum considera de cuviinta, faptul ca ar mai fi intrebat-o cineva daca le-a luat ar fi fost doar o bataie de cap si o jignire.
O persoana care sufera cu adevarat, plange in asa fel incat sa nu fie auzita si vazuta de nimeni, ca sa nu incarce cu suferinta ei alte persoane. Sotul, copiii, nepotii nu trebuie sa te vada plangand (asta daca ii iubesti), fiindca ar suferi. Gandeste-te ca poate fi greu sa tolerezi o femeie care plange in fiecare luna de cate ceva, ca si cum i-ar muri cineva de 10 ori pe an. Te incarca negativ, te face sa vrei sa iti iei lumea in cap si sa nu mai calci pe acasa. Poate e prima oara cand ea plange in asa fel incat sa o auda copilul, nu contest asta, dar chiar si asa nu e intelept. E doar un copil, nu este deloc cazul sa isi impace ea mama si sa o vada plangand noaptea.

Poate sa aiba si o depresie si maine sa isi ia zilele dar daca nimanui nu ii pasa de ce plage femeia aia asta este eu nu ma mai contrazic cu nimeni dar cert este ca daca stai 20 30 de ani cu un om nu este neaparat ca de fiecare data cand vine de la munca sa il intampini cu paine si sare ca vine acasa nu la o intrunire.
Si eu ma bucuram si ma bucur de fiecare data cand imi vine iubitul acasa si il intampin dar totusi vine de la munca nu din avganistan.
Daca s-a saturat sa isi vada nevasta plagand macar nu ii mai alimenteze stresul si faca-si bagajele ca nu il obliga nimeni SA O SUPORTE PE NEVASTASA CAND ARE O PROBLEMA

Eu nu te contrazic, iti arat insa o alta parte a realitatii. NU stiu cum va fi dupa 30 de ani, dar te asigur ca, daca iti iubesti partenerul, dupa 12 ani, inca il intampini in fiecare zi de parca vine din Afganistan. Si el pe tine. Nu ai cum sa te abtii, bucuria de a-l vedea dupa o zi intreaga este prea mare ca sa poti sta linistita. Nu e vorba ca e neaparat, e vorba ca simtiti amandoi nevoia.
Nu cred ca divortul este o solutie atat de usoara cum sugerezi tu, cred ca o familie lupta pentru unitatea ei si iarta multe rataciri. Cred ca se poate gasi o solutie asa incat mama sa nu mai planga cu usurinta (si depresia se trateaza) si sa isi pastreze lacrimile pentru situatii cu adevarat grave, ca ea sa-si ia tratamentul corect fara prea multe fasoane, ca tatal sa se simta binevenit acasa si sa fie primit cu dragoste in fiecare zi, ca prietenul sa se integreze in familie si sa fie tratat corect, ca acest copil sa nu mai fie medicament uman, ci sa fie un copil fericit si linistit.

Asa ar trebui sa fie dar nu traim in asemenea lume noi

Tine doar de noi sa traim in ea. E suficient sa vrem si sa facem eforturi ca sa o punem in practica

Apropo, daca nevasta ii va prepara o mancare pe care s-o accepte sotul si sa puna mult ardei iute, acesta va incepe, incetul cu incetul, sa mai si vorbeasca in fata familiei despre altceva, decat despre vecin. Nu toata ziua morocanos ca un urs in hibernare.